Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud introduce restricții într-o unitate administrativ-teritorială în care incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 și mai mică de 3/1000 de locuitori și reduce restricțiile în două comune unde incidența se încadrează în cea menționată anterior.
Astfel, se introduc măsuri suplimentare la Spermezeu și se reduc restricțiile la Matei și Șieu Odorhei.
Conform Hotărârii CJSU nr. 106/06.12.2020, în aceste UAT-uri activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00. Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
Restricţiile se vor ridica în funcție de incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile, comunicată de către Direcţia de Sănătate Publică.
Aceste măsuri intră în vigoare în 7 decembrie.
Adaugă comentariu