Concursul de compoziţie şi interpretare se adresează tinerilor cu vârsta de până la 30 de ani, care nu au câştigat marele premiu al festivalului în precedentele cinci ediţii. Ei vor prezenta două piese muzicale, compoziţii proprii sau prelucrări. Premiile totale depăşesc 4.000 de lei, din care marele premiu valorează 1.200 de lei. Termenul limită de înscriere a concurenţilor este 20 octombrie.
Concursul de compoziție și interpretare se va desfășura vineri 24 octombrie, în prima seară a festivalului, iar Gala laureaților în seara a doua, sâmbătă 25 octombrie. Juriul va fi compus din oameni de specialitate, implicați în fenomenul folk românesc.
Recitalurile ediției din acest an a festivalului vor fi susținute deVasile Șeicaru, Victor Hoajă, Mircea Vintilă, Cristian Buică, Adrian Ivanițchi, Paul Gogancea & Friends (vineri), Mircea Baniciu, Vladi Cnejevici & Teo Boar, Grupul Poesis, Maria Gheorghiu, Vali Șerban, Florin Săsărman (sâmbătă).
Cantautorii Cristian Buică şi Maria Gheorghiu îşi vor lansa cele mai recente materiale discografice, respectiv ”Unii cântă, alții beau” și ”De 20 de ani om bun”. Va fi lansat și volumul de versuri și interviuri “Din pulberea luminii”, cu trimiteri la muzica folk, semnat de Cornel Costea.
Spectacolele încep la ora 18.00, iar intrarea în Sala Polivalentă Bistrița este liberă. Prezintă: Florin Săsărman.
Organizatorii festivalului sunt Centrul Cultural Municipal ”George Coşbuc” Bistriţa şi Asociaţia Culturală ”România din inima mea”, cu sprijinul Primăriei Bistriţa.
Adaugă comentariu