Eliberaţi ringul! 112 sportive din toată ţara, multe dintre ele componente ale loturilor naţionale, participă la prima ediţie de campionat feminin de box organizată la Bistriţa. Finalele sunt programate vineri şi sâmbătă.
CSM Bistriţa intră în competiţie cu 13 pugiliste, ”număr care nu poartă ghinion”, după cum spune antrenorul lor, Nicolae Zăpârţan: ”E numărul meu preferat şi sper să obţinem cât mai multe medalii. Noi sperăm că vom avea o sportivă la europene, iar la mondiale şi pentru calificările la Olimpiadă avem o sportivă nominalizată de Comitetul Olimpic, Cristina Cosma. Boxul feminin a progresat enorm în toată lumea. Fetele sunt foarte ambiţioase, se dăruiesc, sunt combative şi dornice de a învinge. Boxul nu îşi pune amprenta asupra feminităţii lor. Din contră, dacă le vedeţi, nu aţi zice că face vreuna box. Sunt foarte frumoase şi moderne. De exemplu, Cristina Cosma va apărea într-o reclamă a Vodafone. Ea va filma reclama chiar aici, la Bistriţa. Boxul modelează personalitatea şi a reuşit să aducă pe linia de plutire foarte mulţi copii care erau pierduţi pentru societate, gen Steluţa Duţă, multiplă campioană europeană şi vicecampioană mondială, care a avut o viaţă groaznică. A crescut în orfelinat, dar prin box a ajuns să-şi construiască o carieră şi un nume”.
La festivitatea de deschidere a CN de box feminin au participat preşedintele CJ Radu Moldovan, primarul Ovidiu Creţu, prefectul Ioan Țintean, vicepreşedintele CJ Dorin Popescu, viceprimarii Ioan Peteleu şi George Avram, şeful DJTS Constantin Florian şi Mihai Lauruc, membru în Biroul Federal al FR Box.
Radu Moldovan a amintit că Bistriţa găzduieşte după 27 de ani un campionat naţional de box, Ovidiu Creţu le-a urat sportivelor, ”din oraşul Imnului Naţional”, să asculte de cât mai multe ori ”Deşteaptă-te române!” la competiţiile importante, iar Ioan Țintean le-a transmis că ”toată lumea câştigă, nimeni nu pierde”. Mihai Lauruc a spus că Bistriţa are tradiţie în box, dându-l drept exemplu pe fostul campion mondial Daniel Măierean.
La Bistriţa este prezentă şi cunoscuta pugilistă Steluţa Duţă, multiplă campioană naţională, de două ori campioană europeană şi de trei ori vicecampioană mondială. ”Am venit la Bistriţa să câştig al 12-lea titlu de campioană naţională. De când am început boxul, am fost foarte ambiţioasă şi am demonstrat că vreau ceva de la viaţă. Practic boxul de 12 ani şi am realizat multe datorită lui. Eu provin dintr-o casă de copii şi am ajuns cineva în viaţă. Cred că sunt un exemplu pentru foarte mulţi copii care nu au avut părinţi şi care au crescut la orfelinate. Chiar m-am realizat cu acest sport. În 12 ani am reuşit să-mi fac o căsuţă, ca orice om, sper să ajung la olimpiada de la Rio, fiindcă la Londra, am ratat calificarea. Acum mă pregătesc pentru Campionatul European care va fi la noi în ţară între 30 mai şi 8 iunie, la sala Polivalentă din Bucureşti. Îmi doresc din tot sufletul să câştig titlul”, a spus ea.
Între seriile de meciuri care încep zilnic la ora 17.00, atmosfera este întreţinută de trupa de majorete de la Budacu de Sus. Primarul comunei Dumitriţa, Ioan Vasile Moga, a venit şi el în prima zi la sală să le vadă şi să le susţină.
Pe pagina noastră de Facebook puteţi vedea mai multe fotografii!
Adaugă comentariu