Consilierul local USR-PLUS Nicolae Pavelean, care a participat la o acțiune de salubrizare a unei porțiuni din malurile râului Bistrița, spune că a sesizat Poliția Locală și Garda de Mediu după ce a dat peste două locuri în care sunt deversate direct în râul Bistrița ape contaminate.
”Până când se dezmorțeasc autoritățile competente și până când vor conștientiza cetățenii iresponsabili, o echipă de tineri voluntari bistrițeni s-a apucat de curățat malurile râului Bistrița pline de fel și fel de deșeuri aruncate la întâmplare de niște cetățeni iresponsabili. Le-am dat și eu o mână de ajutor câteva ore și vreau să vă spun că a fost o activitate pe care o voi repeta cu siguranță.
Vremea a ținut cu noi, au participat și tineri dar și oameni mai în vârstă, am identificat și două locații în care avem suspiciunea că sunt deversate direct în râul Bistrița ape contaminate și am sesizat imediat Poliția Locală și Garda de Mediu Bistrița-Năsăud. Atât Poliția Locala Bistrița, cât și Garda de Mediu Bistrița-Năsăud prin doamna comisar (…) au reacționat foarte prompt și s-au prezentat la fața locului pentru constatare celor sesizate, asigurându-ne că în perioada următoare se vor face investigații mai amănunțite în cazul situațiilor sesizate.
Râul Bistrița este o comoară naturală de care orașul nostru are parte, însă din păcate nu este încă valorificată la potențialul ei. Totuși, cred că se pot face multe lucruri frumoase în această zonă, începând de la menținerea curățeniei până la punerea în valoare a naturii.
Fiecare mobilizare de curățenie la care am participat până acum a avut rezultate atât vizibile imediat, cât și la nivelul conștiinței colective a comunităților. Îmi doresc ca prin asemenea acțiuni, să creștem simțul responsabilității, al răspunderii și al acțiunii și să conștientizăm cu toții că avem o problemă foarte mare la nivel de educație.
Îi felicit pe toți cei implicați în actiunea de ieri și vă încurajez pe toți să acționați în mod responsabil față de mediu ori de câte ori întâlniți situații în care deșeurile au fost depozitate în mod necorespunzător și să participați în număr cât mai mare la viitoarele acțiuni de ecologizare a râului Bistrița. Ieri a fost scăpat de numai o parte din gunoaiele existente”, a scris Nicolae Pavelean.
Draga tinere consilier. Ma bucur ca esalonul doi a rasarit la soare in aceasta primavara din 2021 si ne inlocuiti oarecum pe noi VETERANII ecologisti. Insa un lucru trebuie notat. Nu uita draga tinere ca in Primaria B-ta la CL, la Politia Locala, Garda de Mediu, SGA, APM sunt depuse din 2007 si pana astazi peste 100 petitii dar si stenograme cu luari de cuvant si amendamente depusede mine personal semnate de asociatii de pescari si de doua partide ecologiste, s-au organizat doua mitinguri si un lant uman cu 300 de pescari si o mare dezbatere publica tot cu 302 pescari numarati la Palatul Culturii cu tema SOS NATURA . Am asaltat din 2007 cu hartii pe toti Prefectii de BN.Asta doar pe scurt. Problema acelor conducte ilegale in numar real de 19 incepand de la Cascada veche si pana la podul Berariei au fost depistate de colegii ecologisti-pescari in iarna lui 2012. Unele au fost chiar infundate de noi cu spuma poliuretanica si cu haine vechi gasite tot pe mal. Am vrut sa vedem la cine se infunda. Pe urma s-a facut un CD si care a fost remis tuturor AUTORITATILOR adormite dar pe toti i-au durut in cur ! Anul trecut in 2020 CRISTIAN TETCU l-a invitat la B-ta pe RARES NASTASE de la ( Romania Te Iubesc) PRO tv. Acum o saptamana Bistrita a fost luata in colimaror si tot la aceasta emisiune a fost data ca exemplu negativ unde nimeni nu misca un deget pt. rezolvarea poluarii din municipiul NEEUROPEAN B-ta. si totul a fost prezentat la televizor sa ne vada toata tara. Pe scurt asa stau lucrurile. Mai vorbim, daca nu murim….de COVID si de mizerii.
Ca sa nu fiu interpretat gresit ca sunt ciudos pe actiunea tinerilor , eu il rog si pe Vicele CALIN STAN si sper de data asta ca USR sa fie cu adevarat SALVATORUL raului Bistrita. NE VREM APELE INAPOI !!!
Uitati-va pe youtube cum raspunde Garda de Mediu si cum (NU) raspunde Primaria la faptul ca se deverseaza ape reziduale direct in rau: watch?v=T8cBNCW7aLA. Am scapat de dreacu si am dat de tac-su! Bine am mai mai ales, iar… Nu de alta dar viceprimaru’ era in Consiliul Local in ultimul mandat al lui Cretu, iar Peteleu era marele moralist!
Noi cetățenii suntem salvatorii râului, nu a fost nici o acțiune a nimănui politic, noi cetățenii am organizat tot separat, dansul doar a participat.