Actualitate Recomandări

La Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” vor începe lucrările în mod accelerat, spune Cristian Niculae

Reabilitarea corpului A a Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” va începe ”în mod accelerat”, a spus într-o conferință de presă viceprimarul Cristian Niculae, potrivit căruia lucrările nu au demarat până acum fiindcă nu s-a găsit un diriginte de șantier specializat în monumente istorice.

”Acolo lucrurile se derulează într-un mod special. Este nevoie de diriginți de șantier specializați în monumente istorice. Era finalizată această achiziție publică dacă nu exista o contestație. Am înțeles că sunt la CNSC în analiză aceste contestații, iar lucrările vor demara în cel mai scurt timp. Nu noi, Primăria Bistrița, organizăm licitația, ci CNI. Vor începe lucrările în mod accelerat. Acolo nu e o problemă în a gestiona această pandemie. La CNLR lucrurile sunt rezolvate cu începerea școlii”, a spus viceprimarul Cristian Niculae într-o conferință de presă.

Potrivit CNI, proiectul de consolidare și modernizare a corpului A al Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița este în derulare.

StatusBeneficiarBuget
In derulare37.984.146,49 Lei

Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA
(în prețuri valabile la data de 31.01.2019, 1 euro = 4,7348 lei),
mii lei54.356
din care C+Mmii lei38.720
Valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin
Compania Națională de Investiții „C.N.I.” – S.A.,
mii lei49.065
din care C+Mmii lei35.420
Valoarea finanțată de unitatea administrativ-teritorială municipiul Bistrița,mii lei5.291
din care C+Mmii lei3.300
Eșalonarea investiției: INV/C+M
– Anul IINV/C+Mmii lei/mii lei19.000/14.000
– Anul IIINV/C+Mmii lei/mii lei25.000/17.000
– Anul IIIINV/C+Mmii lei/mii lei10.356/7.720
Capacități:
• suprafață totală construitămp1.745,95
• suprafața totală desfășuratămp6.980,00
• regim de înălțimeD+P+2E
Durata de execuție a investiției:luni30

Finanțarea obiectivului de investiții se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale municipiul Bistrița, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

13 comentarii

  • Bravo!
    Psd prin vicepremierul Daniel Suciu a găsit soluția de a finanța aceste lucrări
    Asa cum se reabilitează de altfel si celelalte scoli din Bistrița
    Aceștia sunt cu fapte, PNL e cu vorbe goale si multe !
    Si cu afaceri murdare in pandemie
    Si cu miniștri incompetenți

    • Foarte bine ca se modernizeza cladirea centrala de la Liviu Rebreanu. Era si cazul. Felicitari Niculae ca Ai reusit sa faci proiectul asta!

    • Minciuni! Începerea lucrărilor este blocată cel puțin până în primăvara 2021, datorită matrapalzâcurilor, incompetenței și nepriceperilor PSDiste. A dat ordin Niculae să aducă schelele în curtea liceului de ochii lumii, imagine de campanie, a dat ordin Niculae să se elibereze clădirea acuma când e nevoie de atât spațiu pentru siguranța copiilor și a profesorilor, numai minciuni și incompetență PSDistă. Licitația este blocată, lucrările nu o să înceapă lunii buni, dar după 27 septembrie, când psd o să piardă alegerile o să spună că PNL e de vină, că dacă ar fi fost ei ar fi început.

    • Sa moara penelistii de ciuda ca n-au reusit ei sa faca acest proiect….
      si acum il blocheaza la CNI (pe care-l controleaza) ca sa nu inceapa lucrarile repede.
      Asta inseamna sa fii mafiot – sa. U-ti pese de copiii care invata acolo, doar ca sa-ti faci tu agenda politica…

  • Ațí primit-o de pomană pe 100 de ani și nu ațí reușít timp de 12 ani să găsițí formula preluării. Suciu și-a făcut vreo două trei campanii pe această temă și tot nimic nu a rezolvat.
    A trebui să vină liberalii, într-un picior să facă ce n-ațí putut voi face cu 66% în parlament și în primăria Bistrița și consiliul județéan.
    Slăbănogilor, numai de activiști de partid cu propaganda – tip PCR – suntețí buni.

    • Minți PNL istule
      Minți cu nerușinare
      Minți cum mințiți despre accidentul ministrului vostru
      O sa vedeți răspunsul la vot mincinoșilor

    • macarie, este clar ca vorbesti din sediul de partid si te apuca raia cand vezi ca se intampla lucruri bune in oras.
      rusine sa va fie pentru o campanie absolut mizerabila..

    • Doamne câtă rautate.. De ce nu vă puteți bucura când se reabilitează un lucru pentru comunitate? De ce atâta venin? De ce nu ați venit voi, domnilor din PNL cu proiectul de reabilitare? De când funcționează Consiliul Local în Bistrița ați fost omniprezenți. De ce nu ați făcut și de ce nu vă puteți bucura când altcineva face?

  • Era vorba ca încep lucrările încă de când a fost Dragnea cu Ponta la C N L R. Minciuni gogonate de la P S D și bineînțeles nici PNL nu este mai breaz. PSD vs PNL înțelegere secreta pt a conduce tara mult timp și a beneficia de tot ce isi doresc anumite categorii de persoane.

  • Cristi e singurul care are ceva de oferit tinerilor. N ar trebui sa mai fim atat de sceptici. Hai sa ne uitam la rezultate. Eu il votez le Cristi fiindcă stiu ca e capabil si i am urmarit îndelung inițiativele.

  • Auzi la ăsta! Vor începe în ritm accelerat dar n-au gasit diriginte. Pai din martie pana acum, 6 luni de zile in care n-au fost elevii la scoală de ce n-ati facut nimic? Sase luni bune s-au pierdut in care liceul era gol. Frectia cu dirigintele s-o spuneti la pesedeii care va voteaza. Trebuia sa angajati unul la primarie demult, care sa aiba toate diplomele. Si sa-l si platiti din banii aia pa care ii luati de pomana in plus la salariul de model fotoshopat. De-te invantindu-te Niculae. O să se ocupe altii de reabilitarea liceului pe care ati subminat-o timp de 12 ani. N-are rost sa-ti mai amintesc ce investitii din bugetul propriu ati prioritizat și cum s-a lucrat la toate.

  • Liceul Liviu Rebreanu este emblema și mândria bistrițenilor. Felicitări celor care se implică în derularea și implementarea unor astfel de proiecte. Dl Cristian Niculae aveți toată admirația mea.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.