COVID-19 / Până marți 20 aprilie, la nivel național au fost confirmate în total 1.034.003 cazuri de Covid-19, 950.242 de pacienți fiind declarați vindecați. Au fost înregistrate 2.931 de cazuri noi. 26.381 de persoane au decedat. Aici mai multe detalii.
În județul Bistrița-Năsăud, numărul total al cazurilor de infectare cu Covid-19 confirmate până astăzi este 11.278, cu 28 mai multe ca ieri.
Numărul de decese înregistrate în Corona-Forms: 543 (4 anunțate astăzi).
Sunt 610 cazuri active (131 de persoane izolate în spital, 479 la domiciliu).
S-au efectuat 421 de teste, dintre care 238 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, 161 de teste rapide și restul la laboratoare private. Probe pozitive la retestare: 5.
674 de persoane sunt în carantină.
Până în prezent au fost administrate 52.716 doze de vaccin. Persoane vaccinate și cu doza de rapel: 18.686. Ieri 19 aprilie au fost administrate 1.104 doze (529 doza 1, 575 rapel).
Incidența înregistrată în județul Bistrița-Năsăud a scăzut la 2,12. Incidență peste 4: Livezile (6,11), Ciceu Giurgești (5,46). Incidență peste 3: Monor, orașul Beclean, Budești, municipiul Bistrița (în scădere la 3,25), Mărișelu, Silivașu de Câmpie, Lechința, Braniștea. Aproape de incidență 3: Uriu, Măgura Ilvei, Șieu Măgheruș, Budacu de Jos, Teaca.
Sunt în vigoare restricții de week-end pentru localitățile cu incidență peste 4 (circulație interzisă începând cu ora 20.00 și magazine închise la ora 18.00 vinerea, sâmbăta și duminica, plus activitate suspendată în săli de sport/fitness toată săptămâna) în orașul Beclean și comunele Ciceu Giurgești, Șieu Măgheruș. Aceste măsuri, care se aplică pentru o perioadă de 14 zile de la emiterea Hotărârii CJSU și sunt reevaluate la finalul acesteia (incidența trebuie să scadă sub 3,5 pentru a fi anulate), au fost ridicate până acum pentru municipiul Bistrița și comunele Braniștea, Budacu de Jos, Chiochiș, Ciceu Mihăiești, Milaș, Nușeni, Sânmihaiu de Câmpie, Teaca.
Excepții privind restricțiile de week-end vor fi în zilele de 23 aprilie (Vinerea Floriilor) și 30 aprilie (Vinerea Mare), când magazinele vor fi deschise până la ora 20.00. Totodată, în 1-2 mai (sâmbătă-duminică), va fi permisă circulația între orele 20.00 – 05.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujba de Înviere.
Adaugă comentariu