Potrivit unui comunicat transmis, joi, de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Bistriţa-Năsăud, Anamaria Leuca, la examenul de admitere organizat de Grupul Şcolar Sanitar Bistriţa pentru Şcoala Sanitară Postliceală s-au înscris 185 de candidaţi dintre care 152 cu diplomă de bacalaureat şi 33 fără diplomă de bacalaureat.
Potrivit sursei citate, dintre cei cu diplomă de bacalaureat au fost admişi 54 pentru specializarea de asistent medical generalist şi 25 pentru specializarea asistent medical de farmacie, iar dintre cei fără diplomă de bacalaureat, zece au fost acceptaţi la specializarea asistent medical generalist şi cinci la cea de asistent de farmacie.
Dintre cei cu diplomă de bacalaureat, au fost repinşi 65, iar opt nu s-au prezentat, iar dintre cei fără diplomă de bacalaureat, au fost respinşi 12, iar şase nu s-au prezentat.
Leuca a declarat că Grupul Şcolar Sanitar Bistriţa a organizat examen de admitere în anul întâi pentru calificarile: asistent medical generalist (două clase cu 64 de locuri), asistent medical de farmacie (o clasă cu 30 de locuri) şi asistent medical de balneofiziokinetoterapie şi recuperare (o clasă cu 30 de locuri), însă ultima clasă nu s-a mai realizat nefiind suficienţi doritori.
Candidaţii au avut de rezolvat un test grilă cu 90 de întrebări din Anatomia şi fiziologia omului, respectiv Biologie clasa a XI-a.
În Bistriţa-Năsăud, după cele două sesiuni ale examenului de bacalaureat, au promovat doar 61,47% dintre candidaţi, 43,17% la sesiunea de vară şi 18,30% la cea de toamnă.
Foto: financiarul.ro
Adaugă comentariu