Actualitate

Numărul de concedii medicale s-a triplat. Din vina cui nu primesc angajatorii la timp banii de la CJAS

Numărul de concedii medicale s-a triplat în pandemie, iar mulți dintre agenții economici care au depus documentele la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bistrța-Năsăud nu au primit banii pentru plata lor.

Directorul general al CJAS Bistrița-Năsăud, Doina Sigmirean Pop, a explicat, la un webinar privind normele legate de normele și măsurile sanitare care se impun pentru siguranța populației, organizat de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, din ce motive nu s-a făcut plata la timp.

”Am găsit probleme mari în CJAS cu concedii neplătite din 2017. Multe lucruri le-am rezolvat, dar, pentru a ajunge la zi, trebuie ca și contabilii să respecte și anume să depună concediile medicale la timp. Am înțeles că ei adună trei luni de zile concediul și pe urmă noi avem la dispoziție trei luni să le plătim și deja sunt 6 luni în care angajatorii nu primesc banii. Bineînțeles că apoi se lungește povestea pentru că orice greșeală la unul dintre concedii – problema este la agenții economici mari unde avem 200-300 de concedii în cele trei luni – deci un singur concediu medical greșit ne pune în imposibilitatea să facem o plată parțială pe celelalte concedii, chiar dacă acelea sunt corecte. În momentul în care trimitem adresă, până o completează mai trece o perioadă și operatorul trebuie să reintroducă toate cele 300 de concedii medicale de la început, iar acest lucru a îngreunat foarte mult tot procesul”, a spus Doina Sigmirean Pop.

Ea a menționat că a făcut o propunere legislativă pentru ca CJAS să poată face ”acea plată parțială care ar ușura foarte mult munca”, însă nu are deocamdată niciun răspuns favorabil.

Directorul general al CJAS a precizat că cele mai multe nereguli sunt generate de contabilii de la firme.

”Contabilul dă vina pe CJAS și nu spune realitatea că a greșit. În primul rând, nu studiază legislația nouă. Pe site-ul CJAS apar noutăți legislative și pot fi consultate. Contabilul să urmărească puțin și codurile pentru că probabil și medicul este obosit ca să nu mai lungim cu plata cine știe câte luni pentru o simplă greșeală. Pentru concediile cu cod de indemnizație 07 – carantina – este necesar ca pe spatele concediului, la rubrica observații, să fie trecut numărul deciziei emisă de către DSP sau atașată o copie a acestei decizii, altfel noi nu putem face plata. Un alt aspect care este foarte mult greșit se referă la certificatele cu cod de indemnizație 06. La rubrica urgență medico-chirurgicală trebuie să apară data și semnătura. Lipsa acestora nu ne permite în SIUI să trecem mai departe. Pe codul de indemnizație 01, dacă sunt acordate în continuarea spitalizării și depășesc 7 zile, este nevoie de semnătura și parafa medicului de secție, chiar dacă a fost emis de medicul de familie. Pentru concediile cu risc maternal, codul de indemnizație 15, este necesar avizul medicului de medicina muncii. Avem foarte multe cazuri în care nu există această viză. Pentru concediile care depășesc 90 de zile se va urmări prezența avizului medicului expert. Apoi, contabilii trebuie să urmărească dacă pe copia respectivă roz care ajunge la noi se vede ștampila. Dacă nu se vede ștampila și se vede numai pe prima filă, trebuie făcută o copie xerox atașată și să se scrie pe acea copie conform cu originalul ca să vedem că acea ștampilă există. Corecturile care apar pe concediile medicale trebuie însoțite de semnătura și parafa medicului. Dacă angajatul lucrează la mai multe firme trebuie să se facă copii și să existe ștampila medicului emitent cu precizarea conform cu originalul. E foarte important să fie completat pe rubrica viza plătitorului. Acestea sunt lucruri care țin de partea medicală, greșeli pe care le întâlnim. Noi suntem foarte puțini, numărul concediilor medicale s-a triplat putem spune în ultima perioadă, iar lucrurile acestea ne încurcă foarte mult așa încât banii ajung mai greu la angajatori”, a spus Doina Sigmirean Pop.

