Economie

Miro şi Romstrade au acelaşi administrator judiciar care se ocupă de insolvenţa lor

Tribunalul Bistriţa-Năsăud a acceptat cererea de instrare în insolvenţă a firmei Miro SA, controlată de Ion Măgădan, şi a numit administrator judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania, cea care se ocupă şi de compania Romstrade, a omului de afaceri Nelu Iordache, firmă care a reabilitat DJ 151.

În urmă cu câteva zile, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a dispus deschiderea procedurii generale împotriva debitorului SC Miro SA şi a numit administrator judiciar pe practicianul în insolvenţă SCP Casa de Insolvenţă Transilvania Filiala Sibiu SPRL. Totodată, instanţa a fixat termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor data de 10 iunie 2013. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor a fost fixat la data de 1 iulie 2013.

Firma controlată de Ion Măgădan (foto) şi-a ales acelaşi administrator judiciar ca şi Romstrade, companie controlată de Nelu Iordache. În tabelul preliminar al creanţelor Romstrade s-a înscris şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud cu peste 6 milioane de lei. Tot în tabel mai regăsim mai multe firme din judeţ, inclusiv societăţi de tractare, restaurante şi firme de construcţii.

În ce priveşte Miro SA, nu sunt deocamdată alte informaţii. Următoarea înfăţişare de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud va avea loc în septembrie. Între timp, se pare că mai mulţi angajaţi au fost trimişi în şomaj.

2 comentarii

  • Dar cu DJ151, care pe unele portiuni este fisurat, iar pe altele este si fisurat si o si ia la vale, cine reface lucrarile? Cred ca cei care prin influenta au facut sa castige licitatia Romstrade ar trebui sa plateasca. Si aici pot da lista: Nelu Iordache- Dorin Cocos- ElenaUdrea- Ioan Olteanu- Liviu Rusu si lista poate continua. Am inteles ca DNA-ul este pe „fir”. Astept sa vad rezultatele. Dar totusi cu drumul DJ151 cum ramane?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.