Medicii, pro şi contra vaccinării obligatorii. Ne întoarcem în Evul Mediu?

Vaccinarea trebuie să fie obligatorie, lucrul acesta să fie prevăzut în lege, iar actul normativ să intre cât mai repede în vigoare pentru că fiecare zi de întârziere poate însemna o piaţă pierdută. Este punctul de vedere al dr. Ioan Gherghina, profesor consultant la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu-Rusescu” Bucureşti, care cere corectarea legii aflată în dezbatere publică.

Aflat la Seminarul de Medicină şi Teologie de la Hotel Metropolis, domnia sa a avut amabilitatea să ne spună care sunt argumentele în favoarea acestei teorii.

„Pornim de la realitatea că avem o epidemie de peste 5000 de cazuri de rujeolă şi o mortalitate de peste 24 de cazuri până la ora actuală, ceea ce înseamnă că depăşim estimările clasice că la o mie de cazuri avem un deces. Noi la 5000, avem 24, de peste patru ori am depăşit acest lucru. Epidemia se extinde. După ce a fost în judeţele din nordul şi vestul ţării, acum a ajuns la Bucureşti şi tot mai multe cazuri avem şi în capitală. Legea vaccinării s-a inspirat şi din ce se întâmplă în Europa şi din recomandările reprezentantului OMS pentru Europa ca intrarea în colectivitate a copilului să nu se poată face decât după ce a fost vaccinat fiindcă este momentul în care vine în contact cu o serie de boli şi îl periclitează. Legea actuală ne spune că, la intrarea în colectivitate, părinţii trebuie să prezinte documentele care să ateste că s-a făcut vaccinarea acestui copil. Dacă nu s-a întâmplata cest lucru, părinţii să dea o declaraţie că nu au dus copilul la vaccinare. Vor fi anunţate autorităţile care au în protecţie copilul pentru rele tratamente. Ce se întâmplă mai departe? Se stipulează acolo că nu putem lua dreptul la educaţie al copilului, ca şi cum educaţia ar fi oponentă sănătăţii, ori ele trebuie să fie complemtare. Ele sunt nevoi fundamentale ale omului la toate vârstele şi ele nu pot fi prezentate ca oponente. Trebuie să-l educ, dar pentru asta o fac chiar cu sacrificiul vieţii. Fetiţa de 9 ani de la Timişoara, ultima care a decedat, s-a dus la şcoală să înveţe şi a murit fiindcă a contractat boala de la copii nevaccinaţi. Ea nu a rezistat bolii. În lege, se mai prevede că părinţii au două luni la dispoziţie ca să hotărască dacă se vaccinează sau nu şi încă un an să facă vaccinurile. Ce fel de lege e asta? Pe cine protejează? Cum pledează pentru vaccinare? Se mai adaugă încă ceva: că, după promulgare, legea va intra în vigoare, dar numai după un an. Orice zi în plus e prea târziu. Orice caz care intră în colectivitate e şi el periclitat, şi colectivitatea e periclitată. Susţin obligativitatea vaccinării. Este normal. Ne întoarcem la Evul Mediu? Acestea sunt şi recomandările OMS, nu e recomandarea mea. În Franţa nu poţi intra la şcoală nevaccinat. Sunt ţări care nu te primesc nici ca adult dacă nu ai făcut programul de vaccinări. E obligatoriu să fie corectată legea pentru că altfel e inutilă”.

În schimb, prof. dr. Pavel Chirilă, profesor universitar de Bioetică, știință care se ocupă cu „ce e bine și ce nu e bine în lumea viului, adică în cercetarea și practica medicală”, susţine contrariul.

