Actualitate

Moțiunea de cenzură a trecut, Guvernul a fost demis. Ce spun parlamentarii bistrițeni

Moţiunea de cenzură ”Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!”, semnată de 237 de parlamentari, a fost dezbătută şi votată, joi, în plenul Parlamentului.

La ședință, dintre cei 464 de parlamentari în funcție, au fost prezenți 399 de deputați și senatori, 245 și-au exprimat votul, trei voturi au fost anulate, iar 242 de voturi au fost valabile.

”Pentru” adoptarea moțiunii au votat 238, iar ”împotrivă” patru, astfel că Guvernul Viorica Dăncilă a fost demis prin vot de majoritatea parlamentarilor.

Din acest guvern au făcut parte vicepremierul Daniel Suciu – ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ioan Deneș – ministrul Apelor și Pădurilor, dar și secretarii de stat Alexandru Pugna – de la Ministerul Culturii și Sorin Roșu-Mareș de la Ministerul Agriculturii.

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că vineri, 11 octombrie, au loc consultările cu partidele politice, la Cotroceni, pentru formarea unui nou guvern. Reprezentanții PNL sunt convocați la ora 11.00, cei ai USR la 11.30, liderii UDMR de la ora 12.00, cei ai PMP de la ora 12.30, reprezentanții grupului parlamentar Pro-Europa la ora 13.00, cei ai ALDE la ora 13.30, reprezentanții minorităților naționale la ora 14.00, iar PSD la 14.30.

Iată ce au scris pe Facebook parlamentarii bistrițeni ai opoziției:

https://www.facebook.com/robert.sighiartau/posts/2414638552111502
https://www.facebook.com/IonutSimionca/photos/a.1117465448268312/2929084227106416/?type=3&theater
https://www.facebook.com/cristina.iurisniti/posts/10215533785239024?__xts__[0]=68.ARAUd1THhFZaP6iULvuU4NlBdM5r0vvS_d6Qyb2ovI39BG0LH148R_JNh4CUXggpd7pyeBCJz797qt1TiQPsu6M0m1E4kdd2NK66Hep76NMSWaWoQLph0Y9gNndrBeJSwcn03T3L5bmufXMxc-Lh7B56YUtBuhd1q9_RhzFh86E0SRhuZNrm5VJ1OP-KuqOsutgJJ2KQckzegtUpN_1i7DTApnAz649QWO7vOQHrx5ZVK4Olt6vyiTFJCiHkE3SU3W-5kmciJTPasIfp_nhwcnvCojkqmys&__tn__=-R
https://www.facebook.com/cristina.iurisniti/posts/10215533099341877?__xts__[0]=68.ARCEYuIPsv7BD3XFcnhCBsatWx3TtKXz4q_nGO8cbKG8_6EN0t0TYVnZIa3-JljBITGBsTKf-CryGIiCek2QJ6aF7-W8Lz9gCHYycENTYVK684mjfZcM8NqFfjBQW4NVwHsXBNRb7omDgOkANCWADygx_J0cQ5IWV2-nrzEwmAu09fxvPuok-8h73FHPKNQRmHLit3QQu3ENDUXju419MEz9o_jRC0zYJ-QvEGs8Ge7yiaTY4hKTpV3ijcPjTmZj4bfXVMjFlSixU6LO9y1zFsz9ji83Mko&__tn__=-R

La dezbaterile dinaintea votului, Daniel Suciu a spus în discursul său de la Palatul Parlamentului că aceasta este o moţiune ciudată și i-a acuzat pe cei care au semnat moţiunea că sunt uniţi de un singur lucru, și anume distrugerea PSD:

”Se spunea de la acest microfon că într-adevăr este o moţiune ciudată o, vai şi cât de ciudată este această moţiune şi să vă explic de ce într-o cheie să spunem prezidenţială, în acea cheie a României normale şi să vedem ce ne propun cei din opoziţie, o Românie normală de mâine şi mi-am permis cu eleganţă să fac nişte perechi începând de mâine.

