Politică

Mircea Geoană, dat afară din PSD: “Adio, tovarăşi!”

Comitetul Executiv al PSD, din care face parte în calitate de membru şi preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, deputatul Emil Radu Moldovan, a decis excluderea din partid a preşedintelui Senatului.

Comitetul Executiv al PSD, s-a pronunţat, prin vot, asupra recomandării făcută de Comisia Naţională de Arbitraj şi Integritate Morală (CNAIM), ca preşedintele Senatului, Mircea Geoană, fost preşedinte al formaţiunii, să fie exclus din partid. Au fost 50 de voturi pentru excludere, 5 împotrivă şi 3 abţineri.

“Eu voi susţine poziţia CNAIM în cadrul Comitetului Executiv. Nu-mi face plăcere că Mircea Geoană nu va mai face parte din PSD, dar e important ca partidul să aibă linişte şi să se concentreze pe ceea ce va face în continuare”, declara acum câteva zile purtătorul de cuvânt al PSD, Emil Radu Moldovan.

Mircea Geoană a declarat că PSD nu se va reforma câtă vreme va fi condus din umbră de Ion Iliescu şi Adrian Năstase, el precizând că Victor Ponta este o marionetă a acestora, „cu apucături tiranice şi o lipsă teribilă de caracter”. “A fost o execuţie planificată. Ion Iliescu e o piază rea pentru partid. Le transmit celor din sala de execuţie: Adio, tovarăşi, pe curând, prieteni!”, a adăugat el.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat că este un moment neplăcut, din care partidul trebuie să iasă mai întărit: “Adversarul nostru nu e Mircea Geoană, ci Traian Băsescu şi regimul lui”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.