”Am ales să prelungesc contractul cu CSM Bistriţa deoarece am avut parte de doi ani minunaţi, plini de realizări, în care mi-am îmbunătăţit calitatea jocului. Vreau să le mulţumesc tuturor celor din staff, conducerii, dar mai ales minunaţilor suporteri pentru încredere şi suport!”, a declarat extrema dreaptă Andreea Bărbos pe pagina de Facebook a clubului bistrițean.
Andreea Bărbos, care a semnat prelungirea contractului cu doi ani, este de doi ani la Bistrița, timp în care a ajutat echipa să promoveze în Liga Națională și să se claseze pe locul 8 la prima participare în elită.
CSM Bistrița s-a despărțit de extrema stângă Andrada Maior Pașca, ea urmând să evolueze la Minaur Baia Mare, și a adus-o pe postul respectiv pe Alexandra Orșivschi de la Dunărea Brăila. Portarii Ana Maria Măzăreanu și Cristina Sântămărean au semnat prelungirea contractelor pe doi, respectiv un an. Tot pe doi ani și-a prelungit contractul pivotul Daniela Rațiu. Totodată, CSM Bistrița a semnat cu prima jucătoare străină: interul dreapta Almudena Rodriguez din Spania.
CSM Bistrița joacă în 19-20 mai Turneul Final 4 al Cupei României, urmând să întâlnească în semifinale echipa SCM Craiova. Dacă învinge, va participa în cupele europene, mai exact în Cupa EHF. Detalii aici.
Adaugă comentariu