Vreau de mâine, e un vis ascuns, să îl văd pe domnul Rareş Bogdan şi pe domnul Attila Korodi discutând la masă despre minorităţi, ştiţi trecutul nu îi ajută, domnul Rareş Bogdan nu vrea să stea la masă cu UDMR-ul. De asemenea, istoria din ultimii ani mă îndreptăţeşte să îmi doresc să îl văd pe domnul Călin Popescu Tăriceanu şi pe doamna Raluca Turcan, voioşi amândoi discutând hai să spunem despre viaţă. Mi-aş dori, de asemenea, să îl văd pe domnul preşedinte Băsescu şi pe domnul preşedinte Ponta, discutând despre justiţie şi despre numiri la parchete, aşa cum cred că au mai discutat. Toţi împreună de-a lungul anilor aţi purtat nişte războaie între dumneavoastră de sunteţi plini de cicatrici, astăzi vă uneşte un singur lucru: distrugerea PSD”. 

După ce moțiunea de cenzură a trecut, Daniel Suciu a postat pe Facebook:

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10157177688921117&set=a.10151590644966117&type=3&theater

La rândul ei, deputatul PSD Doina Pană a menționat: ”Moțiunea de cenzură a trecut. PSD ia act pentru că, spre deosebire de președintele Klaus Iohannis, respectă Constituția. PSD a pierdut o bătălie politică, dar cei care vor pierde cel mai mult sunt românii pentru că ura față de PSD nu poate ține loc de bună guvernare! Se va repeta episodul guvernării Zero a lui Cioloș sau mai rău, a guvernării PDL, pentru că mentalitatea celor care vin este aceeași: tăieri, concedieri, creșteri de taxe. Votul din noiembrie de la alegerile prezidențiale este singura șansă prin care românii pot opri toate acestea. Viorica Dăncilă – președintele României este singura opțiune pentru ca drumul pentru creșterea bunăstării românilor să continue!”.

(Foto: gov.ro)

22 comentarii

  • uraaaa……………de maine va scadea pretul la benzina , se vor face mii de km de autostrada ,,,spitale scoli,,,,blocuri noi………industria se va recladi ,,,,mineritul va invia……..promisiunile lui orban

    • Nu l-am auzit pe orban sa promita asa ceva, si nici nu o sa curga lapte si miere,o sa urmeze o perioada grea,o rectificare bugetara care o sa ne arate cam cat de adanc ne-o ingropat veorica cu pensiile speciale si maririle de salariu apropo de asta in nici un domeniu din nici o tara ,economie sau companie o marire de salariu cu 50-80% nu este sustenabila si posibila fara efecte devastatoare pe termen mediu si lung….. e normal ca cei de la stat sa fie multumiti si fericiti dar cresterile astea nu sunt sanatoase asta trebuie sa intelegem toti fie ca lucram la stat sau privat , banii nu cresc in copaci si nici nu se pescuiesc din marea neagra….

    • Dupa ce rezolva cu gaura din buget lasata de PSD, or sa faca si :
      ,,,spitale scoli,,,,blocuri noi………industria se va recladi ,,,,mineritul va invia……”

    • Nu bondarule dupa ce rezolva gaura din buget o sa dea afara capusele ,bondarii care stau si incaseaza bani degeaba si se mai si pensioneaza la 38 de ani dupa care se angajeaza din nou pe acelasi post…

    • Evident Unualtu ca vine o perioada grea. De acum vom auzi placa cu „mostenirea PSD” si asta doar ca sa nu va prindeti voi astia iubitori de plante ca de fapt au dat jos un guvern fara sa vina cu nici un program de guvernare. Ati ras voi de Dancila dar stai sa vezi ce vom rade noi de Orban. Asta daca o sa ajunga premier ca sunt altii in fata lui.

