Actualitate

Mircea Archiudean: Avem o singură soluție. Teodor Mârza: Este cel mai potrivit moment

ACTUALIZARE În urma deciziei firmei Vitalia de a rezilia unilateral contractul de colectare și transport al deșeurilor din județ la groapa de la Tărpiu, consilierul local PER Mircea Archiudean spune că municipalitatea are o singură soluție pentru buna gestionare a managementului deșeurilor.

”Având în vedere experienţa ultimilor trei ani în materie de gestionare a deşeurilor la nivelul municipiului, concluzia care se impune este aceea că singura soluţie pentru asigurarea unei bune gestionări a problematicii deşeurilor este ieşirea municipiului Bistrița din asociaţia de dezvoltare intercomunitară care se ocupă cu colectarea şi transportul deşeurilor în judeţul Bistriţa-Năsăud”, a postat el pe Facebook.

El explică: ”Problema de fond cu care ne confruntăm în momentul de faţă este aceea că municipiul nu are nicio autoritate în fata prestatorului de servicii şi în consecinţă nu are nicio posibilitate real de a impune un anumit nivel calitativ serviciului sau de a negocia tarifele. Cuvântul primarului Bistriței în ADI Deşeuri este diluat până la dispariţie într-un for de decizie cu mai mult de 60 membri care nu sunt interesaţi de problemele prestării serviciului de salubritate în municipiu. În consecinţă, nimeni nu va pune presiune pe furnizorul de servicii pentru a-şi îmbunătăţi prestaţia în Bistriţa, pentru a-şi reduce tarifele sau pentru a colecta selectiv. Ieşirea din respectiva asociaţie este posibilă şi necesară municipalitatea trebuind să facă toate demersurile în acest sens. Trebuie sa repunem lucrurile în ordinea lor firească”.

Și președintele PER Bistrița-Năsăud, consilierul municipal Teodor Mârza, a luat poziție vizavi de acest subiect:

”Așa cum am susținut și în campania electorală, precum și în ultimii ani, gestionarea deșeurilor din județ, atât a celor din zonele urbane și a celor din spațiul rural al județului are o importanță strategică si trebuie tratată ca atare de către autoritățile și administrațiile publice. De aceea, nu ne putem permite să lăsăm la îndemâna oricui (sau a tuturor) controlul gestionării acestor deșeuri.

Ceea ce se impune în acest moment este ca municipiul împreună cu localitățile dependente, să aibă puterea, controlul și siguranța pentru a-și gestiona în plan local colectarea și transportul deșeurilor la groapa de gunoi de la Tărpiu. Nu este normal ca membri din tot județul ai ADI Deșeuri să decidă tarifele la Bistrița, tarife care sunt deja mult mai mari decât în alte localități. Ieșirea municipiului din ADI este necesară și oportună, altfel există riscul de a intra într-o criză a gunoaielor, așa cum s-a mai întâmplat în Italia anilor ’90.

Astfel că, având în vedere problemele privind gestionarea deșeurilor la nivelul municipiului Bistrița din ultimii ani, în care Asociația de dezvoltare intercomunitară ADI Deșeuri a funcționat ca un partener diluat, șters și fără eficienta în parteneriatul pe care îl avea în ceea ce privește gestionarea deșeurilor din orașul Bistrița cu, mai nou, defuncta Vitalia, noi, Partidul Ecologist Bistrița-Năsăud, considerăm că este cel mai potrivit moment pentru ieșirea municipiului Bistrița din această asociație, în care interesele cetățenilor din municipiu au fost grav ignorate”.

10 comentarii

  • Primarul Ovidiu Crețu are o alta solutie- sa bage mana in buzunarul cetateanului. Este dispus să introducă taxa de salubritate începând cu anul viitor pentru ca lucrurile să intre în normal. Iata ce declara primarul Cretu in urma cu cateva zile, conform unor surse: ” Am fost susținătorul variantei de a introduce taxă în tot județul, dar primarii, marea majoritate a lor, atunci când am discutat în urmă cu trei sau patru ani au spus că nu, pentru că ești nepopular ca primar să introduci o taxă. Așa este. Dar, până la urmă, trebuie să acceptăm niște chestii”.
    Vorba aceea: Cu bani multi orice prost poate sa faca, treaba e sa faci cu bani putini.

  • Si concret ,care este solutia dl.Archiudean? Concret,nu clisee si texte reinventate?Adevarul ca nu aveti nici ce-a mai mica idee ce sa faceti, dar trebuia sa iesiti cu ceva la rampa!!!

    • Ma baieti ce dracu vorbiti voi aici? Contractul ala cu Vitalia pute rau, dar solutia voastra e doar populism ieftin. Poate sa renegociezi pozitia in ADI Deseuri a Bistritei. Dar sa te retragi? Adica sa pui bistritenii sa plateasca dupa ce Comisia Europeana o sa ne dea in bot? Voi ati inebunit sau sunteti la concurs de frumusete cu Partidul Verzilor? Ca aia macar au iesit demult in fata? Ati vrut sa compensati si hop si voi? Ma pierde -vara ce sunteti…

  • Te-ai gandit mult cand ai spus asta? Nu de altceva dar poate plateste municipiul daunele pentru iesire, fiindca e proiect european extrem de costisitor si cu astea nu te joci…Povestea e imputita rau dar nu prostiile debitate de Archiudean , populisme de doi bani sunt solutia…mai bine uitati-va la miscarile suspecte pe care le va face Vitalia si CJ le va accepta, sau ADI…ca tot aia e

  • Foarte corecta pozitia! Daca nu acum atunci cand? Fara iesirea din incuscrirea paguboasa din ADI, in continuare, primarii din comune vor stabili tarifele pe care le vor plati bistritenii, si in continuare, n-o sa doara capul pe nimeni de mizeria si mirosurile de pe drumurile Bistritei. Contractul este reziliat in momentul de fata. Proiectul european este incheiat si el. Deci comentatorii de serviciu care incearca sa ne sperie acum cu abisalitatea problemei aruncarii gunoiului la cos, probabil angajati ai ADI-ului de taiat frunza la caini, vorbesc ca sa-si pazeasca scaunelul. De sub fund ca, la cap, nu se pune problema.

  • Oare de ce, tineri politicieni, sa nu zic politruci, incearca sa se pronunte oe chestiuni de care habar nu au?
    Si daca tot te pronunti, este greu sa nu spui si sa afirmi tampenii?

    • E gata proiectul coane. Proiectul pe bani europeni a fost pentru realizarea infrastructurii (statii intermediare, etc.) Managementul in sine e deja romanesc.

  • In perioada cand Urbana facea salubrizarea nu erau atatea gunoaie pe strada si pretul era net inferior. Nu este OK sa platesti pentru servicii mai proaste sume mult mai mari. Aici ar trebui facute cateva plangeri la DNA , sa faca niste cercetari , sa vedem unde ajung acesti bani. Si evident care este „istetul” care a conceput si negociat un astfel de contract in „interesul alegatorilor”.

    • Toate la timpul lor, Adriane. Cu siguranță există și alte afaceri urât mirositoare desfășurate în „liniștea” atât de dragă grangurilor pesediști, mai ales. Dar cum după liniște vine furtună, nu avem decât de așteptat…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.