Actualitate

Numărul tot mai mare de mașini parcate pe trotuare exasperează pietonii (FOTO)

Numărul de mașini a crescut de la o zi la alta, în timp ce la Bistrița nu s-a mai amenajat niciun loc de parcare. Drept urmare, șoferii nu au unde să parcheze și aleg cea mai simplă soluție: trotuarul.

Pe pagina de Facebook unde sunt ”sancționați” prin postări cu fotografii atașate cei care nu parchează regulamentar apar mai nou tot mai multe imagini cu mașini aflate pe trotuare.

Printre acestea se numără și imaginea de mai jos cu fotografia unei mașini care i-ar aparține patronului magazinului din zona Lamă și care și-a făcut un obicei și a parca exact în fața ușii de intrare. Până acum, Poliția Locală nu pare să fi văzut ceea ce alți bistrițeni observă zi de zi.

În alte cazuri însă, șoferii care opresc pe trotuare nu le mai dau nicio șansă să treacă în special mamelor cu cărucioare care sunt obligate să meargă pe șosea, neavând nicio altă variantă.

Reamintim că, la jumătatea lunii decembrie 2018, bistrițenii dețineau de patru ori mai multe maşini decât numărul de parcări existente. Cel puțin așa a reieșit dintr-un răspuns oficial pe care Primăria Bistriţa i l-a dat lui Nicolae Pavelean, un inginer angajat la RAAL Bistriţa.

La data de 13.12.2018, bistrițenii dețineau în total, 42.216 autovehicule, iar Direcția Patrimoniu avea în evidență 10.958 de parcări, din care 9.730 sunt parcări de reședință.

Anul acesta, Primăria Bistrița nu a amenajat nicio parcare nouă, nici publică, nici de reședință.

Etichete

14 comentarii

  • Aceeasi situatie de a parca pe ambele trotuare, stanga-dreapta, se intalneste si pe strada Valea Budacului, zona de case cu curti private, astfel incat pietonii, inclusiv copiii, sunt nevoiti sa circule pe partea carosabila. Fiecare dintre ei are curte, dar din comoditate, nu o foloseste pentru a-si parca autotursimele, si ocupa tot trotuarul si inca aproape jumatate din banda carosabila. Ma intreb acesti cetateni sunt constienti ca pun in pericol viata pietonilor, care astfel sunt nevoiti sa circule pe carosabil, se respecta in aceasta situatie legea? Vreau sa fim civilizati, si daca nu stim sa invatam, asta inclusiv prin invataturi de minte numite amenzi. Cristiana Sabau te rog, sesizeaza si tu situatia autoritatilor si presupun ca aceasta indolenta se intalneste pe multe strazi din Bistrita. Politia locala ar trebui sa vada si sa ia masuri ca multe ronduri fac la 20 km/ora prin oras.

    • La fel se întâmplă și pe strada pe care circulă zilnic – fiindcă locuiește în zonă – domnul administrator public George Avram. Acolo e chiar o curbă pe care ești obligat să o tai fiindcă proprietarul unui hotel nu are chef să parcheze decât pe trotuar. Ce să spun mai mult de atât? Domnia sa e plătit regește ca să nu vadă, mă gândesc. Altă explicație nu am.

    • Garaje…!!!!o e ceva tabu și ptr cei care locuiesc pe ghinzii….toți cei de la case își parchează mașinile pe trotuar…oare cum s au dat autorizațiile….locurile de parcare nu au fost incluse!!!! miliția locală
      .. deșteptarea!

  • Ce tot o dati cu parcarile ! Da este cumva o scuza. Credeti ca la cat de comod este romanul o sa isi duca coapta din capatul cartierului in vreo parcare cu bani. Fiti seriosi. Ei merg la restaurant si la magazine cu masina pana inauntru. Vin cu portbagajul plin , normal in fata scarii sau in parcarea din spatele blocului amenajata. Intre timp altii care umbla hai-hui prin oras, ca de munca nu are rost, se urca pe trotuare pana isi gasesc ce le trebuie. Doar daca se fac doua parcari pe an, si toate punctele termice vor fi dezafectate si pe locul lor se vor construi parcari supraterane posibil sa se imbunatateasca ceva pe timpul zilei. Noaptea si in restul anului putini bistriteni isi vor permite sa isi tina prin abonament pe o groaza de bani masina la scuteala. Asta este realitatea, si nici cum nu va fi bine decat atunci cand se epuizeaza combustibilii, insa va fi prea tarziu.Valabil deja pt. toata omenirea aceasta poveste a timpurilor noastre .

