(FOTO) Zilele acestea, la Bistrița se desfășoară Festivalul internațional de satiră și umor ”Mărul de Aur”, ajuns la a XXXIII-a ediție.
Vineri au avut loc concursurile de creație literară și grafică satirică, tema fiind ”Pas cu Popa’s, urmate de deschiderea oficială la Galeriile ”Casa cu Lei”, în prezența președintelui de onoare al festivalului, marele caricaturist Ștefan Popa Popa’s, cetățean de onoare al municipiului Bistrița din 1998. ”Mă bucur să fiu aici, am venit cu plăcere cu un salon internațional de caricatură, autori din șase continente. Vin cu plăcere întotdeauna la Bistrița. Să fim sănătoși, să ne revedem cu bine”, a spus el. Cei prezenți au vizionat și un filmuleț: ”Popa’s la Madrid la Curtea Regală”.
Directorul festivalului, Alexandru Câțcăuan, a spus că, având simțul umorului, nu îmbătrânești niciodată. ”Am adunat spuma umorului și vrem să vedem ce iese. Avem umoriști și de la Chișinău, și din Voivodina. Am deschis cortina pentru întreg județul. Bistrițenii se reîntorc la umor, începem să ne revenim. În cei 33 de ani de existență acest festival a devenit un brand al municipiului. În curtea Casei de Cultură a Sindicatelor chiar avem un ”măr de aur”.
Președintele juriului festivalului este președintele Uniunii Epigramiștilor din România, George Corbu, care a mărturisit că este pentru al 17-lea an când participă la ”Mărul de Aur” și din acest motiv se consideră bistrițean.
La festivitate au participat și viceprimarul Cristian Niculae și vicepreședintele CJ Vasile Puica. Ei au felicitat organizatorii pentru reușita evenimentului și le-au urat cât mai multe ediții de succes.
La ”Casa cu Lei” au avut loc vernisajele Salonului de grafică și satirică ”Mărul de Aur”, expoziției de caricatură din colecția lui Ștefan Popa Popa’s, expoziției personale semnate Gabi Rusu.
Sâmbătă 1 aprilie, de Ziua Păcălelilor, la Stațiunea Pomicolă este programat un concurs de epigrame, iar la 17.13 la Palatul Culturii începe Gala Umorului: ”Rețeta de râs” cu Grupul Vouă și grupurile Macea din Arad, Bacteria H din Brașov și Flori Dumitrene din BN.
Adaugă comentariu