(FOTO) Direcţia de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistrița a montat noi stâlpi pentru separarea benzilor de circulaţie, fiecare având straturi de bandă reflectorizantă. Astfel, șoferii care circulă pe strada Gării şi doresc să schimbe sensul de mers vor fi obligaţi de acum să utilizeze sensurile giratorii. Sâlpii sunt din material plastic şi nu produc avarii autovehiculelor în caz de impact. Pe strada Gării a fost montat nu de mult și un semafor cu buton.
Separatorii sunt folosiți pentru a delimita direcțiile în trafic sau benzile de circulație în apropierea intersecțiilor. Fiecare separator are pilon de separare fabricat din spumă de cauciuc cu trei straturi de bandă reflectorizantă de culoare galbenă.
Stâlpii sau, mai precis, separatorii deformabili din plastic îi întâlnim cel mai des în Marea Britanie și sunt folosiți pentru trecerile la nivel cu calea ferată, pentru a interzice șoferilor să vireze la stânga în zonele cu trafic aglomerat, dar și pentru interzicerea depășirii coloanei la semafor. Se utilizează în general în zonele unde marcajele clasice sunt ineficiente sau în zonele unde nu este loc pentru a se construi parapeți din beton sau separatori fizici.
La Bistriţa, s-a apelat la această soluţie pe Calea Moldovei, strada 1 Decembrie şi pe strada General Grigore Bălan.
Pentru marcaje rutiere, DSP are în 2016 un buget de aproape 180.000 de lei. Anul acesta, municipalitatea va amplasa un semafor cu buton, care costă 24.713 lei: la trecerea dintre străzile Alexandru Odobescu și George Coșbuc. 45.174 lei vor fi cheltuiți pentru iluminarea a cinci treceri de pietoni. Este vorba de Ion Rațiu – Judecătorie, Simion Bărnuțiu – Judecătorie, Drumul Cetății – Poligonului, Gării – Policlinică, Petre Ispirescu – Cerbului.
Se utilizeaza in general fara cap, si prospera firma care le vinde. Din ce in ce mai aglomerate si chicizate sunt strazile orasului. Arata ca naiba, multe sunt indoite , lovite si incorseteaza inutil traficul, incurca si la curatenia stradala, la zapada etc. Eu nu am vazut ziua in amiaza mare sa intoarca cineva masina pe GARII, mai ales ca sunt doua sensuri giratorii f. aproape. Nu contest ca noaptea cate unu nu o face. In general pe str. GARII se circula bine. Bani cheltuiti aiurea !
nea Balane ,intrau in parcare direct peste linia dubla continua …..in loc sa mearga la sens ,30 metri , si sa intre regulamentar ,asa ca este un lucru bun .
Alea sunt tevi de polietilena de 63 mm pentru apa, au dunga albastra peste care lipesc ca la gradinete dinste benzi reflectorizante adezive si le inlocuiesc ori de cate ori este nevoie. Am avut si eu nevoie de vreo 600 de bucati si le-am strans de pe bulevard si calea moldovei sa le pun pentru capre sa nu mai vina sa roada radacinele de palmier si am vazut aceste sperietori in toata splendoarea lor!
Asta da afacere…
Oare cine o fi furnizorul? Ca la cati stalpisori a cumparat Bistrita trebuie sa aiba o cifra de afaceri cu multe zerouri.
Daca se continua cu delimitarea pana la sensul de la Winmarkt, atunci e binevenita, pentru ca multi o luau la stanga pe I. Traian si blocau circulatia. Daca nu, nu…
Se vede insa in ultima poza ca nu mai pot trece salvarile prea bine, in caz de interventie o luau si pe contrasens..
Cred ca per total delimitarea e ca apa rece, nu face rau dar nici prea bine…
Aveti mare dreptate, Traian!
Oare ce prioritati au vizat „afaceristii” in cauza? Doar plantarea fara numar (ce de comisioane, frateee!!!) unde-o vrea neuronul lor, sau… cine poate explica vreun rationament?
Pe cine „protejeaza” pilonii montati cu generozitate pe centura orasului, sau in alte locuri rar circulate de pietoni?
Bine ca avem „parcari” pe trotuare in zona intens circulata de elevi, atat in fata scolii Generale 1 (zona biseria Sf Ana), cat si pe Imparatu Traian (zona cu dublu sens de circulatie)! Aici Politia Comunitara ar avea de lucru, nu gluma! Sau e debordata de treburi in alte „zone”?
Cred ca ignorarea din acest „program” (daca asa ceva exista!?) a strazilor cu scoli este mai daunatoare (din punt de vedere uman) decat orice valoare comerciala a afacerii!
Sau nu gandim la fel???
dar la poluarea generata de masinile care stau de doua ori la semafor si inca o data la giratoriu ca sa poata intra in parcarea din eminescu nu se gandeste tovarasul primar?
sau nivelul de poluare in bistrita este inca mic si trebuie sa ne afumam creierii ca sa ajugem la fel de imbecili ca si cei care ne conduc?
Aici nu ai dreptate, adica era mai bine sa blochezi tot traficul, cu poluarea de rigoare a masinilor care stationau dupa cel care o lua la stanga (manevra interzisa cu taierea liniei duble continue) spre parcarea Eminescu venind dinspre gara.? Mai sunt intersectii cu obligarea masinilor care ies spre dreapta si facerea unui sens, gen Toamnei, Cosbuc, O. Goga, S. Halita, Iosif Vulcan, etc.
Sa-ti dau un exemplu de ce se intampla acum cu masinile care duc copii la Gen.1, ies de pe O. Goga, o iau la dreapta, stau la semafor, merg spre sens, stau la trecere de pietoni, stau la sens, stau din nou la trecere, stau din nou la semafor si abia dupa aia merg spre Cap de Bou.. Cu traficul din jurul orei 8, tot ce am scris mai sus inseamna aprox. 5 minute.. Si tu te plangi de intrarea in Parcarea Eminescu, care si asa e plina si nu gasesti un loc de parcare sa dai cu tunu…
D-le VASILE ; ce -i ceri matale primarului este imposibil pt. el. Drujbistul sef de la oras nu are cum sa se gandeasca la poluare. Recentele lucrari de toaletare de pe str. SINCAI si altele spun ca D-nul primar, se simte bine intre gaze si CO2. Scuzele de ultima ora gasite de dumnealui, sunt ca asa se vede mai bine frontul cladirilor din oras. Va amintesc ca tot dansul a participat si la un SUMMIT la PARIS unde s-au discutat exact fenomenele de poluare si incalzire globala, si schimbarile meteorologice severe. Atata o retinut el …sa aplice politici proprii de cum sa atraga poluarea in plamanii nostrii.