Actualitate

Municipalitatea vrea să amplaseze cât mai multe stații de încărcare pentru mașini electrice

Primarul Bistriței, Ioan Turc, a declarat că a discutat la Administrația Fondului de Mediu despre oportunitatea de a amplasa în oraș un număr cât mai mare de stații de încărcare a mașinilor electrice.

”Primăria Bistrița are depus un proiect în acest moment, pregătește un al doilea proiect pentru un grant de 2 milioane de lei, iar instituțiile publice pot obține, de asemenea, granturi de la AFM. Am transmis o adresă către toate instituțiile publice, urmează să demareze lucrări importante pe culoarele de mobilitate și nu vrem să punem carul înaintea boilor sau unul încarcă doi descarcă, deci toate instituțiile care vor să amplaseze astfel de stații cu bani de la AFM trebuie să anunțe pentru ca noi să le prindem în proiectele tehnice”, spune Ioan Turc.

Cei care vor dori să renunțe la o mașină veche, poluantă, și să achiziționeze un autovehicul electric vor beneficia atât de prima de casare acordată prin Programul Rabla Clasic, în valoare de 7.500 de lei, cât și de ecotichetul alocat în cadrul Programului Rabla Plus. Totodată, a fost majorat cuantumul finanțării pentru motociclete electrice la 5.500 de lei. Pentru cine vrea să achiziționeze o motocicletă electrică și predă o mașină uzată, ecotichetul se poate cumula cu prima de casare în valoare de 5.500 de lei, dar valoarea cumulată a ecotichetului și a primei de casare nu poate depăși 50% din valoarea de achiziție a motocicletei electrice.

5 comentarii

  • Nu ne mai lăsați să conducem mașini adevărate, nu ne mai lăsați să ieșim din case, încet dar sigur ne luați dreptul la libera exprimare….. Amuzant este că mulți au încredere în voi chiar dacă de 30 de ani îi minții in continuare și strângeți cureaua in fiecare an.

    • Domnu Rares, dummeavoastra vorbiti doar sa va auziti ?

      Masinile electrice sunt viitorul, atat ca poluare cat si ca performanta

    • Sa inteleg ca acasa ai numai 458 italia , 996 GT3RS, GT-R, LP640, SLR si brusc peste noapte trebuie sa le vinzi ca sa iti cumperi o buburuza electrica. Revenind la masinile electrice, un motoras dinala cu 150 CP dezvolta 500 nm, ceea ce benzina motorina GPL nu va face veci. Cand vine grafina si bateria solid state si o sa ai masini cu 200 CP care merg 800km si plinul costa 80 de lei nu o sa mai fii asa destept cu masinile adevarate.

  • Trebuie să-și recupereze cumva investițiile în noua tehnologie, care este mai poluantă decât cea tradițională. Culmea este că doar țările care sunt conduse de neoliberaliști fac atâta tam tam cu electricul ăsta și fac orice să-l impună populației.

  • Domnul Domnu Domn, despre care viitor vorbești?? Despre ăla in care ți se impune cu zâmbetul pe buze să cumperi un produs? Despre ăla in care nu poți avea propria opinie? Despre ăla cu măști pe față? Despre ăla in care se socializează doar online?. A da deja îl trăiți deja. Se vede că va place. Mult succes in continuare cu viitorul ăsta adorat de dumneavoastră.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.