
Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud organizează marți o nouă ședință de repartizare a posturilor sau orelor libere din școlile județului la care pot participa profesorii care au rămas fără catedre, dar și cei care au luat peste 7 la titularizare.
În această ședință, vor avea prioritate la ocuparea catedrelor vacante profesorii care sunt afectați de restrângere de activitate și situația lor nu a fost soluționată în etapele anterioare, cei care au nevoie de completarea normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată și cei care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată conform prevederilor art. 63 din Metodologia – cadru.
Mai pot participa și candidații care au obţinut cel puţin media de repartizare 7 (şapte) la concursul naţional, sesiunea 2025, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, având prioritate candidaţii care beneficiază şi de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul şcolar 2025-2026, în condiţiile art. 63 sau art. 87 din Metodologia – cadru, în baza notei/mediei de repartizare minimum 7 (şapte) la concursurile naţionale, sesiunile 2024 şi/sau 2023, respectiv 2024, 2023, 2022 şi/sau 2021 pentru învăţători/profesori pentru învăţământ primar.
Iată orele la care vor avea loc repartițiile:
- Învățământ antepreșcolar 9:00 -10:00
- Învățământ preșcolar 10:00 -10:45
- Învățământ primar 10:45-11:45
- Limba și literatura română 11:45-12:00
- Limba franceză, Limba germană, Limba engleză 12:00-12:30
- Istorie, Geografie, Educație socială, Religie 12:30-13:30
- Matematică, Chimie, Biologie, Informatică 13:30-14:00
- Arte 14:00-14:30
- Educație fizică și sport 14:30-15:00
- Consiliere psihopedagogică, Învățământ special 15:00-16:00
- Discipline tehnice 16:00
Notă: fiecare candidat se va prezenta cu actul de identitate valabil sau procură notarială










Adaugă comentariu