Prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, fost manager al Spitalului Județean de Urgență, a primit diploma de cetățean de onoare al municipiului Bistrița, în cadrul unei festivități care a avut loc în sala de ședințe a primăriei.
La eveniment au participat IPS Andrei – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, prefectul Mica Oprea, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, gen. Cornel Scurt, consilieri locali, șefi de instituții, oameni de cultură și de afaceri, preoți.
”Mircea Gelu Buta este cu adevărat o personalitate în comunitatea bistrițeană, se bucură de o largă recunoaștere, care excede limitele teritoriale ale municipiului Bistrița. Îi acordăm un titlu binemeritat, cel de Cetățean de onoare”, a spus primarul Ioan Turc, care i-a înmânat diploma.
”Le mulțumesc colegilor de la Spitalul Județean de Urgență, cu care am condus aproape 30 de ani împreună, străduindu-ne ca prin proiectul pe care l-am lansat, ”SJU Bistrița în mileniul trei”, să reușim să punem la dispoziția bistrițenilor un sistem medical din ce în ce mai modern, care vedem că se dezvoltă frumos în continuare. M-am întrebat ce este important în viață și cred că răspunsul este: să fii împăcat cu propria-ți conștiință, să mori în pace și liniștit fără a fi supărat pe tine însuți”, a spus, printre altele, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.
Prof. univ. dr. Dan Lucian Dumitrașcu a făcut laudatio.
Prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta a devenit al 74-lea cetățean de onoare din istoria orașului, ”pentru meritele deosebite și contribuţia semnificativă pe care le are în promovarea imaginii pozitive a municipiului, prin vasta sa activitate managerială, medicală și culturală”, în urma hotărârii Consiliului Local Bistrița din 27.10.2022.
Tot la acest eveniment, IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a primit o diplomă de aleasă prețuire din partea primarului Ioan Turc.
Felicitări!
Și, tovarășul diriginte Ionică, ce-a primit? Gratulația primăriei pe Luna Decembrie?
Daca nu ar fi inceputurile tale, nimic nu s-ar fi putut „continua ” si nimic „mai face”
respect si viata lunga si fericita.
Gura lumii-i sloboda, dar cu sau voia ei , „facutul’, ramane „facut”
Urgent trebuie începute demersurile sa-l facă Academician!
Mare om, mare caracter !
Sa ridice autorizatia pentru noul ansablu de locuinte colective cu POTul cat mai lat si CTUul cat mai inalt
..un „m” unde trebuie
Prea mic tabloul…