    • Astazi nu a fost nici o victorie oricat s-ar impauna cei de la PNL! Au fost tradari si tradatori pentru ca altfel PNL nu ar fi reusit sa treaca motiunea. PNL ramane un partid slab cu oameni si mai slabi si cand spun asta ma refer cam la toti de la un capat la altul. Si prin faptul ca se impaneaza cu laurii unei asemenea victorii arata foarte clar valoatea lor politica. Fara tradarea lui Tăriceanu aceasta motiune n-ar fi trecut. Ludovic Orban isi freaca satisfacut mainile si se si vede prim ministru dar am mai vazut pe unul acum zece ani care s-a bucurat mai devreme decat trebuia!

  • de acuma dam cuie PNL ::::)))))))))))))) ))))))))))))))))))))))))))))))))))))))FOARTE BINE psd TREBUIE SA SE ODIHNEASCA SI SA SE REGRUPEZE!!! POLITICA ESTE CU ATAT MAI FRUMOASA CU CAT ACTU DEMOCRATIC SE IMPLINESTE!!!! PNL va va da exact ce ati cerut !!!!!:::))))

    • De acuma incepe greul ,pnl ul nu o sa faca nimica !!!!!! Sa vedem ce o sa mai critice turc cu sigartau o sa isi critice propiul guvern ( daca o sa fie un guvern pnl).

  • Eu ma bucur, abia astept guvernul Orban. In Ungaria e Viktor (nume mai romanesc), iar la noi va fi Ludovic, tot Orban. =))
    Nu o sa mai incapem de spitale, scoli, autostrazi, …. =)) Dar oare ei nu ar fi trebuit sa aiba pregatit un program de guvernare, doar asa, in cazul in care pica guvernul la vreo motiune?

    • Și eu mă bucur. Aștept guvernul ori bani. Până acuma eu, Psedala, eram pe ulei cu hoți, hoți, hoți și numai hoți. Nu o să mai încăpem de genitale și coli pe străzi. Dar ei nu ar fi trebuit să aibă pregătit un program de hibernare, doar așa în cazul în care pică infernul nostru la vreo poțiune?

  • Danieleee ! Hai repede acasuca ca merem la pesti ! Nenea marius te invata sa nu mai pescuiesti in ape tulburi , tulburate de incompetenti, hoti si lachei. Astazi epoca Dragnea a luat sfarsit ! Ludovic Orban (oresedintele PNL) spunea; ( De astazi pesedeul nu mai face rau romanilor.)Oare asa sa fie ? In plan administrativ chiar aici in Bistrita administratia cretiana pesedista lasa rani adanci orasului nostru drag. HURBANISMUL si JURIDICUL sunt in buza penalului, eliberand documente care lasa rani adanci orasului mint institutiile si JUSTITIA trimitand informatii false despre situatia juridica a imobilelor. Dau aprobari pt. constructii de-a valma pe strazile Bistritei. Incalca cu non salanta legile de MEDIU , si administratia se considera fara nici o jena deasupra legilor si trateaza cu dispret orice propunere care vine de la soc. civila. Cheltuie bani cu nemiluita pe ghidusii . Sper ca toate acestea sa fie auzite de cine trebuie adica ; Curtea de Conturi, DNA , PARCHET iar votantii sa le mai dea un dus rece cu ocazia localelor si parlamentarelor de anul viitor. URAAAAA !!!

  • Hai că era prea de tot. Guvernul Romaniei condus de „o” pavian cu mantie a fost cel mai slab din istoria tarii. Cum sa conduca tara un guvern cu Suciu si Denes, inalt calificati sa ocupe functii de ministrii si de vicepremierii. O rusine nationala si internationala. De ajuns!

  • Uraaaa . epoca Dragnea s-a sfarsit !!! Uraaaa epoca Cretu se pensioneaza !!! Tanti Veorica Dancila si-a gasit de lucru. Va face reclama la TIGAI .

