La vestea că Octavian Brumă, liderul PSD Ilva Mică a decedat în urma unui accident, organizaţia judeţeană a PSD Bistriţa-Năsăud a transmis un mesaj de condoleanţe familiei. Preşedintele filialei, Emil Radu Moldovan, l-a numit pe cel care nu mai este printre noi unul dintre "cei mai loiali, devotaţi şi iubiţi colegi". Redăm integral acest mesaj.
În aceste momente de mare tristeţe şi grea suferinţă, suntem alături de familia regretatului nostru coleg şi prieten OCTAVIAN BRUMĂ, plecat atât de tragic şi neaşteptat din mijlocul celor dragi.
Vestea plecării sale pe neaşteptate pe drumul veşniciei ne-a întristat şi îndurerat pe toţi, mai ales că Tavi, aşa cum îl ştiam cu toţii, a fost unul dintre cei mai loiali, devotaţi şi vechi colegi ai noştri, apreciat şi iubit deopotrivă de cei cu care a lucrat de-a lungul timpului.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei îndurate mângaiere şi putere să depăşească acest moment de grea cumpană.
EMIL RADU MOLDOVAN,
Preşedinte PSD Bistriţa-Năsăud
Adaugă comentariu