”Se spune că cine are carte, are parte. Dar la fel de binecunoscut este și proverbul ”Meseria, brățară de aur”. Pe care dintre cele două ziceri mizăm noi când e vorba despre copiii noștri? Greu de ales, mai ales când am trecut de la o extremă la alta: de la muncitorul absolut, de dinainte de 1989, glorificat în epocă, la gândirea de tipul ”dacă eu nu am reușit, copilul meu trebuie să fie obligatoriu director sau patron”, întâlnită în ultimii 26 de ani.
Încet-încet începem, ca națiune, să revenim la gânduri mai bune despre muncă și importanța unei meserii într-o societate normală, după ce ani la rând am fost fascinați de ideea de a avea, indiferent cum, o diplomă de licență la mână. Regretăm, din ce în ce mai mulți, că și din cauza noastră, au căzut într-un trist anonimat școlile de meserii sau profesionalele. Nu au fost cool, nu au fost pe măsura noastră sau a copiilor noștri. Noi am vrut altceva: să fim domni! Am obținut acte de ”domni”, dar ce am făcut cu ele? Unii au luat calea străinătății și, cu toate actele de domni din România, nu s-au dat înapoi să muncească absolut orice care le putea aduce un venit bun. Alții, au rămas în țară și au constatat că locurile de domni nu sunt suficiente pentru toți cei care au obținut diplome. Ce facem? PSD are câteva puncte esențiale în Programul de guvernare 2016-2020 care vin să pună lucrurile pe un făgaș normal în România! Putem avea și carte, putem avea și parte. Iar noi trebuie să acceptăm că nu îi ajutăm cu nimic pe copiii noștri dacă muncim în locul lor. Îndrăzniți să-i lăsați pe picioarele lor! Iar voi, tinerii, profitați de șansa voastră!
PSD te ajută să înveți o meserie și să fii real calificat în ceea ce faci!
• Programe de ucenicie pentru învățarea unei meserii și de stagii pentru experiență profesională pentru absolvenții de studii superioare, în perioada 2017-2020, cu finanțare din fonduri europene (POCU) și bugetul de stat.
• Sprijin pentru întreprinderi <50 salariați care angajează cel puțin 5 ucenici, pentru minim 2 ani – 500 Euro/ ucenic/an.
• Transformarea internship-ului în angajare pe termen de minimum 2 ani – 1000 EURO/angajat.
• Crearea de locuri de muncă temporare în sectorul public, pentru dobândirea de competențe profesionale de către tineri.
PSD te susține să înveți și carte și meserie! Programul ”Garanții pentru tineri”:
• Alocații pentru finalizarea studiilor, plătiți la unitățile de învățământ – 350 €/persoană.
• Alocații pentru terminarea gimnaziului, plătiți la unitățile de învâțământ – 400 €/pers.
• Burse profesionale 400 lei/lună pentru elevii din școlile profesionale.
• Sprijin de 250 lei/lună/persoană pentru continuarea studiilor de către tinerii din familiile sărace.
PSD vrea să fii bine plătit de la primul tău job! Programul ”Primul salariu” dedicat tinerilor cu studii superioare licențiați prevede garantarea salariului de încadrare 2.500 lei brut în primii 3 ani de muncă și subvenționare a 50% din cheltuielile angajatorului, în cei 3 ani, cu condiția menținerea angajării pe o perioadă de 5 ani.
PSD întinde o mână și tinerilor proveniți din familiile sărace sau din centrele de plasament. Firmele înființate de acești tineri vor beneficia de statutul de unități protejate autorizate, care vor beneficia de minigranturi. Durata programului ”Hope” va fi de 3 ani, 2018-2020, iar finanțarea va fi asigurată din fonduri europene din Programul Operațional capital uman.
Îndrăznește să crezi în România! PSD crede!”
(PE) PSD Bistrița-Năsăud
Datorită politicii nu doar a PSD ci a tuturor partidelor politice, nu mai este valabilă expresia ”Ai carte, ai parte”. Mai degrabă: ”Ai spate politic, ai parte”. Din păcate, copiii conducătorilor noștri vor deveni conducătorii copiilor noștri. Suntem nevoiți nu doar să ne sprijinim copiii să își aleagă zări mai bune ci să plecăm și noi, aproape de vârsta pensionării.
Nu trebuie să mergem mai departe de ultimul exemplu de numire a directorului executiv al ADI deșeuri, fără a fi stabilit niciun criteriu de competență.
România a devenit țara în care doar potentații zilei au drepturi, restul suntem doar tolerați.
Sa dea Domnul sa se poate face toate aceste lucruri!
PSD te ajută să înveți o meserie…cea de „penal”. A se vedea lista completă de meseriasi pe care PSD i-a scolit, printre care Nastase, Ponta, Dragnea, Sova, Hrebenciuc”: http://asapteadimensiune.ro/lista-penalilor-importanti-din-psd.html.
primul somaj
primul ajutor social
primul partz!!!
Partidele una vorbesc alta fac.
mariti venitu minim si il faceti necondionat cum e in europa
PSD te ajută să înveți o meserie… Cea de PENAL