Politică

Nicolae Moldovan: 2025 a fost cel mai bun an, ca realizări, pentru administrația Becleanului

Rombat

”Am avut cel mai bun an administrativ dintre toți de la Primăria Beclean din punctul de vedere al reușitelor în pofita tuturor bătăliilor pe care le-am purtat”, a spus primarul orașului, Nicolae Moldovan într-o conferință de presă în care a făcut un scurt bilanț al obiectivelor finalizate și inaugurate, dar și a celor pentru care au fost atrase finanțări.

”Izolarea termică a blocurilor mi se pare cea mai importantă acțiune administrativă. Vom izola termic toate cele 50 de blocuri din Beclean. Nu pot estima exact în cât timp pentru depindem de finanțări, de oportunități. Noi însă avem proiectate pentru izolare termică toate blocurile din Beclean. Prin fondurile europene din exercițiul 2014-202, am izolat 10 blocuri, am intrat pe o finanțare cu Ministerul Dezvoltării pentru izolarea a 9 blocuri în două etape, a mers greu, dar am reușit ca, în prima parte a anului acesta, să recepționăm primul set de 5 blocuri pentru care am primit și ultima tranșă de plăți”, a spus Nicolae Moldovan.

Cele două proiecte de mobilitate – I și II – au fost la rândul lor dificile întrucât au presupus semaforizare, reabilitări de drumuri, de trotuare, amenajări de piste, achiziția de autobuze electrice.

O altă lucrare importantă care s-a finalizat anul acesta este modernizarea Școlii Gimnaziale ”Grigore Silași”, dotată cu adăpost de apărare civilă avizat de ISU. Toate școlile din oraș au fost dotate cu mobilier școlar nou achiziționat cu bani din PNRR.

De asemenea, cu bani din bugetul propriu al Primăriei Beclean, s-a modernizat și extins Stația de Pompieri Beclean, care deservește întreaga zonă.

Administrația orașului a construit în 2025 un adăpost pentru câinii fără stăpân, care are veterinar și face sterilizări.

Pavajul vechi din oraș, înlocuit cu granit, este montat la biserici, la cimitire, la școli, între blocuri.

O mare reușită este finalizarea Centrului Cultural ”Liviu Rebreanu”, care are la rândul lui, două adăposturi de apărare civilă la subsol. Cu bani din PNRR, vor fi amplasate două parcări pentru biciclete ultra smart, una în fața Primăriei, și una la Centrul Legacy, unde vor fi amplasate bancomate pentru ca cei interesați să închirieze biciclete să poată plăti.

”Important este că avem 17 obiective care au fost finalizate și recepționate. O comisie de recepție este formată din 20 de oameni care toți trebuie să semneze. Responsabilitatea e mare. A fost un an greu din acest punct de vedere, poate că nu s-a văzut acest lucru din afară, dar noi, administrația locală, l-am simțit”, a spus primarul Nicolae Moldovan.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.