Actualitate

Negocieri ”la sânge” pentru salariile angajaților din Primărie. Poziția lui Ovidiu Crețu

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Bistrița se află un proiect de hotărâre ”privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” din aparatul de specialitate al primarului municipiului Bistriţa şi serviciile publice de interes local”.

Primarul Ovidiu Crețu a declarat: ”Banii îi vom lua din bugetul local. Noi nu am finalizat, n-am reușit să ne înțelegem cu sindicatele din Primărie, sindicatele salariaților și sindicatul polițiștilor, vom avea negocieri și astăzi, și mâine, vom avea negocieri cât va fi cazul. Ceea ce cer dânșii este una, ce putem să oferim noi este alta. Până când nu vom avea o finalitate a acestor negocieri nu pot da cifre, ele sunt cu semnul întrebării. Sumele care apar în proiectul de rectificare bugetară sunt luate de Direcția Economică, nu sunt confirmate de mine, ca să le prindă în buget. Eu sper să fie acoperitoare, dacă vor fi supra sumele respective la următoarea rectificare le vom trece pe servicii, dacă nu vor fi de ajuns la următoarea rectificare le vom trece. Da, cererea lor depășește majorarea cu 25%. Ei vor mai mult și noi mai puțin. Sumele de bani pentru salarii sunt luate de la unele proiecte care nu șanse să se realizeze în acest an și atunci e firesc să nu lăsăm banii acolo”.

3 comentarii

  • Stimati domni, informatorul Ovidiu, pun si eu o intrebare nu ati obtinut locuinta ANL? nu va s a asfaltat strada? nu ati obtinut autorizatie pentru un bloc cu 10 etaje?De ce improscati cu noroi sub anonimat? Ce ati dori sa se desfiinteze institutiile statului? Oricine e liber sa lucreze la primarie , s au scos atatea posturi la concurs , nu v a oprit nimeni sa va prezentati. Sau voi nu va angajati la stat pe salariu mare asa cun credeti. Cred mai degraba ca sunteti niste frustrati care nu v ati rezolvat problemele pe la primarie cum ati dorit. Un primar oricare ar fi el e normal sa aiba salariu pe masura, conduce un oras o comuna etc, cu bune cu rele este o responsabilitate mare dar nu inteleg viceprimarii sau administratorul care prin lege vor avea niste salarii peste suta de milioane. Aici e baiul.
    Problema este sa nu se faca discriminari la salarii intre conducere si executie.

  • Salariile prin lege vor fi publice asa ca , atentie, daca aveti mana libera sa faceti salarii (cea mai mare prostie a PSD ) sa nu va bateti joc de muncitori si de cei care muncesc cu adevarat, deoarece aveti destule uscaturi de care ar trebuii sa scapati. Dati salarii la cei care muncesc cu adevarat.

  • E bine ca se maresc salariile, nu erau foarte mari inainte.
    Dar asteptam odata cu cresterea salariala si o eficientizare a muncii depuse cu 25-50%.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.