174 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud au acţionat pentru menţinerea ordinii publice cu ocazia deschiderii anului şcolar.
Poliţiştii au fost alături de elevi, părinţi şi cadre didactice, cu ocazia deschiderii unui nou an de învăţământ.
153 de poliţişti de ordine publică, 10 de la poliţia rutieră, unul de la prevenire şi 10 poliţişti de la alte structuri au acţionat, suplimentar faţă de dispozitivul curent, în zona a 116 şcoli şi 27 de licee.
Poliţiştii au fost prezenţi la festivităţile care au marcat începutul anului şcolar şi au prezentat mesajul conducerii Poliţiei Române. Totodată, s-a acţionat pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică.
Echipajele de poliţie rutieră au fluidizat traficul rutier, în zona adiacentă unităţilor şcolare, în intervalele orare în care s-a efectuat intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor, informează IPJ.
Pe parcursul anului şcolar preuniversitar, se va asigura prezenţa activă a politiştilor rutieri şi a celor de ordine publică în apropierea şcolilor, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri, pentru fluidizarea traficului rutier şi dirijarea elevilor la trecerile pentru pietoni situate în apropierea unităţilor şcolare.
Totodată, se vor intensifica activităţile de patrulare, urmărindu-se prevenirea absenteismului şcolar şi a activităţilor infracţionale, precum şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc şi a gradului de siguranţă al minorilor.
Adaugă comentariu