Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bistrița-Năsăud, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean și Primăria Bistrița, organizează evenimentul ”Mișcare prin dans” pentru a marca Ziua Tineretului (2 mai).
Prin proiectul ”Mișcare prin dans”, organizatorii doresc să dezvolte tinerilor participanți următoarele abilități, cu implicarea coregrafilor prezenți: de a transmite emoții prin intermediul mișcării corpului; de a fi conectat cu celelalte persoane; De a-și folosi corpul ca și instrument creativ; de comunicare nonverbală.
Toți cei interesați, fie că activează sau nu în cadrul unui club sau școală de dans, sunt așteptați la foișorul din Parcul Municipal Bistrița în data de 2 mai între orele 15.00 – 17.00 să se exprime prin dans.
Adaugă comentariu