Social

Mizerie în incinta clădirii în care sunt captate izvoarele 2 și 9 din Sângeorz-Băi

Clădirea în care sunt captate izvoarele 2 și 9 din Sîngeorz-Băi abundă de mizerie, se plâng localnicii care au postat imagini pe Facebook și au cerut administrației locale să se implice și să apere aceste comori ale stațiunii.

Proprietarul lor este însă Hotelul Hebe care, din câte spune cineva, ”nici nu le repară, nici nu vrea sa le dea”. Totuși, primarul Traian Ogâgău anunță că va interveni pentru ca situația să se schimbe.

https://www.facebook.com/traian.ogagau.9/posts/2680634748923869

Există în Sângeorz-Băi un număr de nouă izvoare de apă minerală amenajate, obţinute prin captare şi foraj hidrologic. Datorită folosirii, în tehnica captării, a unor procedee moderne, s-a obţinut un debit mai mare al izvoarelor.

Aceste ape minerale au o eficacitate mare în tratarea unor boli cum ar fi: afecţiuni ale tubului digestiv, boli hepatobiliare, boli metabolice şi nutriţionale, boli respiratorii sau afecţiuni ale aparatului locomotor.

Fiecare izvor de apă este recomandat de medicii specialişti care profesează în cadrul staţiunii, după diagnosticarea fiecărui pacient.

Apele minerale din zonă sunt foarte apreciate şi căutate de cei care au probleme de sănătate și nu numai.

2 comentarii

  • Dovadă de primar gospodar, care de fapt trăiește pe alta planetă, nu printre sângeorzeni.
    Se pare că este o epidemie de care suferă mulți primari din județul nostru, cum este și cel al Bistriței. Epidemia se numește lenea de a bate urbea la picior, să vezi cu ochii tăi ce nu e în regulă, și să repari.
    Păi primarul din Sângeorz trebuie să citească din gazetă despre mizeria de ani de zile, de la punctele principale de interes turistic ale stațiunii?
    Și e chiar atât de bătut în cap ca să nu găsească cu ce să strângă cu ușa pe cei de la Hebe ca să-i oblige să protejeze interesele balneare ale stațiunii?
    În acest caz, sângeorzenilor, vă recomand să-l realegeți.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.