Primăria Bistrița va începe să taxeze staționarea mașinilor inclusiv în locuri neamenajate, inclusiv pe străzile din cartierele de case, de îndată ce va fi votat în Consiliul Local regulamentul de funcționare a sistemului de parcare cu plată și de atribuire a locurilor de reședință, respectiv din 1 aprilie, anunță primarul Gabriel Lazany.
”Conform legii, proiectul stă 30 de zile în transparență. La începutul acestei luni va fi retras din transparență, urmând a fi supus aprobării Consiliului Local în ședința de la sfârșitul lunii martie pentru a intra în vigoare din 1 aprilie. Din data de 1 aprile se vor pune în vânzare efectiv acele viniete albastre. În regulament este stabilit că se vor putea cumpăra de la Serviciul Patrimoniu din Primărie, de la Impozite și Taxe”, a anunțat primarul Gabriel Lazany într-o emisiune la postul AS TV.
Primăria Bistrița a pus, în luna ianuarie, în consultare publică regulamentul de funcționare a sistemului de parcare cu plată și de atribuire a locurilor de reședință, care va fi supus apoi aprobării Consiliului Local.
Noul regulament prevede mai multe măsuri, printre care introducerea vinietei albastre (pentru locurile de parcare amenajate sau neamenajate, dar și pentru cele de reședință), majorarea tarifelor pentru parcările de reședință pentru al doilea și al treilea loc de parcare deținut, fiind preconizată o creștere cu 15% a veniturilor la bugetul local.
Ce aduce nou vinieta albastră
Va fi taxată și staționarea în locuri neamenajate, inclusiv pe străzile din cartierele de case, unde șoferii vor plăti 1 leu pe oră chiar dacă își lasă mașina în fața locuinței. Asta dacă nu își achiziționează vinieta albastră.
Cetățenii care au domiciliul în Bistrița și mașinile înmatriculate la Bistrița vor putea achiziționa vinieta albastră pentru suma de 100 de lei/an (pentru persoane fizice) și 200 de lei/an (pentru persoane juridice).
Pentru microbuze, indiferent dacă aparțin unor persoane fizice sau juridice, tariful va fi de 300 de lei/an.
Cei care își cumpără abonament pentru parcări rezidențiale vor avea inclus, de anul acesta, în tariful de 240 de lei/an și vinieta albastră, ca bonus.
Pentru persoanele nerezidente, care nu au domiciliul în Bistrița, dar locuiesc aici și nu și-au înscris mașina ca să plătească taxe și impozite la bugetul local, vinieta albastră va costa: 100 de lei/lună, 200 de lei/3 luni, 350 de lei/6 luni și 600 de lei/an.
Vinieta albastră le va permite celor care o dețin să parcheze gratuit, tot anul, pe toate locurile de parcare stradale amenajate sau neamenajate. Cei care nu dețin această vinietă, vor fi obligați să plătească o taxă de parcare, și aceasta actualizată.
Pentru 30 de minute (în parcări publice amenajate) se va plăti 3 lei în loc de 2 lei acum.
Pentru o oră se va plăti 5 lei în loc de 3 lei.
Pentru o oră pe toate străzile unde există parcări neamenajate se va plăti 1 leu.
Aceste tarife nu se aplică bistrițenilor care achiziționează vinieta albastră. Ei parchează gratuit tot anul peste tot în oraș cu 100 de lei. Au fost definite ca locuri de parcare neamenajate toate străzile publice din oraș.
Amenda pentru neplata parcării este între 200 și 400 de lei, iar cei care achită jumătate din tarif în 15 zile au de plătit 100 de lei, cât costă o vinieta albastră pentru tot anul.
Mă domn primar 8 voturi, fain îi sa ceri bani dar nu oferi nimic?!?!
De când dai drumul la parcări? Apropo eu stau la casa îmi parchez mașină în fața casei, pe terenul meu, ce nu înscris pe primărie , e pe mine.
Îs curios cum face primăria și mă amendează că îmi parchez mașină pe terenul meu?
Oricum sunteți penibili, nu faci loc de parcare dar tu ai pretenția și bagi taxe pe parcări, ce-i drept așa e și când mergi la restaurant prima data plătești și abia apoi ceri meniul !
DAR PASAJELE DIN DECEBAL CAND LE POPULATI?
Cand trec prin Decebal simt ca am fost pacalit de primarie, mintit si parca devine tot mai nesigura acea intersectie?
