Actualitate

Ministrul Apelor și Pădurilor, senatorul Ioan Deneș, a depus jurământul la Cotroceni

(FOTO-VIDEO) Guvernul PSD-ALDE condus de Viorica Dăncilă, prima femeie premier din istoria României, a primit votul de învestitură al Parlamentului. Senatorul PSD de Bistrița-Năsăud Ioan Deneș va fi ministru al Apelor și Pădurilor.

A urmat depunerea jurământului de credință la Palatul Cotroceni.

În prealabil, Ioan Deneș a fost audiat de comisiile reunite ale Parlamentului, primind aviz favorabil cu 15 voturi pentru și 5 împotrivă. ”Pădurile virgine şi cvasivirgine sunt ca o familie în care străbunicii, bunicii, copiii, nepoţii şi părinţii sunt împreună. Pădurile virgine sunt acele păduri în care nu s-a mai intervenit de către om prin exploatări şi alte operaţiuni în ultimii aproximativ 100 de ani, iar cele cvasivirgine cele în care nu s-a mai intervenit în ultimii 300 de ani. Pentru identificarea acestora a fost creat Catalogul pădurilor virgine şi cvasivirgine, unde avem deja 3.800 de hectare de suprafeţe. Pentru protejarea acestor păduri există o finanţare, pentru 2018, de 3,2 milioane de lei”, a spus la audierea în comisii Ioan Deneş, potrivit Agerpres.

Întrebat în ce stadiu se află plantarea de perdele forestiere, Ioan Deneș a spus că ”studiile pe judeţe sunt avansate, iar în 2018 se vor planta primele perdele de acest fel, pentru început pe Autostrada Soarelui”.

Ioan Deneș îi urmează în funcția de ministru al Apelor și Pădurilor deputatului PSD Doina Pană, care și-a dat demisia în 3 ianuarie invocând motive de sănătate.

Plenul reunit al Parlamentului s-a reunit începând cu ora 15.00, prim-ministrul desemnat Viorica Dăncilă prezentând programul de guvernare. În continuare au avut loc dezbateri şi apoi s-a votat secret, cu bile. 

16 comentarii

  • ”Pădurile virgine şi cvasivirgine sunt ca o familie în care străbunicii, bunicii, copiii, nepoţii şi părinţii sunt împreună. Pădurile virgine sunt acele păduri în care nu s-a mai intervenit de către om prin exploatări şi alte operaţiuni în ultimii aproximativ 100 de ani, iar cele cvasivirgine cele în care nu s-a mai intervenit în ultimii 300 de ani.” Este o inepție totală. Cvasi înseamnă în limba latină pe jumătate. Tu pe unde ai făcut școala, Deneș? Ceea ce ai spus tu este exact viceversa.

    • Virgine si cvasivirgine…vorbea de paduri si se gandea tot la paduri….de aceea a iesit asa…:)

    • Mare destept Denes cvasi… inseamna mai mult pentru unul ca tine . Faci de ras un intreg judet . Vina e a celor care te-au propus , conducerea psd Bistrita.
      Unde naiba se duce tara asta cu asemenea nominalizari , asemenea ” specialisti ” in virgine sau mai putin virgine , adica cvasivirgine .

  • Noi, față de voi, deținătorii de diplome, știm speciile pe din afară, după miros, formă, nuanță și în limba latină, pe varietăți locale, din boscheți. Suntem niște originali și, după cum ați văzut, avem și o viziune globală pentru că altfel nu putem supraviețui în repausul vegetativ pesedist. Așa că noi, boschetarii din Beclean, ne uităm la ministrul vostru adventiv cu foarte mare prudență.

  • Era o vreme când omul își vedea lungu nasului.
    Și recunoștea sincer și curat : ”nu-i de mine”, ”io nu-s de astea” ș.a.
    Acuma nu sunt funcții câți competenți s-ar afla, pentru orice.
    Rezerva de cadre a oricărui partid este inepuizabilă dar, se pare, este așezată cu fundu-n sus. (scuzați !)

  • Succes. Si poate le arătați miticilor din București ca se pot planta acele perdele de protecție pe lângă drumuri. Ar fi o mare realizare. Nu de alta dar vine luna februarie si la primi fulgi iar se blochează tot in sud si se lamentează la televiziuni. De cați ani se lamentează puteau avea copaci nu niste amărâte de perdele de protecție. A nu uitați sa puneți si sancțiuni pentru distrugerea lor ca altfel după plantare tot ei le distrug. Inca o data succes.

  • Dupa ce i-am auzit pe cei doi retardati de la cele doua ministere, educatie si finante, cred ca daca l-as auzi si pe ciudatul asta, m-as soca!
    In PSD-ul asta chiar numai analfabeti, boschetari si puscariasi mai exista?
    Este de rasul curcilor in ce hal a ajuns orasul si tara asta!

  • Doamne fereste, dar ce a invatat si unde??? Ca nu are simtul masurii, bine, dar sa nu ai nici simtul ridicolului, asta deja-i bai.
    A uitat sa-si faca cruce sau se teme de Dumnezeu?
    Pa voturi, psd.

  • Sa pleci de la minister ca nu esti bun padurile se taie se fura si habar nu aveti luati bani degeaba salar de care noi oameni de rind nu putem sa visam am crezut ca o sa faceti dreptate cind ati venit la putere da vai de mama voastra

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.