Sănătate

Medicina de familie, în pragul unei crize. Mulți doctori sunt deja pensionați

Medicina de familie în județ este în pragul unei crize întrucât mulți medici de familie sunt deja pensionați și nu au cui să transmită praxisul, această specialitate fiind văzută ca o ”Cenușăreasă” a sistemului medical.

Concepția este total greșită, crede dr. Ecaterina Marica, președinta Asociației Profesionale a Medicilor de Familie Bistrița-Năsăud, potrivit căreia ”medicina de familie este foarte frumoasă și incitantă” și ar trebui promovată mai mult.

”Medicina de familie este foarte frumoasă și incitantă fiindcă atunci când programezi pacienții nu știi ce îți apare din spatele ușii la consultație. Sunt copii, sunt adulți, sunt bătrâni, sunt probleme de traumatologie, de pediatrie, de cardiologie. Din acest motiv spun că activitatea noastră e ca într-un evantai, sunt suntem la baza medicinei. Dacă munca noastră ar fi apreciată la justa valoare, cred că mulți absolvenți de facultate s-ar orienta la rezidențiat spre Medicina de familie, dar le este frică. Făcând facultatea într-un oraș, după care urmează un rezidențiat, ei își doresc să ajungă să muncească tot în orașe mari probabil prin căsătorie. Pe de altă parte nici în facultate nu sunt stimulați să urmeze Medicina de familie. Și acum, și cu ani în urmă, Medicina de familie era și este considerată Cenușăreasa sistemului, deși eu consider că suntem foarte importanți”, a explicat dr. Marica.

Potrivit sursei citate, media de vârstă a medicilor din Bistrița este peste 55 de ani.

”Multă lume este deja pensionată. Până la 70 de ani avem voie să fim în contract cu CJAS după care să ne găsim medic înlocuitor să se preia praxisul. Cred că ar trebui să se promoveze de la nivelul CJAS, al DSP, de la nivelul Spitalului Județean care este clinic, toți ar trebui să promoveze și Medicina de familie (în rândurile cursanților UMF – n.r.) pentru că lumea nu înțelege cât de frumoasă este. Dacă în toate celelelalte specialități, medicul vine în contact cu pacientul doar în afecțiunea respectivă, medicul de familie este cel care gestionează uneori 4-5 diagnostice puse de medici specialiști care i-au administrat pacientului tratamente. Fiecare scrie câte 4-5 medicamente, noi nu putem scrie decât 7 compensate. Trebuie să negociem cu pacientul pe care să îl scriem, pe care să-l ia pe rețetă și să-l plătească. Trebuie să cunoaștem situația fiecărui om, situația din familie. Privim altfel pacientul”, a explicat dr. Marica.

Din păcate însă, Medicina de familie este evitată și din cauza faptului că presupune foarte multă birocrație.

”De multe ori, se vehiculează ideea proastă că medicul de familie este mai slab pregătit decât cel din policlinică și din spital, însă 70-80% dintre consultațiile pe care le face medicul de familie sunt rezolvate în cabinetul lui. Aceasta în condițiile în care e foarte multă birocrație și puține posibilități de diagnostic”, a spus ea.

În județ profesează 147 de medici de familie în 145 de cabinete aflate în contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS