Actualitate

Microbuz intrat într-un stâlp la Tiha Bârgăului. Două persoane rănite

Pompierii militari au intervenit la un accident rutier produs pe DN 17 la Tiha Bârgăului, unde un microbuz a intrat într-un stâlp de electricitate și s-a răsturnat. În microbuz se aflau două persoane, dintre care una a rămas blocată.

Au fost alocate echipaje de descarcerare, echipaje de terapie intensivă mobilă, prim ajutor și SAJ Bistrița-Năsăud.

Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului două victime, bărbat și femeie, conștienți și cooperanți. Femeia rămăsese rămasă blocată în autoturism. Ea a fost extrasă de echipajele de descarcerare și predată echipajelor medicale, informează ISU Bistrița-Năsăud.

După stabilizare, victimele au fost transportate la UPU-SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare. Din primele informații cele două persoane, de origine ucraineană, nu prezintă leziuni care să le pună viața în pericol.

”Un tânăr de 23 de ani, cetățean ucrainean, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Vatra Dornei – Bistrița, a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto și a unei pasagere. Rezultatul testării etilotest efectuat în cazul conducătorului auto a fost negativ”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.

Foto: ISU BN

3 comentarii

    • Ar trebui sa facem drumuri prin afara localitatilor si de calitate. EU ne da bani dar noi facem carpeli si nu stim cum sa fentam.
      Ex. Ungaria are mi de km de autostrazi facute de germani care acum incaseaza taxa de drum.
      Sunt datori dar au drumuri.
      Noi si datori si saraci „unii” si fara drumuri.
      Platim vigneta pt. gropi si blocaje in trafic, sosele de cosmar ca nu toti avem elicopter.

      36
  • Poate in loc de stadioane si echipe de handbal, ar trebui sa ne preocupe mai mult realizarea de centuri ocolitoare in jurul satelor si localitatilor, macar pentru drumurile europene care strabat judetul.

    20
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.