La Extensia Bistrița a Universității Tehnice Cluj-Napoca (UTCN) s-au reunit conducerile Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Autorității pentru Digitalizarea României și institutelor de cercetare-dezvoltare din România pentru o conferință în domeniul inovației, una dintre teme fiind prezentarea rezultatelor programului Nucleu, dedicat cercetării românești.
”Pentru două zile, Bistrița este capitala cercetării românești, aici s-au reunit toate mințile geniale din managementul instituțiilor de cercetare din România, în contextul în care noile tehnologii definesc din ce în ce mai mult viața noastră de zi cu zi. O realizare extrem de importantă a echipei noastre este Statutul Cercetătorului, peste 18.000 de oameni beneficiază de aceleași drepturi ca și cercetătorii din Europa Occidentală. Se derulează sau urmează să fie implementate proiecte de aproximativ 1 miliard de euro. Proiectul celor 24 de Centre de Excelență din România este finanțat cu 320 de milioane de euro. Cele mai bune minți din România și nu numai vor face cercetare la cel mai înalt nivel”, a declarat într-o conferință de presă ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, deputatul Bogdan Ivan.
El a menționat că 1.000 de primării şi consilii judeţene au la dispoziţie 50 de milioane de lei pentru digitalizare. În acest sens, Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă pentru aprobarea Programului naţional pentru transformarea digitală a autorităţilor publice locale. Vor fi interconectate platformele actuale ale primăriilor cu platformele de plăţi electronice, de exemplu ghiseul.ro, vor fi adaptate sau vom reconstruite site-urile primăriilor pe un format standardizat naţional, se vor achiziţiona soluţii de securitate cibernetică. Fiecare primărie care va dori să achiziționeze acest tip de software, inclusiv echipamente, va putea să o facă în limita a 10.000 de euro, iar consiliile județene până la 50.000 de euro.
Ministurl Bogdan Ivan a adăugat că proiectul Cloudului guvernamentale este în procedura de depunere a ofertelor. În ceea ce privește Cloudul regional nord-vest care va fi realizat la Bistrița, acesta este în faza obținerii avizelor și autorizațiilor.
Directorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, Victor Vevera, a declarat că Bistrița-Năsăud va fi primul județ care va avea parte de promovare și în zona NFT (nefungibil token). În colecțiile din ”Muzeul NFT-urilor” vor fi prezentate cele mai reprezentative monumente, locuri și imagini ale județului celor care caută informații doar în zona digitală.
Treaba buna facuta de om valoros!
Am trecut de la fapte la vorbe. Vorbim mult, nu intelegem nimic iar maine uitam tot. Si peste toate, ne laudam neincetat ce lucruri mari vom face. In curand ne vor ingropa cu lamaie in gura ca-i va fi scarba si Pamantului de noi.
PE DE_AFARA VOPSIT
GARDUL, SI nAUNTRU LEOPARDUL!🐯
„Facem” așa chestii Grandioase (big-picture) dar ne-mpiedicam de-un „ciot”mic / nu se termina/fac chestii elementare/ nu se sesizează chestiile mici.
Drumuri județene varză, camere video inteligente -nu!, pe șosele drepte prin oraș hăbăucii intra in depășiri cu 100km/oră, doar că sa frâneze BRUSC înainte unei treceri de pietoni;
Toalete publice -nu!;
Covor sintetic la spații de joacă -nu, copiii cad de pe bare și tobogane direct pe pietre/praf;
Daca vrei sa mergi, să ieși undeva sau🚗 🏞️la munte,la Cramă, 🍇, spre ceva punct „turistic” , drumul până acolo în general NU-TI FACE PLĂCERE;
In centru , piațeta Unirii, langa biserica Coroana, ar putea fi o bijuterie, o chestie cochetă dar …mereu când treci pe-acolo miroase a kkt, nu se face nimic cu toaleta aia „in comă” de acolo; etc etc
Gara , e și aia cum e….
Mi-aș dori Bistrița sa fie „Perla Transilvaniei” , nu musai… poartă!
P.s.
Mi-a plăcut motto-ul unui business din vest :
” SMALL DETAILS = BIG DIFERENCE!!”
Capitala cercetarii romanesti :)) Dar capitala regionala a infrastructurii rutiere de mare viteza cand va fi? La sfântu’ așteaptă?! Capitala cercetarii romanesti pentru doua zile si codasa Ardealului la capitolul autostrazi si drumuri expres…
Lasa ca prostii indura si voteaza in continuare trandafirul!
Ioane acelasi lucru e si la cei cu animale doar in harti o vaca a ajuns in 10 gospodari, la fel porci,calu, sant anuntati cand vine controlu si noaptea duc animalele de la unul la altul, sar la cap la hoti de la cotrol si marga nunta sanatoasa.
De Muzeul NFT-ilor sunt curios si eu.