Actualitate

Militari bistrițeni în Afganistan

Batalionul 811 Infanterie Protecţia Forţei ”Dragonii Transilvani” Dej, condus de locotenent colonel Adrian-Nicolae Costaru, va fi dislocat în teatrul de operaţii din Afganistan începând cu 12 august, în Baza Aeriană Kandahar, unde vor executa pentru o perioadă de aproximativ șase luni misiuni specifice.

”Peste 400 de militari ai Batalionului 811 Infanterie Protecţia Forţei vor pleca, începând cu luna august, în Afganistan, pentru o misiune de şase luni în cadrul operaţiunii «Resolute Suport». Misiunea de bază este de a securiza aeroportul din Kandahar, iar misiunea secundară va fi cea de asistenţă şi consiliere a armatei afgane şi a celorlalte forţe de securitate”, a spus Costaru.

Din aceștia, aproape 75 la sută sunt din Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, respectiv de la comandamentul Brigăzii și Batalioanele 812 Infanterie, 817 Artilerie și 405 Sprijin logistic, mulți dintre ei fiind bistrițeni. Batalionul a fost completat cu militari de la batalioane din Vatra Dornei, Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe.

La ceremonia de plecare în Afganistan a participat și Ministrul Apărării, Mircea Dușa, dar și oficiialități din Bistrița-Năsăud, printre care vicepreședintele CJ Alexandru Pugna.

”Dragonii Transilvani” vor executa, timp de şase luni, în principal misiuni de protecţie a forţei, la Baza aeriană din Kandahar, dar şi asigurarea libertăţii de mişcare pe căile de comunicaţii şi consilierea forţelor de securitate afgane.

Militarii din Dej au participat, între anii 2002 şi 2015, la misiuni în teatrele de operaţii din Kosovo, Irak şi Afganistan, dar şi la numeroase exerciţii naţionale şi internaţionale. Drapelul de Luptă al unităţii a fost decorat de două ori cu Ordinul naţional „Pentru Merit”, în grad de Cavaler (cu însemne de război) – în anul 2006 şi, respectiv, în grad de ofiţer (cu însemne pentru militari, de război) – în anul 2011, şi a primit Emblemele de Onoare ale Statului Major al Forţelor Terestre (în anul 2007), Statului Major General (în anul 2014) şi Emblema de Onoare a Armatei României (cu însemn de război) – în anul 2014.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.