Actualitate

Noile cazuri și incidența în Bistrița-Năsăud. Peste 6.000 de persoane vaccinate

COVID-19 / Până duminică 31 ianuarie, la nivel național au fost confirmate în total 728.743 de cazuri de Covid-19, 674.594 de pacienți fiind declarați vindecați. Au fost înregistrate 1.825 de cazuri noi. 18.335 de persoane au decedat. Aici mai multe detalii.

În județul Bistrița-Năsăud, numărul total al cazurilor de infectare cu Covid-19 confirmate până astăzi este 8.245, cu 19 mai multe ca ieri (8.226).

S-au efectuat 94 de teste, dintre care 60 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, 26 de teste rapide, iar restul la laboratoare private.

Conform Instituției Prefectului, printre cei testați pozitiv la Covid-19 se numără: 1 asistent medical de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, 1 angajat al unei primării.

Dintre cazurile confirmate, 7.745 de persoane au fost externate, dintre care 5.471 externate vindecate și 2.274 la cerere, iar 385 au decedat.

241 de persoane sunt în izolare, iar 797 în carantină.

Incidența înregistrată în județul Bistrița-Năsăud în ultimele 14 zile a scăzut la 0,98. În municipiul Bistrița, incidența a coborât la 1,86.

Până în prezent s-au vaccinat 6.048 de persoane, din care 2.460 în etapa a doua. Au fost aduse până acum în județ 6.558 de doze de vaccin.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3419694551493344

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.