Recomandări Social

Accident la Budacu de Jos. O persoană a rămas încarcerată. Șoferul era băut (FOTO-VIDEO)

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Bistrița au intervenit la un accident rutier în localitatea Budacu de Jos, la urcare spre Bistrița, pe DJ 173 C. Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod, apoi într-un gard.

În urma accidentului, o persoană a rămas încarcerată. Victima a fost extrasă și predată conștientă, spre evaluare, personalului medical, informează ISU Bistrița-Năsăud. Au fost rănite și alte două persoane aflate în mașină, fiind transportate la UPU SMURD Bistrița, cu politraumatisme.

”Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident care a avut loc pe Drumul Județean 173 C și care s-a soldat cu rănirea a trei persoane. Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că un bărbat de 60 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Budacu de Jos, a intrat în coliziune cu un cap de pod, o poartă de acces și gardul unui imobil. În urma accidentului, conducătorul auto și alți doi pasageri în autoturism au fost răniți și transportați la spital. Bărbatul de 60 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând a-i fi recoltate probe biologice pentru determinarea alcoolemiei”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.