Ce faceti cu banii albastri?
CE MASURI AI LUAT PENTRU REDUCEREA CHELTUIELILOR DIN PRIMARIE?
Mishule , dsaca citesti bine anuntul ai si raspunsul … ,,au fost definite ca locuri de parcare neamenajate toate strazile publice din oras „! Cred ca nu-i cazul la problema ridicata de tine !
Aproape 5 luni de mandat și ZERO realizări și rezolvări ale problemelor de zi cu zi ale bistrițenilor.Doar taxe, restricții și povești megalomanice cu piramide.Praf ,mizerie,dezordine ,câini vagabonzi.
Domnule Primar ia seama bine la ce faci ca nu ai numai 4 ani la dispozitie sa demonstrezi ca esti bun si asa cum domnul Turc sa increzut ca castiga ,a pierdut in favoarea dumneabostra.OAMENI NU AU VOTAT TAXE SI TAMPENI FINANCIARE LA CARE VA GANDITI , CA SI ASA PARTIDUL DUMNEAVOASTRA A MARIT INFLATIA DE LA INCEPUTUL ANULUI CU TAXE LA ACCIZE SI ASA MAI DEPARTE AU VOTAT SA LE FIE MAI BINE . PANA AICI NUMAI VORBE
VEDETI CATE POSTARI SUNT , ATATEA POSTARI SI COMENTARI CRED CA NU AM VAZUT NICIODATA .ATENTIE DOMN PRIMAR DACA TAXA SE PUNE CRED CA NE VOM MOBILIZA SI NU VOM UITA PESTE 4 ANI SI TE VOM DA JOS .ATENTIE TE AM VOTAT TE AM SUSTINUT TE VOM DA JOS . UN BUN ADMINISTRATOR SE DESCURCA CU CE ARE , PENTRU BINELE OAMENILOR . Nu uita problema cainilor vagabonzi ca Turc nu a rezolvato , poate reusiti in 4 ani .
Noua organigramă ? Nimic ? Reducerea cheltuielilor aparatului primăriei? Ridicarea rablelor abandonate? Povești de sub tichia de mărgăritar?
Adevărat e plin orașul de rable.
Te miri că, nu găsești un loc de parcare…
…plin orasul de batrani si bolnavi, asai?
Avem drumuri de piatra, gropi in asfalt, parcări zero, serviciile publice din Bistrița lasă de dorit.
Bugetarii colcăie pe metru pătrat, pe lângă că sunt mulți sunt și slabi pregătiți, iar domnul primar baga taxe.
Pai da că sunt parcări, totul e la superlativ în oraș, taxa de parcare lipsea și în rest sunt toate.
Abia aștept să dăm un judecată câteva procese verbale de contravenție.
Oricum plătim taxe și impozite de ne ia zbenghea, aia pe aer lipsește domn primar. Faceți niste studii că la Bistrița e aerul curat și de fapt se datorează primăriei, apoi băgați o taxa de aer de munte sa fie treaba treabă.
Așa e când se votează PSD,PNL,ei caută cum să facă bani să poată fura căt mai mult
terenul din fața casei e drum public nu e al tău!
Ai curte bagă mașina acolo!
Gresit! Limita de proprietate (in cazul meu) este fix pe marginea asfaltului/drumului, iar in fata portii mi-am amenajat o platforma unde sa pot sa imi las masina, pe proprietatea mea, conform extrasului CF. Nu vad de ce sa ma amendeze Pol.Loc. pentru ca imi las masina pe proprietatea mea, chiar daca este in exteriorul terenului ingradit/curtii…asta este un altfel de abuz din dorinta de a face bani la buget…ca sunt destui care sa „suga”
Îți răspund că probabil stai la bloc și nu ai ieșit din bula ta de nebunie sau de neștiință, terenul din fata casei poate fi al meu sau al primăriei, daca eu am cedat la primărie cat trebuia să cedez pentru a avea strada 8m? Și dacă eu mai am lăsat ceva și pt mine că sa am de lăsat o mașină în fața casei? Adică că să înțelegi tu, practic chiar daca mi-am împrejmuit terenul mai am între teren și domeniul public 3 m ai mei! Da? Dar no îți pot și desena daca dorești că tot te bagi seama că musca in rahat. Apropo pun pariu că tu ești unu din ăla cu tricicleta sau de umbli pe role printre mașini, bine mi-ar părea rău de șoferul ce nu te vede cum te atunci aiurea pe carosabilă, că de tine nu-i păcat stai liniștit că orașul ăsta are proști destui…mulți prin instituțiile statului, apropo ești un bugetar și tu?
