Biroul teritorial Bistriţa-Năsăud al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) are, începând cu această lună, un şef nou, numit pentru o perioadă de trei ani de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Este vorba de procurorul Vasile Ciprian Sârb care s-a transferat la DIICOT în toamna anului trecut.
În octombrie 2017, procurorul Vasile Ciprian Sârb, care lucra la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, a dat concurs pentru unul dintre cele 17 posturi scoase la concurs de DIICOT şi a fost admis.
În 2012, când procuror şef al României era Laura Codruţa Kovesi, procurorul Vasile Ciprian Sârb, care lucra la vremea aceea la Parchetul de pe lânga Judecătoria Sighişoara unde fusese numit în 2010 de Traian Băsescu, fusese evidenţiat pentru merite deosebite, aşa cum reiese de AICI.
Noul şef al DIICOT Bistriţa este căsătorit cu Ionuţa Mirela Sârb, consilier la Primăria Bistriţa.
Potrivit declaraţiei de avere, soţii Sârb deţin o casă în construcţie la Bistriţa şi un teren intravilan. Au moştenit o casă şi un teren la Năsăud, dar le-au vândut pentru 49.000 de lei, mai au două autoturisme, credite pe care trebuie să le ramburseze până în 2032, dar şi o firmă SC Kyekon SRL, la care doamna Sârb deţine 18 părţi sociale.
La începutul acestei luni s-a dat concurs şi pentru o funcţie de grefier, loc pentru care s-au înscris 10 candidaţi.
Degeaba are tara asta diicot cand in decebal de 25 DE ANI BISNITARII SI CAMATARII ISI FAC MENDRELE SI POLITIA TRECE PE LANGA EI…. inchideti politia si mergeti la oi
Pai daca doamna… lucreaza la Primarie… ce vrei???? Primarie, finante, curte de conturi, munca, registtul comertului, somaj, etc…
Sunt curios sa stiu ce partid reprezinta sotia in consiliu local.
Dacă doamna lucrează la Primărie, cum se împacă cu munca domnului procuror, cind anchetează infracțiuni facute de functionari publici, adică de oameni din primărie, prefectură etc. Cred că este un,, conflict de interese,,.