Actualitate

Accident grav la Leșu: Un tânăr a murit, alți doi au ajuns la spital. Șoferul are carnet de o lună (FOTO)

ACTUALIZARE Modulul SMURD și patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud au intervenit în localitatea Leșu, unde un autoturism a intrat într-un stâlp de electricitate.

În mașină se aflau cinci tineri, printre care și un minor (16 ani). Șoferul (începător), din Sângeorz-Băi, și un pasager, ambii în vârstă de 19 ani, au fost evaluați din punct de vedere medical și nu s-a impus transportul lor la spital.

Ceilalți trei tineri pasageri, de 21, 19 și 16 ani, toți din Sângeorz-Băi, prezentau traumatism cranio-cerebral grav, fracturi respectiv traumatism cranian minor. Primul dintre ei a murit, ceilalți doi sunt în spital.

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a informat:

”Polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției Orașului Sângeorz-Băi au intervenit în jurul orei 21.50, ca urmare a unui apel 112 cu privire la un accident rutier.

Conform primelor verificări, în comuna Leșu pe DJ 172 E un tânăr în vârstă de 19 ani din Sângeorz-Băi, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Leșu – Ilva Mică, pe fondul lipsei de experiență și a neadaptării vitezei la condițiile de trafic, într-o succesiune de curbe, ar fi pierdut controlul volanului intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate de la marginea părții carosabile.

În urma impactului a rezultat decesul unui tânăr de 21 de ani din Sângeorz-Băi pasager în autoturism, rănirea gravă a unui tânăr 19 ani din Sângeorz-Băi și rănirea ușoară a altui tânăr de 16 de ani tot din Sângeorz-Băi, ambii pasageri în autoturism, aceștia fiind transportați la spital. Conducătorul auto și un alt pasager din autoturism în vârstă de 19 ani au refuzat transportul la spital.

Șoferul de 19 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Tânărul ar fi obținut permisul de conducere de aproximativ o lună de zile.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte și a cauzei accidentului.

Circulația a fost blocată în zonă pentru aproximativ 60 de minute, apoi s-a circulat pe o bandă. Reprezentanții ISU și Electrica acționează pentru îndepărtarea firelor de curent electric căzute, odată cu stâlpul de curent electric, peste partea carosabilă”.

Foto: ISU BN

3 comentarii

  • Aloo poliția??? Merg frecvent la lesu, fiind agent de vanzari, ce vad acolo ma crucesc…
    Chiar nu exista autoritate sa faca razii si actiuni oe circulatie???
    Nu o data, de 3 ori erau sa intre in mine in acele curbe…tot felul de tineri…
    De unde nu mai pui ca multi consumă si alcool…
    Hai domnilor de la politir, face ceva? Sau ne este frica? Serios…faceti naibii ceva ca nu e normal sa nu aveti permise retinute pt alcool sau lipsa permis…Chiar nu e normal…faceti ceva daca nu lasati pe altii.

  • in LUMEA CIVILIZATA CEI CARE ISHI OBTZIN CARNETUL PE BUNE cei care au pana in 24 de ani NU AU VOIE SA IA CU EI IN MASINA PE CINEVA ABEA DUPA TREI ANI de la obtzinerea carnetului si timp in care sa NU FI AVUT NICI CEA MAI MICA ABATERE nuuuuuuu sa ai carnet LUAT PE SPAGA SHI TU NUUUUUU SHTI NICI SA SCRII ……dar desigur RROMANICA MAI ARE DRUM LUNG PANA LA CIVILIZATZIE eu mi /am luat permisul de conducere in BELGIA in anul 2oo7

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.