În etapa a 10-a a Seriei a 2-a a Ligii a II-a, sâmbătă 22 octombrie, Gloria Bistriţa s-a deplasat la Arad pentru duelul cu una dintre echipele de tradiţie ale fotbalului românesc, ”Bătrâna Doamnă” UTA.
Nicolae Manea nu a putut conta pe Tudose, Cafasso, Silvăşan (accidentaţi) şi R. Mărginean (suspendat). Pe banca de rezerve a stat în schimb atacantul Radu Şomodi (25 de ani). Lansat în fotbal la Juventus Bistriţa, a devenit celebru după ce în 2009, pe când evolua la Pizzighettone (Serie C), a înscris în poarta lui Inter Milano, antrenată atunci de Jose Mourinho, într-o partidă amicală.
Prima repriză a meciului disputat în nocturnă, pe o vreme foarte rece şi ploioasă, s-a încheiat cu UTA în avantaj, 1-0. Gazdele şi-au creat situaţii de poartă mai clare, dar Irimia a avut câteva intervenţii bune. Până în minutul 42. După un contraatac, Hidişan i-a trimis în careu lui Florin Purece, acesta l-a driblat pe Velcovici şi, din lateral dreapta, dintr-un unghi aproape mort, a trimis pe colţul scurt, printre picioarele goalkeeperului bistriţean.
După pauză, tentativele sporadice de egalare (Velcovici, Predescu, Curtuiuş, V. Năstase) au rămas fără rezultat, iar UTA a parafat victoria în minutul 82, după o nouă fază pe care bistriţenii trebuie s-o uite cât mai repede. Lovitură liberă de pe partea stângă executată de Nădăban, Irimia nu a reuşit să reţină, balonul a sărit în piciorul lui Paul Anton şi de acolo în poartă, chiar dacă mijlocaşul Gloriei a încercat să evite autogolul. 2-0.
În minutul 84, Gloria a rămas în zece. Vali Năstase a primit direct cartonaşul roşu, pentru că l-a lovit cu cotul pe Nădăban.
În ciuda acestui eşec, Gloria continuă să conducă plutonul Seriei a II-a, fiind la egalitate de puncte cu FC Timişoara, dar cu golaveraj mai bun.
Gloria: Irimia – Peteleu, Reano, V. Năstase, Velcovici – Anton, Feher (Curtuiuş 63) – Keita (Marcos 28), Predescu, Cr. Constantin (D. Stan 78) – A. Voinea. Antrenor Nicolae Manea.
Stadion: Francisc Neumann – Arad. Arbitri: Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea) – Marian Gaspar (Timişoara), Iulian Szekely (Cluj-Napoca) – Sorin Tarcea (Timişoara). Observatori: Alexandru Terheş (Oradea), Nicuşor Asandei (Reşiţa).
Antrenorul Nicolae Manea a declarat după meci că se aştepta ca echipa sa să piardă la un moment dat. ”E prima noastră înfrângere şi nu ne pică bine. Până la gol am dominat cu autoritate prima repriză, dar am primit un gol pe care nu îl meritam. Am pierdut mingea la 80 de metri de poarta adversă şi am fost pedepsiţi. În partea a doua, chiar cu entuziasmul golului marcat şi cu suportul fanilor, UTA a făcut un joc de aşteptare, aşteptând în continuare greşeala noastră care a şi venit, la fel şi eliminarea lui Năstase. Nu am nimerit nici schimbările, este o înfrângere pe care o aşteptăm, nu putem câştiga tot, în plus s-au simţit şi absenţele pe care le-am avut. Am arătat pe alocuri ca un lider, le-am spus băieţilor de la început că echipa arădeană este în situaţia în care este, e ameninţată că îi vor fi blocate salariile dacă nu învinge. În prima repriză jucătorii mei şi-au dat seama că putem obţine mai mult de la Arad, că putem câştiga aici şi au început să trateze unele faze aşa cum nu trebuia. UTA impune respect, noi le-am arătat asta, dar pe teren nu am făcut ce am vorbit dinainte. Să fim înţeleşi bine, echipa arădeană a făcut un joc de aşteptare jucând acasă, au înscris pe contraatac. Pentru ei era bun şi un egal, deoarece jucau cu liderul. Le-am spus jucătorilor mei să nu cadă în capcană, dar asta s-a întâmplat. UTA e o contracandidată la promovare, alături de Alba Iulia sau Severin. E o înfrângere, o acceptăm, dar suntem tot pe primul loc şi avem cinci puncte în plus faţă de UTA, trebuie să străm liniştiţi şi să ne gândim la următorul joc. Din păcate, acum, cu eliminarea lui Năstase, practic nu mai avem fundaşi centrali. Vom vedea ce va fi”, a comentat Manea.
Celelalte jocuri din runda cu nr. 10 a seriei de vest: FC Timişoara – Chindia Târgovişte 1-0, CSM Rm. Vâlcea – Arieşul Turda 2-1, Alro Slatina – FC Argeş 1-0, FC Olt – Mureşul Deva 3-0, Unirea Alba Iulia – Luceafărul Oradea 0-0, Gaz Metan Severin – FC Maramureş 3-2, FC Bihor – Juventus Bucureşti 1-0.
Clasament: 1. Gloria Bistriţa 21 puncte (18-10), 2. FC Timişoara 21 puncte (15-9), 3. Unirea Alba Iulia 16 puncte, 4. UTA Arad 16 puncte, 5. FC Argeş 16 puncte, 6. Chindia Târgovişte 15 puncte, 7. Gaz Metan Severin 14 puncte, 8. CSM Rm. Vâlcea 13 puncte, 9. FC Bihor 13 puncte, 10. Mureşul Deva 13 puncte, 11. Alro Slatina 12 puncte, 12. Luceafărul Oradea 12 puncte, 13. FC Maramureş 11 puncte, 14. FC Olt 11 puncte, 15. Juventus Bucureşti 9 puncte, 16. Arieşul Turda 4 puncte.
În următorul meci, din etapa a 11-a, Gloria joacă acasă cu CSM Râmnicu Vâlcea, vineri 28 octombrie, de la ora 15.00.
Precedentele rezultate ale Gloriei: 1-1 la Chindia Târgovişte, 2-1 cu FC Olt, 4-0 la Mureşul Deva, 2-2 cu FC Timişoara, 3-1 la FC Argeş, 1-0 cu Unirea Alba Iulia, 1-1 la Juventus Bucureşti, 2-1 cu Arieşul Turda, 2-1 cu Gaz Metan Severin.
Foto: ProSport/Liga2.ro
Adaugă comentariu