Ea a menționat că din cauza acestor probleme, multe concedii medicale nu au fost prelucrate la timp, iar atunci când s-a încheiat prelucrarea nu mai erau bani. ”Din păcate, angajatorii sunt cei care au de suferit și au banii blocați. Avem și noi, CJAS vina noastră, nu sunt perfecți, dar marea vină o au contabilii care nu spun realitatea. Ei spun doar că au depus, nu și că CJAS a transmis că nu e în regulă dosarul și nu se poate plăti”.

”Avem și câteva probleme anormale în SUI. Un aspect este legat de tatăl care își poate lua o lună de indemnizație pentru creșterea copilului. În momentul în care apare în evidența AJPIS, când se întoarce la muncă, trebuie depusă declarația 112 ca și cum ar fi din nou angajat pentru că altfel SIUI nu îl vede ca și angajat. Trebuie să fie atenți contabilii la tăticii care se întorc la serviciu. Apoi, sunt foarte puțini foarte operatori în CJAS, avem 9 persoane în minus și e foarte important ca ordinea documentelor în dosar să fie cum se cere legislativ”, a mai spus Doina Sigmirean Pop.

Ea a mai spus că e foarte important ca aceste documente privind concediile medicale să fie depuse lunar și nu la trei luni cum prevede legea.

CJAS Bistrița-Năsăud a ajuns la nivelul lunii august 2020 cu decontarea concediilor medicale. ”În luna ianuarie 2021 am avut doar a 12-a parte a banilor pe care i-am avut anul trecut. Așteptăm bugetul și încercăm, ne dăm toată silința să plătim la zi acești bani convinși fiind că reprezintă o gură de oxigen pentru firme în pandemie”, a spus Doina Sigmirean Pop.

https://www.facebook.com/ccibn/posts/3758199224236227

11 comentarii

  • Bine că ați găsit vinovatul…
    Contabilul. Care vă sună mereu să întrebe despre aceste sume.
    Și care vă trimite adrese peste adrese în care solicită același lucru.
    Enervanți și contabilii ăștia…

  • „Noi suntem foarte puțini, numărul concediilor medicale s-a triplat putem spune în ultima perioadă, iar lucrurile acestea ne încurcă foarte mult așa încât banii ajung mai greu la angajatori”, a spus Doina Sigmirean Pop”

    la ce salarii luati vreti sa fiti si multi ca sa nu aveti nimic de lucru? stati peste program sa va terminati treaba cum stam noi la privat !!!

  • D-na Sabau , va rog sa ne spuneti cand aveti timp (evident , la cei care nu stim engleza) ce este un webinar. Inteleg ca este un termen care nu are corespondenta in limba noastra cea strabuna.

  • Hai d-na director, chemati si doctorii la wbinare,sa*si asume si ei partea lor de vina nu numai contabilii. Noi depunem lunar concediile medicale, voi le verificati la 6 luni apori intr-o luna primim scrisoare sa facem corecturile.Trimitem corecturile in vara 2020 pt.septembrie 2019 si in ianuarie 2021 nu se spune sa retrimitem documentele.
    Credeti ca la privati ne calcam pe picioare.Un contabil la privat numai moasa comunala nu este.
    Mai verificati si insistati pentru platile partiale, ca daca nu noi vom insista sa se prezinte lumea cu concediile medicale la Casele de sanatate si apoi sa vedeti lucru la foc automat.

    • Exact!
      Si nu doar doctorii sunt obositi.
      Si contabilii sunt la fel, zilnic modificari legislative (care zilnic trebuie citite, interpretate, aplicate).
      Cu pandemia asta uneori au trebuit sa lucreze pana in noapte tarziu pentru a reusi sa rezolve mormane de acte si a se incadra in termene, legislatie fara norme, softuri ale institutiilor nefunctionale, dosare de somaj tehnic, telefoane la institutii de unde nu primesti raspuns etc.
      Moasa comunala, tap ispasitor e contabilul.
      Acum a gasit si Casa de Sanatate vinovatul.
      Depui lunar sau nu, termenul de recuperare a sumelor n-are legatura cu depunerea si nici cu corectitudinea completarii, ci cu alte motive.

