Proiectul se numeşte “Arta gimnasticii corporale- PARC (New Ar of Body Gym – PARC)”. El îşi propune să crească implicarea comunităţii locale pentru diminuarea cauzelor care contribuie la alterarea calităţii vieţii fiinţei umane, dar mai vrea şi să ajute la crearea unui spaţiu sportiv recreaţional destinat atât tinerilor cât şi adulţilor.
“Proiectul New Art of Body Gym – Parc are ca scop atragerea acelui segment de persoane care din motive diferite omit sau nu îşi permit aceste activităţi, iar acest lucru se va realiza prin funcţia de emulaţie, prin locaţia şi dispunerea aparatelor în aer liber, prin spectaculozitatea mişcărilor şi exerciţiilor executate de către practicanţi şi nu în ultim rând, prin faptul că acest gen de parcuri sunt din ce în ce tot mai la modă în state precum SUA, RUSIA şi unele ţări din Europa”, susţine iniţiatorul.
Astfel, potrivit profesorului Virgil Rus, la aceste activităţi vor fi acceptate persoanele din comunitatea locală cu vârste cuprinse între 12 şi 65 ani, care nu îşi permit financiar achiziţia unui pachet de servicii sau abonamente în centre sportive, elevii din şcoli şi mai ales persoanele sedentare. În urma activităţilor sportive, starea lor de sănătate se va îmbunătăţi, vor avea o capacitate de muncă mai mare şi speranţa de viaţă va fi cu totul alta întrucât vor observa că dezvoltare fizică va fi armonioasă, vor avea musculatura tonifiată şi vor resimţi optimizare somatică şi funcţională.
“Obiectivele proiectului sunt în acord cu obiectivele şi direcţiile strategice din planul la nivel mondial de combatere a afecţiunilor patologice asociate cu un mod de viaţă sedentar care pe lângă alterarea calităţii vieţii individului afectează economic nu doar la nivel de comunitate ci chiar la nivel naţional”, a explicat profesorul Virgil Rus.
Din echipa de echipa de implementare vor face parte, în afară de prof. Virgil Rus – dr. în Ştiinţa Educaţiei Fizice şi Sportive, prof. Mircea Gelu Buta – medic primar pediatrie, dr. în Ştiinţa Teologiei Ortodoxe şi ing. Dorin Stoian, manager Comelf.
Proiectul va fi este realizat cu sprijinul financiar al Club Rotary Bistriţa – preşedinte dr. Anton Constantin, iar în condiţiile în care va fi aprobat, şi cu cel al Primăriei Bistriţa şi Consiliului Local. Timp Online vafi partener media. â
În afară de Parcul Municipal, proiectul se mai poate derula la Ştrandul Municipal Bistriţa, ădurea „Parc Schulerwald” şi Piaţa Mihai Eminescu.
Foto: arhivă
Am vazut instalate,in doua parcuri din Bucuresti,aparate pentru gimnastica, ,si oameni de toate varstele le foloseau gratuit.Este o idee foarte buna,ca aceste aparate sa fie instalate si la noi,in locuri publice.Succes,dle. Rus Virgil!
Vă mulţumesc d-na Tamara!
Romi ,sa dea Dumnezeu sa fie aprobat acest proiect ,pentru ca ar dezvlota si ajuta la sanatatea cetateanului si iesirea din viata sedentara si implicit dezvoltarea starii mentale ,inclusiv ridicarea coeficientului de concentrare ,pentru ca o,, minte sanatoasa intotdeauna exista intr -un corp sanatos,, !
Bafta !