Social

Mobilizare online pentru ca ”ţeapa de la munte” să dispară, iar Colibiţa să îşi intre în drepturi

Peste o sută de persoane au semnat deja petiţia online adresată autorităţilor judeţene şi locale pentru ca la zona Colibiţa să devină, din 2017, staţiune cu plaje publice, căi de acces la lac şi drum modernizat, iar turiştii să nu mai plece dezamăgiţi.

„E cazul ca autorităţile locale să se implice pentru că așa ceva să nu se mai întâmple începând cu 2017! Colibiţa trebuie să devină stațiune cu plaje publice, căi de acces la lac și drum modernizat!”, au scris pe Facebook administratorii paginii Staţiunea Colibiţa. 

„Cerem: Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, Apelor Române, Comunei Bistrița Birgăului, precum și altor autorităţi abilitate să se implice pentru că acest loc de basm, lacul Colibita Bistriţa-Năsăud cu cel mai pur aer din Europa, să fie transformat într-un loc primitor, o stațiune turistică cu drumuri asfaltate, căi de acces la lac și plaje publice amenajate pentru turiști!”.

AICI găsiţi petiţia semnată deja de peste o sută de persoane.

„Am semnat această petiţie pentru că e adevărat. Şi e păcat ca această zonă frumoasă a judeţului nostru să nu poată fi vizitată aproape, fără a se plăti vreun ban pe ştiu eu ce comandă pentru a putea fi aproape de apă”, a scris un susţinător al cauzei.

„Am semnat pentru că am dreptul ca cetăţean să pot beneficia de această zona superbă care actualmente este în mod abuziv ocupată de cei care şi-au extins ilegal proprietatea până în apă! Cerem autorităţilor să rezolve de urgenţă aceasta problemă şi să creeze spaţiu de plimbare în jurul lacului pentru că zona este foarte atractivă din punctul de vedere al sănătăţii şi turismului”, a adăugat un alt susţinător al cauzei.

„Mii de turiști au fost la Colibiţa, noul paradis românesc, dar au plecat extrem de dezamăgiţi. Accesul la celebrul lac a fost interzis de proprietarii de la malul lacului chiar dacă acesta aparține de Apele Române. În aceeași situație sunt cei care au venit în această vară la Colibiţa pentru că zona s-a dezvoltat extrem de mult. Peste noapte au apărut numeroase pensiuni, iar cei care au reușit să cumpere teren l-au îngrădit și nu au mai lăsat cale de acces către apă. Autoritățile locale nu au prevăzut, așa cum ar fi trebuit, poteci de acces și chiar o zonă publică pe mal. În aceste condiții, cei cazați în pensiunile mai îndepărtate nu au cum să ajungă la apă. Ar trebui să sară gardurile ori să meargă la localuri cu deschidere la lac, unde trebuie să comande ceva de mâncare sau de băut, dacă vor să admire priveliștea”, au scris iniţaitorii citând din textul unei ştiri difuzată de Pro TV.

Despre nemulţumirile turiştilor din alte colţuri ale ţării care şi-au petrecut concediul la Colibiţa, Timp Online a scris AICI. Oamenii au criticat sloganul pompos „Marea de la munte” cu care se promovează resortul lui Vasile Coruţiu şi l-au transformat în „ţeapa de la munte”.

18 comentarii

  • Cred ca primul pas care trebuie facut este ca Lacul Colibita despre care auzim de ani de zile ca indeplineste 3 functii-alimentare cu apa a zonei si orasului Bistrita,producerea de energie electrica si reducerea undelor de viitura-sa primeasca si cea de a 4 functiune si anume aceea de agrement.Acest demers trebuie facut de Apele Romane,cu concursul Consiliului Judetean si al autoritatilor locale si urmat de un Regulament simplu si clar ,eventual dezbatut public si de masuri ferme de asigurare a accesului la lac si de amenajare a malurilor in sistem pubic sau privat prin concesionare.