  • Buna ziua,
    Am gasit acarul PAUN !
    Il cheama ” CONTABILUL”
    Dar oare asa sa fie ?.
    Programul informatic care scoate din asigurare pe cei care au contractul de munca suspendat ( crestere copil, concediu parental etc. ) . Se cunoaste aceasta situatie de
    peste 5 ani si tot se promite o rezolvare dar….
    Codurile la care faceti referire sunt stabilite de medici, sistemul informatic va permite sa verificati cine a emis cerificatul medical si in ce conditii, de ce nu se face uz de aceasta procedura ? Contractele cu medicii oare cine le gestioneaza , nu dvs.?
    Plata partiala este o practica curenta in economie. La casa de sanatate de ce nu se implementeaza?. Toate platile ce le solicitam fac parte din contributia angajatului 10 % pe care o achitam in fiecare luna la SANATATE. Ma intreb ce inseamna Asigurari Sociale de Sanate? Sa plateasca firma si sa recupereze daca va putea candva? Nu ar fi corect ca din contributia ce o datoram sa deducem aceste plati prin Declaratia 112 iar functionarii care stau in birou si analizeaza dosarele depuse de unitate sa faca alte activitati, inclusiv control acolo unde se impune. In final se observa ca inactivitatea celor de la CASS se incearca sa fie pusa pe seama altora iar directorul general accepta mult prea usor aceste explicatii puerile ” contabilii” formulate de cei de la Casa de sanatate . Intarzierile care depasesc orice rabdare, sunt suficiente pentru a demonta acest mit ”vina apartine contabililor” .
    Asa ca ar trebui luate mai in serios si verificate atributiunile de serviciu ale functionarilor de la Casa de sanatate si (normarile pe post)

    • Ca no, trebuie sa fie cineva vinovat, iar contabilul e la indemana.
      De obicei, el e vinovat pentru toate.

  • „La privat pentru orele suplimentare ești plătit.”
    Oare?
    Ar fi interesant de stiut cati din mediul privat sunt platiti pentru orele suplimentare, sau cati au beneficiat de zile libere in schimbul orelor suplimetare.
    Cand in mediul privat, de multe ori nici macar concediul de odihna nu il poti efectua integral.

    Si pentru ca de la contabili a pornit discutia, stiti ca nu exista contabil din mediul privat care sa poata pleca linistit intr-un concediu, macar odata in viata?
    Ca timpul lui se imparte intr-o perioada sau alta de raportare, intre un termen sau altul?
    Ca din aceste motive, majoritatea contabililor nu pot lipsi mai mult de o saptamana de la lucru si ca exista toate sansele ca in saptamana respectiva sa vina control de la o institutie sau alta, iar el sa fie nevoit sa se reintoarca la munca?

    Cati din cei care ii catalogheaza in fel si chip pe contabili, muncesc si traiesc in permanenta sub presiunea termenelor, a controalelor etc?

    Si cati angajati din mediul bugetar sunt in situatia celor de mai sus?
    Cu siguranta unui contabil din mediul privat nu i-ar folosi un voucher de vacanta, ca nu l-ar putea folosi nicicand 🙂

    Insa celor din diferite institutii le e mai simplu sa spuna: contabilul e de vina, decat sa vina cu o explicatie corecta sau sa isi asume lipsurile.

  • E o mare bataie de joc! Acest dosar e facut special ca sa il gresim, pentru a se gasi nod in papura si a nu se vira acei bani!
    De ce trebuie sa depunem niste copii la niste hartii care exista in sistemul lor? Chiar nu inteleg!?
    Mie mi-a fost respins un dosar pentru ca intre timp se modificase formularul la anexa.
    Asa si daca s-a modificat si au mai adaugat un rand in plus, e un motiv sa imi respingi dosarul!? Sau e un motiv sa nu imi virezi banii care mi se cuvin!?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.