Jaks comentariul cu prost esti e pt tine.
Dacă stai la casă şi vrei să ai maşină bagăţi maşina în curte putoare ordinară ce eşti tu !
Dacă e public de ce suntem obligați sa curățam zăpadă iarna și sa cosim iarba vara?
Și la Giurgiu vor să impuna o astfel de taxă, dar acolo cetățenii o vor ataca în instanță. Se pare că devin o modă astfel de taxe, se răspândesc la toate orașele ca o molimă.
Un abuz clar
Luati si platiti dragi bistriteni, Gloria are nevoie de bani. Din 1 mai se deschid axele si se anuleaza miile de locuri de parcare, sa veedem dupa unde parcheaza fiecare. Pana atunci platiti la vinieta albastra pentru ca se prevad transferuri importante la handbal ! Incredibil ce bataie de joc
Adică de 1 aprilie plătești o taxă suplimentară că ai o mașină,să poți parca pe orice stradă,iar de la 1 mai se deschid axele și nu mai poți parca pe jumătate din arterele orașului.Parșivitate pesedistă cu alte cuvinte.
Oare in ce oras aveti impresia ca traiti d-le primar???De ce la Bistrita este totul mai scump???Putem compara salariul mediu din Bistrita cu cel din Cluj???
„Primăria Cluj-Napoca a anunțat modificarea tarifelor pentru abonamentele de parcare odată cu începutul noului an, creșterea tarifelor cu 10,4% fiind justificată prin alinierea cu rata inflației. Noile tarife pentru parcare vor supuse aprobării în ședința Consiliului Local din data de 2 decembrie.
Potrivit noilor tarife, parcările rezidențiale din cartiere vor costa 89 de lei pe când în zona centrală prețul unui abonament va crește la 107 lei.
Noile tarife la abonamentele de parcare pentru 2025:
tarife parcări în zonele rezidențiale: 89 lei/an pentru persoanele fizice, respectiv 317 lei pentru persoanele juridice
tarife parcări în zona centrală: : 107 lei/an pentru persoanele fizice, 725 de lei pentru persoane juridice
tarife parcări 2 locuri zona centrală: 140 lei/lună persoane fizice, 199 de lei/lună persoane juridice
tarife pentru parcări și garaje acoperite: 71 de lei/an pentru persoane fizice, 282 de lei /an pentru persoane juridice
tarife abonamente parking:156 de lei/an persoane fizice riverani, 1182 de lei/an pentru persoane juridice
tarife abonamente parking pentru mopede, motociclete sau biciclete: 71 de lei/an.”
Luxul si comoditatea trebuie taxata peste tot in lume.
Nici Bistrita nu poate sa treaca neobservata la acest capitol.
Totul este corect si asa se fac banii pentru buget .
Primarul a procedat bine , ca un adevarat economist.
Masinile producatoare de praf, noxe moarte si multe alte suferinte cu spitalizari indelungate trebuie cat mai mult evitate.
Unde este luxul domnule Balan cand nu ai unde parca in oras?? Lux e la Cluj unde parking-ul e cat blocul Lama de 10 etaje, domnule Balan !!! Unde vedeti dumneavoastra lux, domnule Balan? Ati incercat sa treceti squar-urile pe Andrei Muresanu pana jos la winmarkt? E plin de rahati de caine pentru ca toti astia care isi scot animalele nu aduna dupa ei si o data nu am vazut sa fie amendati de politie. Asta numiti dumneavoastra lux? Banuiesc ca stati la casa, nu? E bine? E cald? Pe restu sa ne pi.am, nu? Sarakiile stau la bloc, sa isi mute masina in balcon. Unde este luxul cand de pe Calea Moldovei pana la Kaufland iti spargi masina pe artera principala? Canalul de la finante e portal catre alta lume ca in Mario. Ce vorbiti domle? Asta e luxul dumneavoastra? Toti banii sunt sifonati in Gloria, nu avem un drum express, o centura, autostrada, NIMIC !! Si aveti tupeu sa ziceti ca noi cetatenii orasului traim in lux? Rahatul de caine il numiti dumneavoastra lux? Inseamna ca sunteti exact ca ei si ar trebui sa va fie rusine fata de restul sarakilor care stau la bloc ca le taiati craca direct.
