Politică

Mihai Sărmăşan, nemulţumit de organizarea „pe fugă” a Zilei Naţionale a României

"Tot programul anunţat cu câteva zile înainte nu a fost respectat. Parada militară a început cu mai bine de 20 de minute mai devreme decât ora anunţată pe afişul evenimentelor, lucru ce a determinat nemulţumirea celor care au ajuns la ora stabilită şi nu au mai prins nimic din defilarea detaşamentelor de militari şi a tehnicii instituţiilor militarizate", a scris Sărmăşan într-un comunicat.

„Ziua Naţională – organizare pe fugă la Bistriţa

Am participat ieri la manifestările desfăşurate cu ocazia Zilei Naţionale a României, iar impresia generală a fost că organizarea acestui eveniment a lăsat foarte mult de dorit. Pentru prima dată în ultimii ani, cei care au organizat evenimentele au luat decizia nefericită de a depune o singură coroană de flori în numele tuturor participanţilor, fie că vorbim aici de instituţii publice deconcentrate, autorităţi judeţene şi locale, reprezentanţi ai Parlamentului României, partide politice sau organizaţii non-guvernamentale.

Pe de altă parte, tot programul anunţat cu câteva zile înainte nu a fost respectat. Parada militară a început cu mai bine de 20 de minute mai devreme decât ora anunţată pe afişul evenimentelor, lucru ce a determinat nemulţumirea celor care au ajuns la ora stabilită şi nu au mai prins nimic din defilarea detaşamentelor de militari şi a tehnicii instituţiilor militarizate. Împărţirea de către reprezentanţi ai unor partide politice a steguleţelor tricolore cu însemnele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsaud este de condamnat.Acest lucru este de evitat a se mai întâmpla pe viitor, instituţia în cauză având destui angajaţi care ar fi putut face această operaţiune.

În concluzie, desfăşurarea unor evenimente care comemorează celebrarea unei zile atât de importante pentru noi românii ar trebui să se facă cu o mai mare atenţie din partea celor care îşi alocă meritele oganizării evenimentelor”.

MIHAI SĂRMĂŞAN
Consilier municipal PNL,
Co – Preşedinte TNL Bistriţa

10 comentarii

  • D-le consilier MIHAI SARMASAN: In privinta depunerii de coroane nu va dau dreptate. In urma cu cateva zile am scris un articol pe care cu siguranta l-ati citit. In felul in care s-a procedat anul acesta a fost cat se poate de corect si as dori sa fie extins la nivelul intregii tari . BATOSENIA si prezentarea modei de multe persoane care se perindau de 1 DEC cu cate o coroana .nu faceau altceva decat sa mai fie bifata o actiune politica de grup. Trebuie sa ne modernizam si in felul in care sarbatorim marile zile ale ROMANIEI si un aspect salutar consta in a renunta sa mai sacrificam sute de brazi. Sa luam modelul FRANTEI, ITALIEI, POLONIEI, tari care au schimbat radical fenomenul depunerii de coroane. La ei chiar si la o inmormantare doar familia este cea care aduce o singura coroana. In final ce conteaza mai mult ?….numarul de coroane care vor fi aruncate s-au nr. de participanti ? Cu Stima !

    • Un parastas anual făcut acestei ţări, ce politicieni o vor îngropată cu fast şi coroane, iar noi ne încăpăţânăm să trăim şi să-i plătim pe aceşti dricari.

  • las ca veniti voi iar la praduire si organizati voi mai bine
    e usor sa arunci cu piatra e la la fotbal, stai pe margine mananci seminte si sti sa comentezi ala e asa ala altfel
    voi cum ati organizat?
    ceva linkuri de cand erati la putere?
    sa vedem

  • Corectez o greseala gramaticala. Se mai intampla din cauza emotiilor.(numarul de coroane care vor fi aruncate” sau ” nr. de participanti).

  • Dar cui îi pasă ce crede acest ilustru necunoscut, Sărmășan? Să-și țină criticile pentru el, să ciripească doar dacă are vreo propunere constructivă. Nici eu nu sunt mulțumit de acțiunile lui Obama, îi pasă cuiva?

  • nu te-am vazut dimineata dand zapada din fata primariei… asa ca mai taci ca furi curent! sau in alta ordine de idei!….AI FOST ACOLO IERI? DE CE NU AI IMPIEDICAT INTR-UN FEL SAU ALTUL 20 MINUTE????? dupa razboi vitejii manca buget!

  • nu trebuie sa il jignim, ideea e sa ne arate el LUCRUL BINE FACUT
    astept de atatia ani cozonacul PDL si vinul, pe care il dau ei in ajunu sarbatorilor
    sau asa ceva…. tin minte
    ideea cu fasolea etc a fost si e buna, organizare buna, acum a EDUCATIA NATIEI nu e buna asta se stie…….dar lasa ca se barbiereste OMUL PDL se sufleca la maneci si trece la treaba, eu asa cred

  • In ultimii 7-8 anii am participat in fiecare an la parada militara impreuna cu copii mei. Am ramas masca cand am ajuns pe Gheorghe Sincai cu 15 minute mai repede decat ora anuntata pe afise si am vazut doar masinile de interventie care incheiau parada militara.
    Pentru mine e ok, caut pe internet si dau „Play” dar daca ati avea copii sub 10 ani si ati vedea bucuria din ochii lor cand trec soldatii cu pusti si mascatii ati intelege despre ce vorbesc cand spun ca nici azi nu i-am facut sa inteleaga de ce nenea a scris pe afis ora gresita.
    Iar despre programul de seara nu mai zic nimic… Ma si mir ca ne-am intalnit cu militarii cu torte pe Bulevardul Republicii. Ma tot intreb daca a fost gresala de tipar pe afis sau nu mai stiu eu strazile principale din Bistrita :)) Stau si ma intreb pana la urma celor care au fost prezenti pe Pietonalul Liviu Rebreanu ce li s-a servit in final? :)) Nu m-as mira daca as auzi de mamaliguta cu ceva…

    In concluzie cei care au incalcit toate itele cu toate manifestarile din 1 Decembrie sa faca „Mea culpa” si nu sa se lege de nu stiu ce chestii politice, ca la aruncat capra moarta in curtea vecinului ne cam pricepem toti.
    Numai bine!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.