Minunile naturii de la Blăjenii de Jos, satul din care au fugit toţi tinerii şi s-au închis şcolile

O adevărată minune a naturii se află la câţiva kilometri de satul Blăjenii de Jos, comuna Şintereag, însă prea puţini ştiu de existenţa ei. Localitatea, care ar merita să fie o adevărată destinaţie turistică, e de fapt un sat din care tinerii au fugit şi şcolile s-au închis. Bătrânii merg din când în când în rezervaţia naturală, dar numai ca să se aprovizioneze cu apă sărată în care îşi pun carnea la conservat sau murăturile.

Rezervația naturală de tip botanic suprapusă sitului Natura 2000 – „La Sărătură”- se află la aproximativ 2,5 km de centrul localităţii Blăjenii de Jos, într-o zonă sărăturoasă unde se găsește o fântână cu apă sărată construită în secolul al XIX-lea de către sașii din acest sat, cu ajutorul celor din satul vecin, Tărpiu.

Specialiştii spun despre ea că este cea mai mare rezervaţie de acest tip din ţară, declarată Sit Natura 2000 întrucât adăposteşte o serie de plante halofile, numite şi plante de sărătură, adaptate condiţiilor mediului halofil uscat, mlăştinos sau mixt. Este vorba de „Limba peştelui” cu denumirea ştiinţifică „Armeria Maritima Wild”, de „Coada şoricelului”, „Coama de aur”, „Ghirinul”, „Iarba sărată”, „Loboda”, „Iarba broaştei”sau „Albăstrica”.

Localnicii folosesc apa sărată de aici de când se ştiu, iar despre „Limba peştelui” ştie oricine că e o plantă rară.  Maria Chirlejan din Blăjenii de Jos: „Ce vă pot spune eu este că acolo este o fântână de slatină pe care au folosit-o moşii şi strămoşii noştri. Sarea e ieşită până la suprafaţă pe o distanţă mare în jurul fântânii. De acolo, foloseau oamenii şi nămol. Se ungeau pentru reaumatism. Acum, slatina e dusă la fabricile de lapte. Ţin telemeaua în saramură. Noi o folosim la porc şi la murături. Ţinem slănina în saramură şi pe urmă o afumăm. E mai bună aşa. Aşa făceau şi bătrânii noştri şi aşa facem şi noi. Mai ştiu că acolo, în zona aia, a apărut o plantă, floarea sării îi zicem noi, şi a fost protejată un timp. O îngrădit acolo toată zona şi nu au lăsat să pască animalele. Mulţi au venit să o vadă, să o fotografieze. E o plantă rară din câte am înţeles eu. Putea deveni satul nostru o zonă turistică la cât de mulţi au venit pentru planta asta”.

Femeia regretă că nimeni nu s-a gândit să îi ajute pe oameni să construiască pensiuni şi să facă turism. „Dacă cineva s-ar fi implicat, altfel ar fi fost situaţia. Aşa cum stau lucrurile acum, e greu. Asta numai zonă turistică nu se poate numi. E o păşune acolo împrejurul slatinii, o fost curăţată, dar tot e plină de spini. Drumul care duce din asfalt până la slatină e plin de gropi. Nu te poţi apropia. Ar trebui amenajat acolo. Dacă s-ar găsi cineva cu bani să facă acolo nişte băi, ar fi mai ceva ca la Figa. S-ar putea amenaja. Mai demult, oamenii nu luau atâta medicamente, se ungeau cu nămol pe picioare pentru reumatism şi era ăla leacul. Oamenii din sat sunt bătrâni şi nu au bani să facă turism. Ţăranii fac agricultură şi trăiesc din asta de la o zi la alta”, a mai adăugat femeia.

Reghina Moldovan, o altă localnică, ştie şi ea povestea florii. „Noi, la Blăjeni, folosim slatina de când e lumea. De acolo aducem murătură când tăiem porcii, punem slănina la saramură. E o apă foarte bună, exact ca apa din fântână. E mai bună, e naturistă, e lăsată de Dumnezeu. Toate satele astea se aprovizionează de acolo. Se spunea pe vremuri că se va  face o bază de tratament ca să vină lumea. Nu s-a făcut nimic. Apoi, zona a fost îngrădită toată că au găsit acolo o floare rară. Lumea din sat e foarte îmbătrânită, s-au închis şcolile, grădiniţele. Nu e niciun copil. Nu are cine să se ocupe de Sărătură. Îmi amintesc că a venit cineva şi zicea că va face ceva pentru că floarea respectivă era bună pentru medicamente. Dar nu a mai venit nimeni. Noi tot am aşteptat, mă refer la lumea din sat, dar nu a mai venit nimeni. Oamenii au stricat toată îngrăditura. Nu ştiu dacă mai e floarea, nu am mai fost să văd şi nu am mai auzit nimic de ea”, a spus Reghina Moldovan.

„La Sărătură” este singura rezervaţie naturală de acest tip din România în care se poate găsi planta „Armeria Maritima Wild”, care se află pe Lista roşie a IUCN, al cărei areal natural este localizat în special pe coastele oceanice ale Europei de Vest. Mai sunt rezervaţii de acest tip în Ungaria, Ucraina sau Polonia, dar sunt foarte mici ca întindere comparativ cu aceasta, care măsoară aproximativ 5 hectare.