  • La Colibita lucrurile au inceput sa se miste, dar din pacate merg foarte greu. Realizarea punctelor de prim ajutor, farmaceutic şi salvamont, reprezinta conditia obligatorie dar nu si suficienta pentru ca localitatea Colibita sa devina statiune turistica de interes local. La Colibita exista exista insa o serie de nereguli care au devenit cronice iar autoritatile nu au curajul sa le sanctioneze pentru revenirea la normal.
    Este vorba de faptul ca Colibita multi proprietari de terenuri si vile au ingradit si ce nu le apartine. Au mers cu gardul pana la oglinda apei luand pana si zona de protectie din jurul lacului. De aceea, in primul rand ar trebui sa repuna lucrurile in legalitate si recuperata zona de protectie. Apoi trebuie intervenit urgent pentru oprirea deversarii dejectilor direct in lac. Altfel lacul Colibita risca sa ajunga o imensa latrina. Ca sa nu mai vorbim de construirea haotica sub aspect urbanistic si arhitectural. Totusi Colibita anilor ’60 se remarca si prin arhitectura cabanelor asemanatoare celor din Tirolul Austriac. De aceea ar trebui incurajata (nu fortata) revenirea la acel gen de arhitectura cel putin la ceea ce se construieste in continuare. In sfarsit, au fost achizitionate acele suprafete de teren de catre CJ pentru amenajarea de campinguri, care asigura si accesul la oglinda lacului. Odata cu amenajarea acestor suprafete pentru agrement, ar trebui trecut imediat si la refacerea zonei de protectie din jurul lacului, care nu presupune cheltuieli din partea CJ, decat o doza de fermitate in aplicarea legii, ceea ce ar permite crearea unor locuri de plaja si de promenada pe faleza lacului.

  • Nu voi semna nici o petitie , pt. ca am cerut de mult ca institutiile asa zis democrate si deconcentrate (cu politruci) sa aplice legile pe care le au la dispozitie privind soarta LACULUI si a apelor in general. Au trecut 27 de ani de labareala politica si administrativa si mafia romaneasca sustinuta de absolut toate partidele , ne rad in fata. Petitiile sunt pentru ei pe post de hartie de sters pe dos. Am o mare experienta in a intocmi tabele, tabelase cu petitii si semnaturi. Am facut lucrul asta opt ani neintrerupt, pe diferite situatii. Toate s-au izbit de zidul indiferentei administratiei cu chip si comportament COMUNISTOID.

  • Foarte buna initiativa, numai ca in orasele mici din tara asta inca este ca-n Mexic, autoritatile sunt la mana potentatilor judetului. Ar trebui ca o petitie similara sa fie adresata Guvernului, pentru ca acolo nu ajung smecherii locali. Sa vina un corp de control de la Guvern sa controleze institutiile locale gen Apele Romane, Garda de Mediu, Prefectura etc.

  • Mocirla locala este prea mare ca să avem speranţe la punerea în ordine a lucrurilor.
    Doar un control la sânge al guvernului asupra autorităţilor locale responsabile cu impunerea legii, ar putea clarifica ceva. Apoi, ar fi de văzut cine şi cât ocupă din domeniul apelor române sau cel public şi pus să plătească chirie retroactiv, concomitent cu eliberarea de îndată a terenului astfel ocupat şi demolarea eventualelor garduri, etc. făcute pe acest teren.

    • Bun si aia care vin in control nu-s tot PSD-isti? As fi tare curios sa vad cum acea comisie de la Guvern va da sanctiuni la Presedintele Consiliului Judetean, Prefect, Primarului din Bistrita Bargaului, Dirctorului de la Ape, Directorului de la Mediu, care nu si-au facut treaba sau au facut-o prost. In minuni si in Mos Craciun nu mai cred de la varsta de 5 ani asa ca ramanem cu resemnarea ca astia vor pleca si altii care vor veni vor fi mai buni.

  • un lac unde se scurg dejectiile de la fosele septice pt ca canalizare nu este iar nu cred ca cei care au vile si cabane cheama vitanja sa curete fosa sptica….. un lac cu o apa de culoare inchisa, murdara….. ar trebui sa fie limpede ca si cristalul pt. ca e apa de munte dar la noi este neagra….. un lac al comunistilor si al bastanilor care si-au facut gardul pana la malul lacului, o administratie care veci nu va merge sa le spuna sa-si traga gardul de la lac… un drum care duce la lac de tot rahatul…. pacat ca locul este locuit de romani, as fi preferat sa fi fost unguri ca altfel ar fi aratat lacul, sunt roman dar mie imi place ca lucrurile sa fie facute asa ca-n vest, altii pot face si la noi toate se fac la vrajeala ca suntem smecheri….. romanul se crede smecher dar smecheria se intoarce impotriva lui… altii pot merge cu furnicularul pana in varful muntelui iar la noi autoritatile nu sunt in stare de nimic …. niste deficienti

  • Teapa de la munte nu va dispărea ca si durerea de dinți (să mă exprim mai plastic). Asa ca tot semnati petiții. Va întreb de ce nu ați semnat petiții acum 26 de ani când a început jafalia? Dar no e buna si o frecție la piciorul de lemn, nu?