Nu-i corect nimic, nu-i o masură de adevărat economist, e o pură nedreptate. Tu, care ai curte, vei fi obligat să plătești oprirea, iar cel care are loc de la Primărie nu, pentru că va primi gratis vinieta. Deci vei fi discriminat. Dar gândește-te la cel care nu are nici curte, nici loc închiriat. Acolo e jaf ca la mafioti, bani plătiți pentru nimic.
Ori se aplică la toată lumea, ori să-și vadă de treabă cu taxa lui.
„Prieten drag” cu tot respectul ai probleme de logică informativă prin ce ai putut să afișezi în scris comentând aici. Aș face o discuție publică (difuzată TV SI RADIO) cu domnia ta și alții din administrația BN să vedem logica ilogică cum se scurtcircuiteaza singură. Domnule Primar când mergeți la Bistriteanul la interviu detaliați vă rog logic6ă taxei taxelor pt transparență cetățenesc locală. Plata parcări ne amenajate! respectiv taxa pe posesia de mașină și lipsă achitării parcării de reședință din cauza lipsei parcării de reședință. Suntem curioși majoritatea cum ați extras propunerea acestei taxe care sincer e de noaptea minți
Domnul Bălan, v-ați trezit și dumneavoastră? Adică din somnul adânc zic, că din prostie s-a dovedit că nu va mai treziți, eventual pe dumneavoastră doar doamna cu coasa va mai îndreaptă gândirea. Apropo când ne spuneți cum ați fentat dumneavoastră lipsa autorizației de construire? Hai no..macar cum ați eludat statul de plata impozitului pe casa…sunt curios cum ați plătit la gunoi daca nu aveți documente pe casa .dar știu..ați sărutat dosul cumva și acolo…cu mustăcioara lui ..vai vai
Deci dom’ Balan, platesc 100 de lei/ an vinieta albastra, pentru rezidentiali nu cred ca-i problema prea mare. Problema e pentru restul, vizitatori, leasing, etc. Dupa asta, daca tot pot parca oriunde in oras(ca saracu’ de mine nu pot parca in sufragerie), vin cu dizelu’ si parchez in fata casei dumitale si te afum zilnic. Am dreptul ? Daca e drum public, am!
Avem impozite mai mari ca in orase mai mari si mai dezvoltate, taxe de parcare mai mari ca in tarile cu apa calda(iti dau exemplu clar daca vrei sa vezi tarife din tara de unde vine dizelu’).
Numai din cele 10.000 de parcari rezidentiale primaria incaseaza O JUMATATE DE MILION DE EURO ANUAL! Bani de salarii sa fie…
Este lux fiindcă Zero Voturi are nu unul ci are cinci locuri de parcare la casa ilegală aşa că îl doare în cot de cetăţenii oraşului.
FOARTE BINE punctat, Tazman…
O nouă limbă între buci marcă înregistrată Bălan. După ce la nenorocit cu limbile lui şi prostiile lui pe Turc trimițândul în exil la București ( probabil că a plecat pe malul Dâmboviței fiindcă îi este rușine să dea ochii cu Bistriţenii ) acum vrea să-l nenorociască şi pe Lazany.
Gaby fereşte de Bălan şi gaşca şi mai ales de secretară că pe unde ajung ăștia rămâne pustiu.
Mai există situatia când persoana este rezidentă, locuiește în Municipiu la casă, mașina este parcată în curte dar mașina este înmatriculata pe firmă în altă localitate. Ce faceți în situația asta ???
Oare cei care am platit abonamentul pentru parcarile rezidentiale anterior 01.04.2025 vom primi gratuit vinieta albastra pentru anul in curs?
traim si aflam
Ultima acțiune de anvergură mondială a lui 8 voturi: scutură copacii de frunze.
Da ați auzit bine.
O persoană se cațără în copac și bate crengile, alt este dedesupt și le prinde.
Apoi le bagă în sac.
Tramp ar fi mândru de tine!
Scrie-i.
