Politică

Mircea Romocea lasă ISJ pentru Primăria Năsăud

Profesorul Mircea Romocea a demisionat din funcţia de inspector general-adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean ca să candideze, în numele PSD, la funcţia de primar al oraşului Năsăud.

Inspectorul general Vasile Marc a confirmat, joi, că Mircea Romocea şi-a înaintat demisia din funcţia de inspector general-adjunct întrucât acesta intenţionează să candideze la Primăria Năsăud din partea PSD.

„Nu am văzut demisia, dar ştiu că ea a fost transmisă Ministerului Educaţiei. Mi-a spus că vrea să candideze la Primăria Năsăud din partea PSD. În rest, nu mai am alte informaţii. Nu pot spune acum cine îi va lua locul”, a declarat Marc.

Profesorul Mircea Romocea a fost secundul lui Vasile Marc de când acesta a fost numit de PDL în fruntea ISJ.

Potrivit ultimei declaraţii de avere, în 2010, Mircea Romocea a câştigat 26.000 de lei ca şi inspector general-adjunct şi încă 7000 de lei ca şi administrator al firmei SC Acord Impex SRL, firmă înfiinţată în anul 1997 al cărei obiect de activitate este transportul rutier de mărfuri.

Soţia inspectorului general-adjunct, Mariana Romocea, în calitate de profesoară la Grup Şcolar Economic Năsăud, a completat bugetul familiei cu circa 26.000 de lei.

Tot din declaraţia de avere aflăm că familia Romocea are o maşină marca Peugeot Turbo fabricată în 2005, o casă de locuit de 240 de metri pătraţi în Năsăud edificată în 2008 şi a unui teren de 640 de metri pătraţi.

Etichete

3 comentarii

  • Felicitari d-lui Romocea. Stiu ca este un om de isprava . Daca va castiga alegerile, Nasaudul are mult de castigat.
    SUCCES MULT!!!!

  • Felicitari! Ii doresc succes! Cu certitudine este un diplomat, stie sa vorbeasca cu oamenii, stie sa asculte ! Cu siguranta nasaudenii vor castiga cu un astfel de primar.

  • Si-a vazut de fiecare data interesul, si a trecut peste orice, colaboratori, prieteni, principii …Dumnezeul sa-l ajute dupa cum a facut !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.