„Problema s-a rezolvat fiindcă vaccinarea nu mai e obligatorie. Respectă libertatea omului, e normal. În istoria umanităţii, a civilizaţiei, nu a existat vreo perioadă în care cei mai mari tirani să introducă o substanţă farmacologică activă în trupul poporului lui fără acordul lui. E nevoie de vaccinare, dar nu trebuie să fie obligatorie. Epidemiile se manifestă din când în când în istorie, au un vârf şi se sting. Pe de altă parte, există şi o lipsă de încredere. Acum câţiva ani, oficialii Ministerului Sănătăţii au anunţat că, în România, vor muri 2 milioane de oameni de gripa porcină şi a fost o minciună, ca să nu spun o evulare greşită. De ce nu putem obliga de fapt? Fabricantul scrie în prospectul vaccinului că există reacţii adverse. Dacă existe aceste reacţii, cum să obligi omul? Nu e normal. Nu e etic. Cred că va fi o lege în regulă. Cei care mai apar la televizor şi susţin obligativitatea vaccinării nu prea par că suferă din cauza poporului român şi a problemelor lui. În forma în care s-a emis proiectul de lege, statul spune că eventualele reacţii adverse le despăgubeşte, dar e şi un cinism la mijloc. Dacă un copil rămâne paralizat pe viaţă sau autist poţi echivala asta cu câţiva bani pe care îi arunci mamei? Culmea obrăzniciei este că legea spune că despăgubirea se face din banul public. De ce să se facă din el fiindcă în banul public se regăsesc şi banii mamei care are un copil nenorocit de vaccin. Susţin o lege a vaccinării, dar nu obligatorie. Mama îşi asumă. Ea e singura persoană care răspunde pentru copilul ei”.

Prof. Vasile Astărăstoae, fostul preşedinte al Colegiului Medicilor, are la rândul lui o poziţe legată de Legea vaccinării, aflată încă la stadiul de dezbatere publică.

„Legea vaccinării e foarte importantă pentru că, în cadrul acestei legi, trebuie să se stabilească responsabilitatea statului în ceea ce priveşte informarea populaţiei, minimalizarea riscurilor fiindcă şi vaccinarea are riscuri, şi, în acelaşi timp, asigurarea cu vaccinuri a populaţiei în aşa fel încât fiecare să aibă accesibilitate la această manoperă medicală preventivă. Legea vaccinării e de asemenea importantă fiindcă trebuie să facă o clasificare a vaccinurilor: cele de importanţă fundamentală, care fac parte dintr-un plan, dintr-o proiecţie globală şi să stabilească calendarul acestora, după cum trebuie să introducă şi criteriile pe baza cărora alte vaccinuri pot fi introduse în acest calendar naţional, vaccinuri facultative pe care fiecare şi le poate face sau nu. În schimb, responsabilitatea de a accepta sau nu vaccinarea trebuie să fie a persoanei în cauză, dacă e adult, fie a părinţilor. Există în acest moment un conflict etic între dorinţa cercetătorilor, a companiilor farmaceutice de a promova vaccinurile versus informaţiile reale. Din această cauză, se exacerbează rolul benefic al vaccinării şi se acoperă accidentele sau incidentele care apar. Legea vaccinării trebuie să prevadă foarte clar şi responsabilitatea statului de a acoperi daunele pe care le-a avut cineva în urma acestor vaccinări. Acest conflict aruncă responsabilitatea doar pe medici. Dacă vaccinarea e obligatorie, părintele sau persoana în cauză nu mai are nicio responsabilitate: ea spune că statul a obligat-o să se vaccineze. Şi atunci vinovat e medicul şi să răspundă el. Mai e o chestiune de mare actualitate, cea legată de răspunsul imun. În acest moment, populaţia e alergizată. Cu atâţia aditivi alimentari, tratamente medicamentoase, etc. populaţia e mult mai alergică decât atunci când eu făceam mii de vaccinări şi nu am avut niciun incident, nici măcar reacţii adverse. Îmi făceam planul de vaccinări 99%. Lumea avea încredere în vaccinuri. Poate avea şi acum, dar, în acelaşi timp trebuie să ştie că pot apărea şi reacţii. Vaccinurile şi-au dovedit eficienţa în istorie când au fost utilizate raţional. Când au fost utilizate iraţional, atunci au apărut accidente şi accidente. Mie mi-e frică şi am rezerve legate de vaccinarea obligatorie să nu se întâmple ce s-a întâmplat cu antibioticele. În 1946, se trata o pneumonie gravă cu 200.000 de unităţi de peniciclină. Prin anii 2040-2050, vom pierde acest mijloc terapeutic pentru că va fi ineficient. Acelaşi lucru se va putea întâmpla şi în cazul vaccinărilor dacă nu le utilizăm raţional. Sunt pentru vaccinări, dar cu forate mare prudenţă şi cu responsabilizarea tuturor: a părinţilor, a celor ce se vaccinează, a medicilor şi a statului. Mi-e frică că ar putea ieşi o lege nefericită. Nu sunt specialist în vaccinologie, dar m-am informat”.