Actualitate

„Doamne” care şi-au format clasele pregătitoare înainte de înscrierile oficiale sunt şi la Bistriţa

Înscrierile pentru clasa pregătitoare încep oficial în 23 februarie, însă unele învăţătoare din Bistriţa se laudă că şi-au format clasele. Inspectorul pentru învăţământul primar, Smaranda Florean, admite că nu ar trebui să se întâmple aşa, dar, până la urmă, se pare că ISJ nu poate decât să constate fenomenul.

Una dintre cele mai mari nereguli ale şcolii româneşti este selecţia discriminatorie a grupelor de elevi, încă de la clasa pregătitoare, scrie Oana Moraru pe Contributors.ro.

„Cele mai bune” învăţătoare din localitate îşi aleg copiii, singure, cu un an-doi înainte. Locurile claselor lor se ocupă, preferenţial, în urma discuţiilor neoficiale cu familiile, la care sunt verificate: statutul social al părinţilor (se caută oameni cu bani – pentru dotarea clasei cu video-proiector, calculator, perdele, chiar şi pupitre noi – sau oameni cu oarece funcţii  în comunitatea locală, capabili să impresioneze, prin numele lor, la împărţirea ulterioară a premiilor, diplomelor, medaliilor); gradul de comoditate pe care îl aduce copilul în actul învăţării – preferabil să fie deja capabil să citească, să scrie ordonat etc. I se aplică un test – uneori, acasă, la învăţătoare – în care acesta trebuie să dovedească limpede că nu va fi un „elev problemă”; disponibilitatea părinţilor de a „susţine” emoţional pe „doamna” – de sărbători, de ziua ei, când îi pleacă fiul la facultate, când are termopane de pus sau i s-a stricat maşina de spălat etc. După ce selecţia copiilor e făcută „pe sub masă” – în urma veştii care se duce în târg că „doamna îşi strânge clasa” – se formează, la fel de „neoficial”, şi un „comitet” de mame drăguţe şi dedicate care vor strânge bani pentru uniforme, vor comunica dorinţele „doamnei” şi vor întreţine fondul clasei”.

Fenomenul nu este prezent doar în marile oraşe, ci şi la Bistriţa, dovadă cele afirmate de inspectorul pentru învăţământul primar, Smaranda Florean într-o conferinţă de presă la sediul ISJ.

„Înscrierile pentru clasa pregătitoare se fac începând cu data de 23 februarie. Părinţii ar trebui să ştie că la nivelul Smaranda Floreanjudeţului nostru pe site-ul fiecărei şcoli, inclusiv pe cel al ISJ, la ceea ce înseamnă capitolul Înscrieri în învăţământul primar, avem toată documentaţia de care părinte are nevoie şi asta înseamnă calendarul, reţeaua şcolară dedicată clasei pregătitoare adică fiecarte şcoală are trecut acolo numărul de clase şi locurile destinate clasei pregătitoare”, a spus inspectorul pentru învăţământul primar, Smaranda Florean.

La Bistriţa, va funcţiona o clasă pregătitoare cu predare în limba germană la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, iar la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” una cu predare în limba maghiară. Şi învăţământul special are rezervate patru clase unde vor fi cuprinşi copiii care au depăşit cu doi ani vârsta pentru înscriere în clasa pregătitoare.

„În Bistriţa vor fi 33 de clase dintre care şapte sunt cu predare în alternativa Step by step. Părinţii au posibilitatea să aleagă la ce şcoală îşi vor trimite copiii. Părinţii mai pot găsi pe site sectorizarea oraşului pe site. E diferită de cea de anul trecut. Sunt şcoli a căror capacitate nu permitea cuprinderea tuturor copiilor din zona lor. Au apărut cartiere noi, străzi noi. Fiecare părinte va trebui mai întâi să îşi stabilească şcoala de care aparţine, poate completa cererea online sau o poate depune la secretariatul şcolii. Sunt atât comisii la nivelul fiecărei şcoli, cât şi la nivel judeţean”, a adăugat Smaranda Florean.

Începând cu săptămâna aceasta, fiecare şcoală poate fi vizitată de părinţi şi elevi în cadrul acţiunii numite „Ziua porţilor deschise”. „Ar fi foarte bine să aleagă părintele şcoala şi apoi să se focalizeze pe ceea ce înseamnă îmi place sau nu îmi place de o anumită doamnă învăţătoare pentru că sunt cinci clase în Bistriţa, în momentul acesta, care nici măcar nu au învăţătoare pentru clasa pregătitoare. S-au pensionat anumite colege sau sunt clase noi în şcoala respectivă. Până la urmă, copilul va trebui înscrie fie că se ştie sau nu învăţătoarea. Cei care doresc să înscrie copiii mai devreme de împlinirea vârstei de 6 ani trebuie să prezinte o adeverinţă de evaluare psihosomatică făcută de Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică care arată că este apt pentru înscriere în clasa pregătitoare. Părinţii copiilor care împlinesc între septembrie şi decembrie această vârstă cam doresc să îi înscrie, dar să nu uite, mai întâi să treacă pe la evaluare”, a spus Smaranda Florean.

Deşi metodologia spune că înscrierile se fac la şcoala la care familia este arondată, Smaranda Florean a recunoscut că şi la Bistriţa s-a instaurat moda alegerii şcolilor pe sprânceană.

„Există şi la noi moda alegerii învăţătoarelor în unele situaţii şi atunci se supraaglomerează şi şcoala, şi clasele şi atunci nu există eficienţa pe care părintele o aşteaptă. Nu îi convine să înveţe copilul lui într-o clasă cu peste 30 de copii când poate învăţa într-o clasă de 25″, a spus Smaranda Florean.

Întrebată dacă sunt deja clase formate, Smaranda Florean a răspuns: „Acum ştiţi cum e, părinţii mai discută pe la cămin. Sunt şi colegi care spun că au deja clasele formate, dar nu este corect să spună pentru că, până la urmă, nu sunt pioni aceşti copii şi s-ar putea ca, la decizia Consiliului de Administraţie să fie repartizaţi aleatoriu, nu pe preferinţe, depinde care e politica şcolii”.

Inspectorul şcolar general Camelia Tabără a spus că ISJ nu va aviza clase pregătitoare cu mai mult de 30 de elevi, dar în mediul urban va accepta şi colective mari ca să poată compensa mediul rural.

În anul şcolar 2015-2016, în Bistriţa-Năsăud vor funcţiona 226 de clase pregătitoare (din care 98 vor funcţiona în regim cu predare simultană) în care sunt aşteptaţi să se înscrie 3218 preşcolari.

Faţă de anul trecut sunt mai multe clase pregătitoare formate, cu circa şapte, întrucât sunt cu peste o sută de preşcolari mai mulţi faţă de cei din anul şcolar precedent.

Foto principal arhivă

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.