Trimite-i și la Vance să nu se supere și să-ți taie cele 8 voturi.
deci la 1 aprilie, la ora 8 mergem toti posesorii auto la coada la vinieta. cam in cate zile proconizati ca se termina coada? si in acest timp, politia locala da amenzi ca nu avem vinieta? si cei cu abonament rezidential , abonament care se reinoieste in iulie-august, pana atunci ce facem? ca am inteles ca o primim in acea situatie gratuit. deci 3-4 luni platim parcari? si unde platim parcarea? ca nu functioneaza/nu sunt parcometre.
Conform „ilogicii” asteia, urmeaza sa plateasca IMPOZIT AUTO si cei CARE NU DETIN AUTOMOBIL.
Taxa pe Bunul Nedetinut ;-))))
E mașină, este pe domeniul public la bordură, auto proprietate sau nu, plătești că te urci la volan
, șau ai cheia în buzunar nu contează. Azi mâine aflăm că plătim taxă la dat cu bicicleta deoarece folosim pământul statului sau al primariei după caz. Că taxă de folosit pista de biciclete plecând de la logica plată a circulației pe autostrăzi respetiv vigneta pt restul drumurilor publice nu mai pare chiar utopica. Ce e garantat în România și nu numai este scos banii de la populație. Administrația prin cutumele legislative create generatoare de haos legislativ respectiv drepturile și libertățile opționale, nu se vede în oglindă. Să nu uităm că am trăit ieșitul din propriile case pe declarație scrisă și semnată de noi justificativ DE CE? Și pe ce traseu circulam. Noaptea minți e puțin spus.
Aaaa stai că am înțeles… Bistrița ca oraș și se pare nu doar aici… e considerată o mare parcare privată.Ai intrat in orașul Bistrița plătești că te oprești la bordură sau orice altă bucată de pământ de pe domeniul public orășenesc. Parcările private te taxează la timpul petrecut în ea la minute. Aici ești taxat ca ai avut tupeul să intri cu mașina în oraș. Parcă orașele de 15 minute conform noi infrastructuri și a cutumelor legislative „moderne” nu mai par „teoria conspirației”. Oricum Dl Primar Lazany a reiterat în interviul de pe Bistrițeanul că el nu e curios dacă e popular sau nu în rândul Bistrițenilor. Pei stai k e cu virgulă, dar domnia sa pt cine lucrează? … sau de ce a fost votat de bistrițenii? Deci el este uns cu inteligența universului (faraonul) iar noi restul sclaviilor lipsiți de minte avem dreptul să nu ne placă atâta timp cât ne supunem deciziei impuse. Acum să le delimitez, unele decizii sunt clar benefice luate de dl Lazany, dar în cazul taxei de parcare ne amenajată cu parcări reședință mai scumpe la BN decât la CJ, să vi cu ideea preluată de la alte primarii din țară pt câ a ținut prosteala e c-am prea mult. Iar după în interviuri o ținem langa talanga că legislația e în dodiii că administrația anterioară a fost nu știu cum… bla bla. Bai frățiilor sunteți Romanii toți, vb aceeași limbă, chiar nu vi se pare că nu e sănătoasă traiectoria dintre voi indiferent de numele de partid sau nume personal. O administrație care vine și spune că i se rupe de ce cred cetățen, că el nu vrea sa fie popular e puțin c-am aiurea. Indiferent de nume sau pardit ar trebui să fiți în slujba cetățeanului nu cetățeanul în slujba voastră. Varianta ultimă e despre sclavie 100%
In cele 5 luni de mandat domnul primar a reusit prformanta sa-l ia de brat pe hangan desi a declarat ferm ca nu va face niciodata alianta cu hangan si turc si sa aloce 3,4 milioane eur iertare daca gresesc suma oricum una colosala dirigjata catre clubul gloria. L am criticat pe Turc pentru aroganta si mandrie dar primarul stie tot il intrece cu mult.
Felicitari domnule primar si la mai mare.
A trecut aproape jumătate de an, iar conducerea nou aleasă – primar, vici (vidi – zero), și consilieri n-au nicio realizare notabilă, ba chiar sunt pe minus.
S-a ales praful din toate promisiunile, dovadă că nimic nu era clar, ci doar promisiuni și măsuri pompieristice.
Nici n-ar fi rău de tot dacă doar atâta s-a vrut, dar cred că atâta s-a putut! No, ce să-i facă, dacă atâta s-o putut ?!