  • Cati din cei care se plang pe acest online au si participat la viata lor la vreo dezbatere publica in sala de sedinte CL din orasul nostru drag ? Cati din d-vs stiti ce inseamna o dezbatere publica pe BUGET. O rog pe doamna CRISTIANA SABAU sa ne spuna daca a vazut la aceste dezbateri sala plina de oameni interesati. Atata timp cat stati comozi in case si la cumparaturi, si nu puneti presiune constructiva pe administratie, sa spuneti de ce aveti nevoie, nu veti primi nimic. Somn usor bistriteni !

  • In poza cu masina „patronului magazinului din zona Lamă”este vizibila doar o bucata din strada Andrei Muresanu, dar situatia este identica pe ambele trotuare care merg spre strada Sucevei sau spre Drumul Dumitrei Vechi – calea ferata. Mai mult, cele cateva petecele de pamant din rondourile care exista prevazute in interiorul sau la marginea trotuarului si care ar trebui amenajate de primarie ca si spatiu verde, sunt zilnic calcate de rotile masinilor parcate pe trotuar astfel nicio planta nu mai creste in ele. Astfel trotuarul s-a transformat intr-o parcare, din care proprietarii masinilor incercand sa parcheze sau sa iasa in tracfic, merg pe trotuar de parca ar fi pe sosea, pietonii ferindu-se care pe unde poate.
    De cativa ani incoace doar s-a taiat din trotoare si s-au distrus spatii verzi in favoarea masinilor, contrar trendului european (chiar si national).
    Toate acestea imi confirma inca odata ca primarul urăște pietonii/ pe cei care vor sa se plimbe si biciclistii.
    Cred ca orasul nostru poate linistit intra (daca nu a facut-o deja) in lista celor mai neprietenoase orase pentru pietoni si biciclisti.

  • draga primarie: ia faceti voi bine si conditionati fiecare autorizatie de constructie de crearea in mod obligatoriu a unei parcari, mai ales unde sunt blocuri. Sau sa ii obligati pe investitorii imobiliari ca la fiecare bloc construit, undeva in oras unde primaria detine spatiu, sa ii oblige sa construiasca parcari supraetajate! sau cate o locuinta sociala, astfel incat sa nu se mai formeze enclave! Trotuarele sunt ale pietonilor!!!!! cine are masina, este problema lui sa umble pana isi gaseste un loc de parcare fara sa incurce circulatia pietonilor! chiar daca trebuie sa vina 100 de metri. ca nu creapa!!!!!

  • @Cititorule, cand ai fost ultima data la Cluj-Napoca (Cluj este judetul) ?
    In centru s-au redus parcarile si s-au scumpit, exista piste de biclete construite, s-au marit zonele pietonale si s-au construit parcari supraterane.
    Esti invitatul meu sa mergi in Cluj-Napoca si sa parchezi pe trotuar si daca poti, blocheaza o pista de biciclete sau accesul pietonilor. Chiar te rog si dupa aceea mai povestim.

  • Sunt spatii verzi care stau cu iarba necosita si burene asa ca-n cimitirile de la tara iar masinile stau parcate pe trotuar. Mai renuntati la spatiile verzi care arata oribil si faceti parcari.

  • hai ma lasi? cica aceia care n-au masina si nu stiu cum este sa nu ai loc de parcare!!!!!!! serios???? da de ce trebuie sa ne pese noua de cei cu masina ca n-au loc? de ce si-au luat masina? daca n-au unde parca? serios????

  • Pe primar cine îl amendeaza ca zace ca o putoare de 12 ani în primarie si n-a fost în stare sa faca decât o parcare (pe Lupeni) si aia gândita cu curul.
    Bine ca avem pârtie de ski.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.