  • oricine putea guverna asa,sa iei bani imprumut si sa-i imparti la bugetari. A cazut cel mai oribil guvern,indiferent cine vine la guvernare mai rau nu poate fi.

  • Acest Daniel Suciu nu are simtul ratiunii atunci când afirma că moţiunea de cenzură i se pare ciudată și i-a acuzat pe cei care au semnat-o că sunt uniţi de un singur lucru și anume distrugerea PSD. In realitate, nimeni nu a contribuit mai mult la distrugerea PSD decât liderul lor suprem si gasca de lingăi din jurul lui sau din teritoriu, dar si guvernul de incompetenti in frunte cu Viorica Dăncilă, din care au făcut parte indivizi fără nici o pregătire precum Daniel Suciu si altii ca el.

    • Cam ce pregatire trebuie sa ai ca sa fi ministru ca din cate stiu scoala de ministrii nu s-a infintat? Ar trebui sa fim mandri ca am avut un conjudetean intr-o functie asa de mare! Daniel Suciu a fost un om muncitor si de implicat! As vrea ca toti cei care au trecut printr-o astfel de functie sa fi fost atat de implicat! Cu ce este mai bun Robert Sighiartau? Ca prin mijloacele financiare ale familiei a ajuns sa ocupe o functie in PNL? Este oare corect ca prin faptul ca familia lui l-a sustinut financiar pe somerul Ludovic Orban, Ionatan sa ocupe aceasta functie? Daniel Suciu a plecat de foarte de jos si a ajuns acolo unde a ajuns datorita lui nu datorita banilor familiei si a unei anumite comunitati!

  • Si guvernare de stanga ce inseamna, luam bani imprumut,dam la bugetari si la anu mai vedem… ca altceva nu au facut,din spitalele regionale s-a ales praful,autostrazile promise is pe hartie doar,mai avem elevi care se kk in curte, 20.000 de infractori liberi ,o parte au recidivat, pensii speciale,pensionari virgini ce inca au cosuri pe fata, poi pt cei ca mine ce lucram la privat ce pana mea
    a facut guvernu asta,ca tot 3 ore fac pana la cj,pt o operatie de sinovita tot pe banii mei am mers la Budapesta,copilu il duc la o gradinita privata ca sa nu il duc in celalat capat al orasului la stat, pt niste avize ,certificat de urbanism si auorizatie de constructii umblu de zici ca vreau sa fac casa poporului la bistrita,in tara mai sunt si oameni care muncesc in mediul privat sau au o mica afacere iarpt noi guvernul asta nu a facut absolut nimic,noi platim taxe ca bugetarii (o parte din ei) sa stea prin birouri degeaba sa ne raspunda sictiriti si plictisiti cand avem o problema…..sa imi spuna punctual orice postac pesedist cum mi s-a imbunatatit mie viata in urma guvernarii psd

  • Singura sansa sunt alegerile anticipate,astfel incat ciuma rosie sa dispara in iadul de unde au pogorat toti incompetentii ,chelnerii si analfabetii care au distrus tara dupa razboi ,au distrus intelectualii,oamenii harnici(cica chiaburi) si tot ce era valoros in tara asta.Ne au lasat acuma in bezna,cu datorii uriase,fara drumuri(dar cu rable cat incape),fara infrastructura,banii ducandu se la nevestele si curvele lor,la securistii,comunistii si toti banditii lor de dupa revolutie!!

    • Orice anticipate vor veni PSD o sa ia undeva intre 20si 25%. Spre bucuria unora ca tine inseamna o scadere la jumatate. Ceea ce nu luati voi in calcul este fatul ca nici PNL sau USR-PLUS nu vor obtine cu mult peste 20% iar cum astia 30 de ani ne-au aratat unele lucruri in foarte scurt timp PSD o sa fie in pozitia in care va negocia la sange. Am vazut de-a lungul timpului cat de bine tin aliantele iar un guvern care face majoritate din trei sau patru partide nu are nici o șansă sa-si duca mandatul pana la sfarsit.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.