Mircea Cărtărescu: Trebuie să umplem cu umerii noştri o mică zonă din piaţă. Măcar atât putem face

Mircea Cărtărescu le-a spus participanţilor la Festivalul Internaţional de Poezie şi Muzică de Cameră „Poezia e la Bistriţa”, dar şi bistriţenilor care au venit în număr mare la Restaurantul „Rapsodia” să-l asculte, că nu e de ajuns ca oamenii condeiului să protesteze scriind, fiind necesară prezenţa lor, în aceste vremuri anormale, „în Piaţa Victoriei şi în alte pieţe din ţară” unde românii manifestează.

„Mulţi dintre noi îşi fac datoria faţă de societate doar scriind, închizând o uşă, bând o cafea şi scriind. Eu nu pot. Am şi un simţ al dreptăţii, al onoarei, am şi lucruri de acest fel care mă împiedică să fiu cel care sunt în vremuri normale. Nu trăim vremuri normale şi nu putem fi niciunul dintre noi scriitori normali care îşi scriu textele. Avem şi doi umeri şi, cu aceşti umeri, trebuie să umplem o mică zonă din Piaţa Victoriei sau din Sibiu sau din multe alte părţi. Măcar atât putem face”, a spus Mircea Cărtărescu.

El a vorbit şi despre perioada anilor 80 în care s-a lansat ca poet, în plin comunism: „Atunci zidul era mult mai concret. URSS avea o imensă graniţă cu România şi părea eternă. Cu câţiva ani înainte de Gorbaciov nimeni nu se îndoia că URSS va dăinui la nesfârşit. În acele condiţii, dizidenţa în statele satelit, şi inclusiv în URSS, era cu atât mai puternică cu cât aceste state erau mai liberale. Deci exista o dizidenţă foarte puternică în RDG, în Cehoslovacia, în Polonia şi din ce în ce mai slabă unde represiunea era mai puternică. În URSS au fost doar câţiva dizidenţi cunoscuţi. În România au fost doar câţiva dizidenţi foarte cunoscuţi, însă dizidenţa a fost numai una dintre căile de rezistenţă. S-a vorbit şi despre rezistenţa prin cultură într-un mod specios după părerea mea fiindcă nu şopârlele care se strecurau în romane reprezentau această rezidenţă. Rezistenţa adevărată prin cultură a fost cea de a scrie prin lipsa oricărui compromis, prin a face poezie fără compromisuri, aceeaşi poezie pe care ai fi făcut-o într-o lume liberă şi acest lucru a fost posibil marginalizat social şi cultura, dar a fost posibil. A existat o formă de rezistenţă atât cât permitea zidul, dar au fost oameni care s-au aruncat cu capul în zid fără nicio speranţă ca lucrurile să se schimbe în viitorul previzibil şi iată că lucrurile s-au schimbat şi datorită lor. În bună parte datorită lor, datorită puterii celor fără de putere”.

Mircea Cărtărescu a vorbit apoi despre Generaţia 80: „Mă consider privilegiat că am făcut parte din optzecism. Noi voiam să scriem poezie, să ne umplem forma ca poeţi. Optzecismul a fost în primul rând o celebrare a poeziei în condiţii improprii. A fost ca un diamant care sclipeşte cu cât catifeaua neagră este mai întunecată. Am avut un sinistru noroc că am apărut în acea epocă, sinistrul noroc că am intrat în gura lui Eugen Barbu, că scria despre noi Vadim Tudor pentru că astfel oamenii au ajuns la scrierile noastre. Dacă noi am fi fost poeţi necontestaţi, pooeţi oficiali care aveau revistelor lor, care publicau, scoteau cărţi, poate că textele noastre nu ar fi ajuns la un public atât de larg şi nu ar fi întreţinut vie flacăra libertăţii, fiindcă despre asta este vorba. Orice lucru bine făcut, în orice domeniu, întreţine această flacără a libertăţii, după părerea mea”, a spus el.

Întrebat dacă „Levantul”, cartea preferată a fostului preşedinte Traian Băsescu, ar fi apărut dacă nu exista Revoluţia din 1989, Cărtărescu a spus că niciodată nu s-a gândit să-l publice: „Levantul e o ciudăţenie, o ciută nevăzută, niciodată destinată publicării. Nu aveam de gând să-l public, am scris-o pentru distracţia prietenilor mei. Noi ne distram cu Levantul la Cenaclul Junimea. Citeam cânturi din Levantul pe măsură ce le scriam. Levantul e una din cărţile mele care s-au scris singure. Nu mă gândeam la ea. Stăteam în bucătărie, băteam la maşină, legănam cu mâna cealaltă căruţul fetiţei mele care avea un an şi asta a fost. Am şi acum manuscrisul care este curat. Nu are modificări de niciun fel. E scris de la un capăt la altul poate pentru că nu îl luam în neserios. El rămâne o insuliţă în ce am scris eu. E ceva ce nu poate fi definit şi nici nu trebuie. Eu nu simt nicio dorinţă să-l definesc”.

La final, Mircea Cărtărescu a dat autografe pe cărţile sale.

Seara a fost rezervată lecturilor poetice din Constantin Acosmei, Angela Marinescu, Ștefan Manasia, Els Moors și Claudiu Komartin.

A doua zi a Festivalului ”Poezia e la Bistrița” s-a încheiat cu un concert susținut de Răzvan Stoica – vioară Stradivarius (Olanda), Andreea Stoica – pian, Kamerata Stradivarius (Olanda)

DUMINICĂ 15 IULIE

La Restaurantul Rapsodia 11:30 – 13:00, dialog cu Radu AFRIM, lansarea revistei ALECART, Moderatori: Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari

La Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița, 13.30: CONCERT Ansamblul Baroc Transylvania (Zoltán Majó, Matyas Bartha, Ciprian Câmpean, Erich Türk)

”Pentru că între fotbal și poezie există o legătură indestructibilă, pentru că mâine este finala Campionatului Mondial de Fotbal, „Poezia la Bistrița” își modifică sensibil și reverențios programul: concertul susținut de Ansamblul Baroc Transylvania care ar fi trebuit să se desfășoare la ora 19.00, în încheierea festivalului, va avea loc de la ora 13.30”, au anunțat organizatorii.