Elevii Liceului Tehnologic „Sfânta Maria” din Bistriţa au primit, marţi, daruri de Moş Nicolae din partea Primăriei Bistriţa. Viceprimarul Cristian Niculae a fost cel care le-a oferit copiilor pachete cu fructe şi dulciuri după ce a ascultat un concert de colinde şi cântece de Crăciun.
„Am venit cu drag la voi, în această şcoală, în această zi frumoasă de Ajun de Sfântul Nicolae pentru a vă oferi din partea Primăriei Bistriţa daruri de care să vă bucuraţi în acest începul al sărbătorilor de iarnă. Nici în acest an, Primăria Bistriţa nu a uitat de voi. Sper ca darurile să vă bucure fiindcă bucuria voastră e şi a noastră. Vreau cu acest prilej să aduc aprecieri cadrelor didactice care se ocupă de voi şi vă călăuzesc primii paşi în viaţă. Sper că aţi fost cuminţi în acest an, că aţi învăţat bine, aţi ascultat de părinţi şi de profesori şi sper să vă bucuraţi în continuare de vacanţa de iarnă. Vă urez tuturor sărbători fericite şi multă sănătate. La mulţi ani!”, a spus viceprimarul Cristian Niculae.
La rândul lor, elevii Liceului Tehnologic „Sfânta Maria” i-au oferit viceprimarului o decoraţiune pentru bradul de Crăciun.
Primăria Bistriţa a continuat şi în acest an să ofere mici daruri de sărbători pentru copii. Aproximativ 300 de prichindei de la grădiniţele din municipiu au asistat la spectacolul susţinut de actorii trupei de teatru „Alexandru Misiuga” din cadrul Centrului Cultural Municipal şi au primit apoi cu bucurie pacheţelele cu fructe şi dulciuri, a anunțat municipalitatea.
Tot astăzi, viceprimarul Cristian Niculae a vizitat Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Lacrima”, Fundaţia „Bucuria”, Liceul Tehnologic Special „Sfânta Maria”, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 2, unde a oferit pachete cu dulciuri şi fructe pentru aproximativ 650 de copii. Darurile au fost primite cu mare bucurie de către copii, care au mulţumit prin scurte programe artistice. Vizita s-a încheiat la Asociaţia Nevăzătorilor, a precizat Primăria Bistrița.
”Copiii sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin inocența și zâmbetul lor sincer. În toate cele 6 școli în care am ajuns am fost primiți cu colinde despre Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos şi cu obiecte realizate manual, cu multă grijă și dăruire, chiar de către acești copii. Bistriţa se dezvoltă doar dacă investim în tineri şi de aceea ei reprezintă o prioritate pentru mine şi pentru adminstraţia locală. Mereu le vom oferi sprijinul necesar pentru a-și putea desfăşura activităţile în cele mai bune condiţii şi pentru ca ei să simtă că sunt importanţi pentru noi. Mulţumesc celor care astăzi au fost alături de noi la această acţiune, îi apreciez foarte mult pe profesorii şi asistenţii sociali care se ocupă de aceşti copii, deoarece ei sunt cei care cu răbdare, grijă şi atenţie reuşesc zi de zi să le îndrume paşii în viaţă. Să aveți un Moș Nicolae darnic, cu sănătate și cu bucurii!”, a scris pe Facebook viceprimarul.
campanie electorala de sf Nicolae
Băi proletar de dreapta ! Nici acum de sărbători nu te poți abține ?
Campanie electorală pe banii Primăriei! Ce mascarada pentru prosti! Trebuia sa o faci pe banii tai, individ care vrea sa iasa in evidentă in orice ocazie!
Exact…………….pe banii nostrii.
Si daca ar din banii nostri, doar sunt cadouri pt copii, gandeste te ca in preAjma sarbatorilor ti ai face o pomana si le ai da tu aceste cadouri. mai conteaza cine le a dat si a fost acolo cand ii vezi fericiti ?
Gesturi frumoase , pentru copiii uitati de cei mai multi dintre noi !!
Ceea ce se intampla acum , inaintea sarbatorilor se incadreaz in categoria GESTURI SI FAPTE FRUMOASE !!
Indiferent cine este la carma administratiei este vorba de bucuria copiilor. Bravo CRISTIAN NICOLAE !!!
Ma bucur sa vad ca acesti copii sunt cu zambetul pe buze acum in preajma sarbatorilor. Ar trebui ca noi toti sa punem mana de la mana, sa le oferim acestora putin cat de putin cat putem fiecare niste daruri macar de sarbatori. Acesti copii stiu ce inseamna sa nu ai si pretuiesc orice dar oricat de mic ar fi el. bravo!
Este foarte bine că se fac astfel de gesturi, este o dovadă de umanitate, de blândețe. Este trist că, de obicei, ne amintim de semenii noștri doar în preajma marilor sărbători, pentru că în fiecare zi sunt oameni care ar avea nevoie de susținere. Felicitări primăriei Bistrița și domnului Cristian Nicolae, pentru că au ales să facă o bucurie acestor oameni și să petreacă o parte din timpul acestei zile minunate cu acești copii. Felicitări și multă sănătate, domnule viceprimar!
domnule primar copii trebuie ajutati mereu ca sa creasca frumos