  • De acord cu mama natura, sa infrumsetam locul. Dar nu sunt de acord sa-l facem dor din interes deoarece omoram ce este mai frumos. MULTE STATE DIN LUME CHELTUIESC MILIARDE DOAR PT. A AVEA UN SFERT DIN FRUMUSETEA ACESTUI LAC. Omule NU DISTRUGE CE FRUMOS SI GRATIS.

  • in primul rand trebuie lucrat serios la infastructura,la asfaltarea drumului incepand de jos,inainte de-a urca la ,lac caci drumul e sub toata critica!!!!doresti sa te intorci inapoi de cum ai urcat si-ti piere toata satisfactia de-a vizita zona,,,,,,

    • Niciodată nicio petiţie n-a avut niciun efect pe niciun plan. Pot să fie şi 6 milioane de semnături, efect garantat 0.

  • Oameni buni!Au rupt DRUMUL!!! sa-si faca intrari pe proprietate!Au SAPAT SUB DRUM!!! sa-si faca pensiuni!!!NIMENI n- a vazut nimic,NIMENI nu vede nimic ,NIMENI n-a luat nicio masura!
    De la care stat asteptati voi legi bune?De la cel care le calca in picioare?Cereti de la primaria B.Bargaului planul urbanistic pentru a vedea ale cui sunt constructiile ce stau cu gardu- n apa!
    Citesc ce -ati scris mai sus,90% din voi habar nu aveti ce se intampla la Colibita!
    Cel mai tampit administrator ,fara scoala ,fara idei,cazut din Luna,tot facea ceva in 27 de ani ,pentru minunatia asta de colt de rai!
    Aici nu se vrea sa se faca nimic pentru a nu tulbura linistea eterna a unor politicieni ,slugi politice,viermi si lingai politici de nivel subunitar care si-au facut garduri pana-n apa!
    Din pacate acum nu mai puteti numara nici macar „minusurile” ce le va primi comentariul meu,pentru a vedea cati din cei enumerati mai sus se regasesc /ascund pe acest site!

    • Dumneata ești cel care te ascunzi pe acest site. Ar trebui să vă asumați comentariul prin introducerea unui nume(măcar prenumele) și a unei adrese de e-mail la care să puteți fi contactat(poate ați introdus-o, că nu e publică).

  • Lacul Colibita este un lac fara acces din cauza unor proprieteri care au ocupat si ingradit cu abuz de putere accesul la lac, rugam organele in drept sa ia masuri pentru cei ce au facut acest lucru ne oficial , sa se scoata toate gardurile , sa se deschida caile de acces la lac sa poata intra turisti care vin in vizita la lacul Colibita, deasemenea si pentru pescari ce vin la pescuit ca sa poata intra la lac trebuie sa plateasca o taxa de acces proprietarilor sa intre la lac. Sperand ca se vor rezolva aceste probleme va multumesc.

  • Gura Harapului Alb adevar graieste.
    Cea mai bună investiţie în natură, este lipsa oricărei „investiţii”.
    Să o lăsăm aşa cum ne-a dat-o Dumnezeu, ca să se bucure şi urmaşii noştri de ea.
    Ca altfel, betonăm totul, îngrădim , urâţim şi hâzim după chipul şi asemănarea noastră tot ce-i frumos în natură.
    Colibiţa este infinit mai urâtă ca acum 100 de ani !
    Ar fi păcat ca peste 10 – 50 de ani să fie mai urâtă ca azi.
    Să ne mulţumim că avem astfel de locuri, când tot mai multă lume nu mai vede verde decât la Tv.

  • Deocamdata eu si FLORIN CHEREJI avem demnitatea sa ne semnam. Stiti de ce nu se misca nimic in tara asta. Tocmai din cauza lipsei de curaj, implicare si responsabilitate. D-vs cei care doar intamplator ,ca sa fiti in trend cu moda vremii de a te insemna pe GUGALU si FACEBUK-ul pus la dispozitie tocmai pt. comozi, de aia nu se intampla nimic in aceasta tara. Aceasta tehnica buna intr-un fel pt. informarea rapida, naste in fapt oameni comozi si lipsiti de reactia reala care ar trebui folosita in cu totul alt fel. Discutiile la o CAFEA.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS