Actualitate

”Motocicliştii există în trafic!”. Parada cailor putere la Bistriţa (FOTO)

Clubul Rogue Pack a dat sâmbătă startul sezonului moto 2013 şi a organizat împreună cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean, prin Serviciul Rutier, un marş al motocicliştilor pe străzile Bistriţei, în cadrul unei campanii de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicaţi conducători de motociclete şi mopede.

Marşul, ajuns la ediţia a III-a, s-a desfăşurat pe traseul benzinăria Mol – Calea Moldovei – str. Năsăudului – str. Andrei Mureşanu – Bd. Decebal – str. Gării – Bd. Independenţei – Bd. Republicii – str. Dornei – pietonalul Liviu Rebreanu, sub deviza ”Motocicliştii există în trafic!”.

Scopul acestui marş a fost de a atrage atenţia asupra riscurilor la care motocicliştii sunt expuşi în trafic şi de conştientizare a opiniei publice cu privire la mersul pe două roţi.

Patru echipaje ale Serviciului Rutier au asigurat buna desfăşurare a evenimentului. Motocicliştii le-au înmânat participanţilor la trafic pe care i-au întâlnit pe Bd. Independenţei, în parcarea de la Kaufland şi pe pietonal materiale cu recomandări preventive pe linie de circulaţie rutieră.

Mihai Bogdan, preşedintele Clubului Rogue Pack Bistriţa, organizatorul evenimentului de sâmbătă: “De trei ani ne implicăm în organizarea acestui eveniment care are loc la începutul anului. E şi o campanie de sensibilizare a conducătorilor auto cu privire la prezenţa noastră în trafic şi la acelaşi nivel, zic eu, şi de sensibilizare a motocicliştilor privitor la conduit ape care o au în trafic deoarece fiind pe două roţi noi suntem cei care trebuie să fim atenţi. Din câte ştiu eu nu a crescut numărul de accidente cu motociclişti. Comportamentul responsabil al unui motociclist înseamnă să fie el în primul rând respectuos cu ceilalţi motociclişti în sensul în care nu ar trebui să facă depăşiri neregulamentare. Sunt mulţi care depăşesc pe partea dreaptă autoturismele, mulţi care fac slalom printre maşini în oraş. Viteza nu se mai pune la socoteală. Într-adevăr, trebuie să conştientizăm că ne protejăm pe noi dacă avem o conduită responsabilă. Din informaţiile mele, la Bistriţa sunt circa 200 de posesori de motociclete”.

Călin Ţirău, motociclist din 2008: „În statele mai civilizate, prezenţa motocicliştilor în trafic ajută la descongestionarea acestuia. La noi, ca la noi. În primul rând, la noi, până în anii 2000 nu au prea fost motociclişti în trafic, iar şoferii nu sunt obişnuiţi cu ei. Drept urmare, nu se uită de două-trei ori în oglindă înainte să facă o manevră”.

Vasile Todaşcă (66 de ani), de 42 de ani motociclist: „Nu am avut probleme de circulaţie. Am avut un accident că am alunecat, dar nu de circulaţie. Trebuie atenţie. Avem probleme cu băieţii tineri, dar avem mai multe probleme cu conducătorii auto. Nu sunt atenţi. 85% din probleme se întâmplă din cauza lor, a şoferilor. E statistică pe ţară. E o problemă fiindcă ei spun că nu ne văd. Cum să nu ne vadă? Trebuie mai multă atenţie. Să nu uităm că şi motocicliştii uită că şoseaua e pentru mers, nu pentru concurs. Încercăm să mergem înainte că şoseaua e pentru toată lumea. Să nu uităm că nu avem şosele. Când aud de Autostrada Transilvania îmi vine să râd. E o şosea de centură. Eu îi sfătuiesc pe tineri să nu înceapă din prima cu motoare mari, să meargă mai întâi pe motoare mai mici. La motoarele puternice e problema. Nu sunt stăpâni pe ele şi de acolo încep toate necazurile”.

Mai multe imagini de la marşul motocicliştilor, pe pagina noastră de Facebook!

motomars1 motomars2 motomars3 motomars4 motomars5 motomars6 motomars7 motomars8

1 comentariu

  • Asocierea este privită ca o renunţare la propria libertate. Dar este contrazisă această abordare de libertatea acestor minunaţi oameni.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.