Deci dacă vin din Cluj unde plătesc toate taxele oricum mari, vin în vizita câteva ore la mama acasă, parchez în fata casei ei, plătesc parcate? Nu stau în Bistrița nu domiciliu Bistrița. Așadar plătesc lunar Cluj și Bistrița aproape 3000 lei lunar loc de parcare. Frumos.
Trebuia inclusă și această taxă în promisiunile făcute bistrițenilor din campania electorală.
Primarul mai înainte de toate trebuie să își îndeplinească angajamentele cu care ne-a păcălit. Chem toți bistrițenii la protest. Lazanescu e in slujba noastră , platit din banii noștri și ca urmare nu poate face ce vrea.
subscriu
Asa și unde plătesc leul pe ora, cine contorizează?o sa fie cu sms sau bilețel de mână? Și cine e în trecere prin Bistrita și oprește sa ia un covrig trebuie sa facă abonament de 1 luna?a , stai,plătește 1 leu ora dar de unde sa știe?la parcări sunt afișe, pt borduri o sa scrie mare pe sosea probabil..sau o sa fie la întrare în oraș mesaje vocale


Pentru ce se mai plateste impozit auto? ceva nu se leaga aici
Īntrebare pr. nelegitimu’ : dacă nu am vinieta albastră și trebuie să parchez pe o stradă din afara centrului , unde aș putea plăti un ticket pt. o oră ? .Să nu spui că prin sms ,că n am ,,celular ” ,folosesc īncă fixul .Și nu cred că există vreo lege care să mă oblige să l am ( telefonul mobil) . Fără aparate de taxat, în zonele de parcări amenajate ,ca n toată lumea, și neamenajate ,ca n Bistrița , mi se pare cam ilegal să mă amendezi .Este că nimeni nu s a gîndit la chestia asta ???
Bine! Hai cu taxa ca platesc si a doua zi ocup un loc la taxe si impozite cu una din masini si o mai mut de acolo peste 4 ani.
Nu mai stiu astia de unde sa scoata banii asteptam votarile peste 4 ani si atunci o sa aiba o surpriza psd -ul dar cred cu fermitate ca nu o sa mai existe pana atunci ……
Foarte bun articolul dar tot nu am aflat cum se emite vigneta vieții. Adica pe nr de sasiu, pe număr de înmatriculare, pe numele pers.fizica/juridica sau se da un sticker cu o serie pe care il lipești pe parbriz si gata?? Stie cineva ceva?
Oare care plătim loc de parcare în.alt oraș și taxe peste taxe peste tot și în halul asta ne mai prostiți? Ne faceți pe noi tinerii sa ne uram noi pe noi ca ne am născut inte o Tara care ne umilește și își bate joc de noi.
Foarte prost moment au ales incompetenţii din primărie să bage taxa pe incompeteţă administrativă ( parcare neamanajată adică nu sunt în stare să facă parcări ) chiar înaintea mutări şi aşa foarte contestate a alegerilor .
Prostovanii ăştia vor să enerveze şi mai mult cetăţenii chiar înainte de alegeri.
Au găsit un timp total nepotrivit să introducă noi biruri pe popor chiar înainte de alegeri.
No acum aţi înțeles de ce majoritatea locuitorilor de pe străzile private ale Bistriţei nu vor să doneze gratis străzile lor private la Primărie . Deștepți oameni felicitări lor !
Ceilalți care deja le-au donat punând botul la tot felul de promisiuni că vor fi asfalate etc se dovedește că au luat țeapă.
Cum este să-ţi donezi strada după care să plătești taxe de parcare pe propriul tău loc de parcare pe care înainte îl aveai gratuit ?!











Şi să fi chiar şi mai prost să plătești taxe pe propriile tale reţele de utilități pe care ţi-le-ai adus singur pe bani tăi şi le-ai donat gratis la primărie ?!














Aşa sunt uni aiuriţi .
Țara asta a acceptat ca o mioriță anularea a 9 milioane de voturi, ba chiar cei mai retarzi dintre ei au cerut insistent anularea democrației, ca atare vor accepta orice. La fel cum au cerut restricții, certificat verde etc în plandemie. E de datoria statului mafiot să despărțească idioții de banii lor. Să fie storși și de ultimul leuț.
No ca v-o trebuit PSD. Avem PSD acuma…
Am înțeles bine: 20000 de persoane vor avea de mers în următoarele zece zile la primărie să-și ridice vigneta?