Actualitate

Măsuri pentru intabularea gratuită a terenurilor agricole

Guvernul a stabilit printr-o ordonanță de urgență, o serie de măsuri care asigură înscrierea urgentă și gratuită în folosul cetățenilor și garantarea proprietății statului, prin înregistrarea sistematică în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

Potrivit actului normativ, unitățile administrativ-teritoriale vor înscrie în sistemul integrat de cadastru și carte funciară imobilele din extravilan, indiferent de calitatea titularului dreptului, respectiv proprietar, titular al unui drept real asupra imobilului sau posesor. Aceste acțiuni se vor finanța în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară. În cazul unităților administrativ teritoriale în care nu există terenuri în extravilan, acestea pot demara lucrările de înregistrare sistematică a celor din intravilan. Pentru intabularea terenurilor agricole, unitărțile administrativ-teritoriale vor primi finanțare din bugetul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), pe bază de contract de finanțare anual. ANCPI va asigura finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru toate cele 3180 unități administrativ-teritoriale din România, plus municipiul București, prin utilizarea veniturilor proprii ale agenției. În acest an, bugetul alocat este în valoare de 90,7 milioane euro.

Totodată, actul normativ va da posibilitatea ca unitățile administrativ teritoriale care au derulat deja lucrări de înregistrare sistematică din fonduri proprii să poată primi cofinanțare din partea ANCPI, ulterior finalizării înregistrării sistematice la nivel de sector cadastral și nu doar după finalizarea înregistrării la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale. Măsura este menită să asigure accelerarea ritmului de desfășurare a lucrărilor de intabulare.

O nouă reglementare instituită prin actul normativ creează cadrul legal pentru ca ANCPI să deschidă cărți funciare din oficiu, prin conversia în format electronic a informațiilor disponibile, acolo unde există cărți funciare vechi; noile prevederi detaliază și modalitatea de contestare a acestor înscrieri, ceea ce va asigura protejarea drepturilor cetățenilor și va conduce la creșterea numărului de imobile înscrise în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară.

De asemenea, pentru a asigura concordanța dintre situația din evidențele cadastrale și cea reală, la nivelul oficiilor teritoriale vor fi constituite comisii abilitate să procedeze la îndreptarea erorilor săvârșite cu ocazia recepțiilor cadastrale și a înscrierilor în cartea funciară.

O altă măsură are în vedere detalierea modalității de furnizare a serviciilor on-line, pentru a permite accesul on-line instituţiilor publice, notarilor publici, experţilor judiciari, persoanelor autorizate să realizeze lucrări de cadastru, geodezie, cartografie şi fotogrammetrie şi executorilor judecătoreşti și instanțelor judecătorești la platforma informatică a sistemului integrat de cadastru și carte funciară al ANCPI.

Cuantumul onorariului notarial ce se va achita de către ANCPI pentru eliberarea de către notarii publici a certificatelor de moștenitor pentru succesiunile nedezbătute, certificate întocmite cu privire la imobile ce au făcut obiectul înregistrării sistematice, va fi stabilit prin Ordin comun al ministrului Justiției și directorului general al Agenției, în îndeplinirea condiționalității stabilită prin Memorandumul de înțelegere ratificat prin Legea nr. 31/2014.

1 comentariu

  • Asta e una dintre cele mai bune vești pentru județul BN, unde jumătate din proprietățile imobiliare extravilane sunt neîntăbulate pe succesori-cumpărători-moștenitori. O dată cu rezolvarea întăbulării se va accelera procesul de comasare a suprafețelor agricole și de accesare de fonduri europene.
    Bravo cu B mare.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.