Actualitate

Muzica, din nou la înălţime. O vioară foarte valoroasă, fabricată în 1737, la Masterclass

(FOTO-VIDEO) „Muzica la altitudine”, Masterclass organizat de Cristina Istrate pentru al şaselea an consecutiv, a început la Poiana Stampei. Timp de mai bine de o săptămână 27 de cursanţi din mai multe ţări învaţă tehnici de interpretare de la doi maeştri, Ştefan Horvath – vioară şi Răzvan Suma – violoncel.

 

„Avem doi participanţi din Vietnam, un tânăr din Grecia, un refugiat din Siria, studenţi din Elveţia, români plecaţi în Elveţia, elevii şi studenţii noştri. Avem un tânăr, Radu Chiş, care tocmai a intrat la Academia Regală din Londra. Sunt 27 de cursanţi în acest an, cred că ne-am depăşit recordul. Şi în anii trecuţi am avut cursanţi din Italia, Rusia, Elveţia, Germania. Nu asta contează, contează faptul că vin tineri care sunt pasionaţi de muzică, sunt pasionaţi să lucreze cu maestrul Ştefan Horvath şi cu maestrul Răzvan Suma. Ne dorim ca toată lumea care vine să plece cu informaţii preţioase de aici. Acesta este motivul pentru care ne întâlnim: ca tinerii care vin să plece cu noi cunoştinţe, cu bucuria întâlnirii unor oameni deosebiţi care fac acest efort absolut fantaistic de a lucra în fiecare zi de dimineaţa până seara. Cred că întâlnirile sunt minunate. Lucrăm, dar seara stăm împreună, discutăm chestiuni care ţin şi de muzică, şi de viaşă, şi de cultură generală. Singura noastră şansă este cultura, să avem proiecte, să avem idealuri, să nu ne plafonăm, să nu ne oprim nicio secundă în a creşte din punct de vedere cultural”, a spus Cristina Istrate, organizatorul Masterclass-ului de la Poiana Stampei.

 

De altfel, în fiecare an, în comună are loc un concert al participanţilor la Masterclass, anul acesta primarul din Poiana Stampei, Viluţ Mezdrea, oferindu-le celor doi maeştri şi titlul de „Cetăţean de onoare al comunei Poiana Stampei”.

„Nu sunt un om al distincțiilor. Am învățat de la concursuri – după ce le câștigi, diploma nu are nicio valoare fără munca perpetuă și asiduă. Dar ieri am fost mândru de o asemenea distincție – cea de Cetățean de Onoare al comunei Poiana Stampei, superbul loc în care de șase ani organizăm Masterclass-ul Muzica la Altitudine. Acest titlu îl apreciez pentru faptul că simt că facem ceva important pentru tinerii muzicieni, alături de violonistul Ştefan Horvath și organizatoarea Cristina Istrate. Mulțumesc Primarului Viluţ Mezdrea pentru ajutorul necondiționat de atâția ani și pentru surpriza de ieri. Mi-a spus Soros să nu accept, ca primarul e din PSD. Nu l-am ascultat și sunt impresionat de Viluţ Mezdrea!!!”, a scris pe Facebook Răzvan Suma.

Anul acesta la Masterclass a fost adusă o vioară fabricată în 1737, o vioară făcută de unul dintre cei mai mari lutieri din lume, pentru ca ea să fie văzută de cursanţi.

Iată un material video realizat de Monitorul de Dorna.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.