Actualitate

Nicolae Pavelean: Soluția pe care o văd pentru a exista o schimbare

”În ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Bistrița de săptămâna aceasta, l-am întrebat pe domnul primar Ioan Turc, cum are de gând să identifice vinovații și să recupereze banii pierduți pentru două prejudicii pentru care inclusiv Curtea de Conturi cere Primăriei să facă asta.

Este vorba de:

1. prejudiciul de 100.000 de lei, sume plătite sub formă de salarii celor trei polițiști locali concediați în 2019 ca urmare a deciziei administrației PSD de la acea vreme.

2. prejudiciul de 65.000 de lei, sume pierdute datorită desființării terenului de sport din cartierul Subcetate, ca urmare a sentinţei definitive a Curţii de Apel Cluj, sentință dată după ce un cetatean, proprietar al unei case din vecinatate terenului, a trimis Primăriei Bistrița o plângere prealabilă, pentru a cere să nu se înceapă construirea pe acel teren, fiindcă el şi vecinii lui nu şi-au dat acordul aşa cum spune legea că e nevoie în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate. Construcția terenului s-a efectuat deși condițiile legale nu erau îndeplinite.

Vă invit să urmăriți răspunsul domnului primar Ioan Turc, răspuns pe care îl consider a fi unul total nesatisfăcător, în condițiile în care vinovații nu au fost încă trași la răspundere și nici nu am înțeles dacă se lucrează la identificarea lor, iar banii pierduți din bugetul local, practic pleacă tot din buzunarul cetățeanului.

De ce ar trebui să suporte cetățenii prejudiciile create de anumiți funcționari publici sau aleși locali care nu si-au făcut treaba sau au luat decizii greșite? Până când răspunderea aleșilor locali și a funcționarilor publici va fi zero în fața cetățenilor? Rămân deocamdată întrebări fără răspuns.

Soluția pe care o văd pentru a vedea o schimbare, este ca voi cetățenii simpli, care s-au saturat de această atitudine, să vă implicați mai mult, să urmăriți ședințele Consiliului Local, să urmăriți activitatea aleșilor locali din Primăria Bistrița și ori de câte ori observați o greșeală, să îi trageți la răspundere!”, spune consilierul municipal Nicolae Pavelean, președintele organizației USR Bistrița.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.